În data de 5 mai a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Cuvios Efrem cel Nou, Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.
În preajma zilei sale de prăznuire, am decis să zăbovim o clipă și să consemnăm câteva rânduri legate de viața Sfântului Efrem cel Nou, pentru cei dintre dumneavoastră care poate nu-l cunoașteți de-ajuns sau încă nu ați aflat detalii și informații semnificative legate de rolul pe care l-a avut și îl are în continuare în istoria de veacuri a mântuirii noastre.
Cine a fost Sfântul Cuvios Efrem cel Nou?
După tradiția și sinaxarul Bisericii noastre, Sfântul Efrem s-a născut în Grecia, în data de 14 septembrie 1384 (chiar de ziua Sfintei Cruci). Rămânând orfan de tată încă de mic copil, a fost îngrijit, alături de ceilalți 6 frați ai săi, numai de mama sa, deprinzând de la ea tainele și purtarea cuvioasă a dreptei credințe. În 1393, Imperiul Bizantin pierde regiunea Tesaliei în favoarea otomanilor și, în acest context, nedorind să fie înrolat în armata otomană, Sfântul Efrem intră ca monah în Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu aflată pe Colina Neprihăniților din regiunea grecească Attica (lângă localitatea Nea Makri). Nu după mult timp, Sfântul Efrem a fost hirotonit preot, viețuind în mănăstirea de la Nea Makri până la sfârșitul vieții sale, în anul 1425.
A biruit suferința prin credință
Într-una dintre cele mai crude suferințe care pot exista și care depășește, poate, cruzimea conducătorilor din vremea persecuției primelor secole creștine. În anul 1416, otomanii reușesc să ocupe regiunea Attica și, fără să stea pe gânduri, încep să jefuiască satele și pe locuitorii acestora, ajungând până la mănăstirea „Buna Vestire”. Aici, au prădat toate bogățiile și sfintele odoare, ucigându-i pe viețuitori, însă nu și pe Sfântul Efrem, care a continuat să se nevoiască în peștera aflată în apropierea mănăstirii până în ziua de 14 septembrie 1425, când a fost și el luat rob de aceiași otomani, tocmai când Sfântul împlinea 41 de ani.
Timp de opt luni şi jumătate a fost supus la chinuri crunte chiar în incinta așezării monahale în care se nevoise atâta vreme, pentru a se lepăda de credinţa sa curată și mărturisitoare întru Hristos. Văzând chinuitorii că Sfântul Efrem este răbdător și de neînduplecat, s-au gândit să treacă la „următorul nivel”: l-au bătut cu piroane de un dud, apoi l-au spânzurat cu capul în jos și i-au țintuit trupul cu piroane groase de fier. Pentru că nici în urma acestor aspre torturi nu s-a lepădat de Hristos, prigonitorii i-au străpuns trupul rănit cu un lemn înroșit în foc și astfel Sfântul Mucenic și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Era într-o zi de marţi, în 5 mai 1426, exact la ora 9 dimineaţa.
După atât de durerosul său martiriu, mănăstirea în care se rugase atâta vreme a rămas pustie vreme de 500 de ani și uitarea s-a așternut peste acel loc. După planul Domnului, în anul 1945, o monahie pe nume Macaria și-a construit o mică chilie și, cu multă osteneală și răbdare, a reușit să repare Biserica. În acele momente de trudă continuă, într-una dintre seri, Sfântul Efrem a început să se arate monahiei, dar și altor credincioși apropiați mănăstirii, descoperindu-le viaţa sa, martiriul şi locul în care se află îngropate Sfintele sale Moaşte. Urmând indicațiile Sfântului, maica a rugat un muncitor să sape în locul arătat în vis. Au găsit, deci, o sobă pe jumătate distrusă, un perete și multe alte lucruri care dădeau mărturie despre faptul că, în acel loc, cu multă vreme în urmă, s-a aflat chilia unui monah. Săpând mai adânc, au găsut capul, precum și celelalte oseminte neputrezite ale Sfântului și, în scurt timp, tot locul s-a umplut de bună mireasmă.
De atunci și până în zilele noastre, Sfântul Efrem cel Nou este cunoscut ca fiind tămăduitor al tuturor celor bolnavi și suferinzi, iar părți din Sfintele sale Moaște au fost împărțite în toată lumea ortodoxă, spre vindecarea tuturor care se roagă lui Hristos să-i scape din boli și din încercări necruțătoare.
În data de 2 martie 2011, Cuviosul Efrem a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 mai. De asemenea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţa din 22 mai 2014, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a hotărât înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou. Cea de-a doua zi de prăznuire a Sfântului Cuvios Efrem cel Nou este pe 3 ianuarie, ziua aflării cinstitelor sale Moaşte.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
