Sfântul Ioan Rusul ajută mereu

Preot Ioan Istrati

Am cinstit azi pe Sfântul Ioan Rusul. Un Sfânt atât de fin, de drăguț, de duios, de sensibil și de scump, n-am mai văzut. Unii Sfinți sunt aspri, nevoitori, severi, te pun la nevoință, vor să te sfărâmi în rugăciune și smerenie, așteaptă stăruință, te refuză, te mustră. 

Sfântul Ioan ajută mereu, e ca o căprioară fugind mereu de la bolnav la bolnav, la nenorociți, la sărmani, la femei care nu pot avea prunci, la bătrâni, la toți. N-are timp să-și tragă sufletul în care S-a sălășluit Duhul Sfânt ca un porumbel dumnezeiesc. 

Și felul cum a venit la noi. Fără să merităm nimic. Și a trăsnit piatra de nesimțire din noi și a născut izvor de rugăciune, de vindecări, de minuni, de bucurie, de sfințenie. Azi mi-au mai scris 5 oameni care au fost vindecați minunat de Sfântul Ioan, după ce au fost la Biserica noastră și s-au închinat fesului lui. Printre ei, mama unei păpușici Maria, născută de un kil, pentru care am chemat zeci de mii de oameni la rugăciune în 2020. Acum are trei ani și pictează Icoana Sfântului Ioan, care a izbăvit-o de moarte. 

Ce minune de Sfânt preacurat și bun și milostiv. Sfinte Ioane, ajută-ne să ne mântuim.

Previous Post

Viața și minunile Sfântului Ioan Rusul

Next Post

Apostolul zilei (Fapte 20, 16-18; 28-36)

Related Posts
Total
0
Share