Sfaturi ale Cuviosului Paisie pentru cei ce viețuiesc în lume

Un ecologist a spus:

 – Părinte, situaţia generală este atât de primej­dioasă, încât dacă vor continua aşa, vor distruge tot pământul.

 – De câte ori nu a înfăşurat diavolul tot pământul cu coada lui! însă nu-l lasă Dumnezeu, îi strică pla­nurile.

*

– Bine, Părinte, dar toţi conducătorii politici sunt masoni? Ce se va întâmpla? Unde se va găsi cine­va bun?

 – Acum problema nu e cine este sau cine nu este, ci dacă există vreunul care nu crede aşa de mult în masonerie. Astăzi ca să devină cineva prim-ministru trebuie să fie mason. Să le dea Dumnezeu pocăinţă şi să-i ia… Să iasă alţii noi. Macabei.

*

Chiar şi în satul nostru, atunci când stăteam uneori aşezaţi afară la poartă şi trecea cineva în vârstă, toţi se ridicau, şi bărbaţii şi femeile. Exista respect. Şi mai ales dacă era un bărbat în vârstă. Astăzi oamenii au devenit vicleni. Vezi, astăzi TOATE îl împing pe om spre rău. Odată eram în autobuz şi m-am ridicat să dau locul cuiva, care era chiar mai mic decât mine. „O fi obosit omul de la muncă, în timp ce noi monahii stăm în picioare şi pentru a face nevoinţă”. Atunci unul a început să strige: „Ia te uită, călugărul acesta viclean, s-a sculat ca să se aşeze vărul lui. Lasă astea! Pe cine vrei să păcăleşti?”. Ce puteam să-i spun?

Altă dată văd o ţigancă, cu vreo opt-nouă copii, şi care încerca să urce în autobuz. Controlorul i-a apucat şi i-a îmbrâncit înăuntru. „Este mamă, totuşi; nu este potrivit să te comporţi astfel”, mă gândeam în sinea mea. Avea şi un pune în braţe. M-am ridicat ca s-o ajut. „Ce dacă este ţigancă? Şi ea este om. După trup este sora mea din Adam. Se poate să nu fie creştină, pen­tru a fi şi sora mea duhovnicească, dar avem acelaşi părinte, pe Adam, pe Dumnezeu.

Atunci controlorul a început să strige:

 – Iată călugărul şi-a băgat înăuntru şi prietena!

Astăzi nu mai există respect şi dragoste.

*

Astăzi cei din lume vor să lucreze puţin şi să ia bani mulţi. Acest duh a intrat şi la oamenii duhov­niceşti. Vor să se sfinţească fără osteneală.

*

Lucrurile se vor înrăutăţi, dar apoi iarăşi vor veni la locul lor…

*

Dumnezeu va pune în valoare pe toate cele rele. Da, le va pune în valoare.

*

Astăzi există în lume multă indiferenţă, nimeni nu se nelinişteşte, ci toţi au dat-o pe huzur. Şi dacă cineva se interesează, o face pentru buzunarul său, iar nu pentru binele în sine.

*

Când omul nu-L iubeşte pe Dumnezeu, nu-i iubeşte nici pe părinţii săi, nici pe vecini, nici satul său, nici patria lui, pentru că şi patria este o familie mare. Un astfel de om este NETREBNIC în toate.

*

– Părinte, mă luptă un gând ca să devin pictor de icoane şi să demisionez din funcţia de profesor, deoarece copiii nu ascultă şi astfel nu le pot fi de folos.

 – Să rămâi acolo unde eşti! Crezi că ceea ce faci este puţin lucru? Le este de folos copiilor să fie „frânaţi”. Ia gândeşte-te, să meargă cineva şi să le spună: „Nu mai învăţaţi! La ce vă mai trebuiesc toate acestea?”. Apoi să le dea şi puţin haşiş, zicându-le: „Ia luaţi puţin, să vedeţi cât de bun este!”. Ţi-ar place aceasta?

 – Nu, Părinte.

Ei, atunci să ţinem puţin „frâna”!

*

Astăzi fiecare caută să răpească locul celuilalt, însă trebuie să ne punem în situaţia celuilalt. În felul acesta îl înţelegem mai bine şi se creează între noi mai multă pace.

Astăzi toţi vorbesc despre pace şi fac bombe!!

Trebuie ca omul să se împace mai întâi cu Dumnezeu şi apoi să se împace cu sine şi cu ceilalţi, pentru a se înmulţi şi a stăpâni binele într-un chip bine-plăcut lui Dumnezeu.

*

– Părinte, simt în mine o împotrivire faţă de societate, pentru că este nedreaptă. De aceea vreau să plec într-un sat, ca să am cât mai puţine legături posi­bile cu ea.

Astăzi răul a întrecut măsura şi nedreptatea s-a înmulţit mult. Vai, vai, vai… (Stareţul se necăjea mult, ofta şi nu putea vorbi din cauza mâhnirii). Mai demult dacă exista ceva putred în coş, mirosea, iar zarzavagiul îndată observa şi îl arunca. Cel mult putea strica şi pe cel de lângă el. Astăzi însă tot conţinutul coşului este putred.

*

– Părinte, când se întâmplă o nedreptate, nu trebuie să ne împotrivim şi să o spunem?

Nu, ascultă! Aici este unul foarte frumos (duhovniceşte, datorită virtuţii) şi tot nu-l ascultă. Dacă cine­va ar fi şi puţin urât, nu l-ar mai asculta deloc.

*

Odată, smintindu-mă de un duhovnic care vroia să impună convingerile sale politice unui fiu duhovnicesc de-al său, am mers la Stareţ să-l întreb despre acest lucru.

 – Pentru mine, a spus Starețul, mâna care nu face cruce, fie „dreap­ta”, fie „stânga”, … ACELAŞI LUCRU este. Nu au nici o diferenţă.

*

În scrisorile pe care mi le trimit oamenii, citesc ori despre cancer, ori despre probleme psiho­logice, ori despre familiile destrămate. Acestea trei le găsesc de obicei.

*

Dacă omul Îl iubeşte pe Dumnezeu, apoi îşi iubeşte şi casa sa, şi pe vecinul său, şi pe vecinul de dincolo de frontieră, şi pe vecinul mai îndepărtat. Dacă nu-L iubeşte pe Dumnezeu, nu iubeşte nici pe vecin, nu iubeşte pe nimeni. Apoi omul începe să se mişte din interes şi îşi spune: „Voi face legături cu acesta pentru ca să mă ajute în cutare situaţie”; „Voi face legături cu cutare, pentru a profita în aceasta sau cealaltă”.

*

– Acum eu nu mai pot rândui nimic pentru mine însumi. Nu-mi mai pot face un program, deoarece am ajuns să fiu cu totul la dispoziţia oame­nilor.

*

Cu cât mai mult îl doare pe cineva pentru aproa­pele său, cu atât mai multă mângâiere dumnezeiască primeşte, căci altfel nu este cu putinţă să sufere dure­rea. Dumnezeu îl mângâie într-un chip deosebit pe cel care suferă pentru ceilalţi.

 Pentru noi, creştinii, nu trebuie să existe nici durere, nici amărăciune, căci dacă aruncăm amărăciu­nea noastră înaintea lui Hristos, ea devine sirop.

*

Oamenii zgârciţi sunt „cumătri”. Adună pen­tru ei, dar în cele din urmă le iau alţii. Şi astfel, din pricina prostiei lor, pierd plata milosteniei, când de fapt ei ar fi putut ajuta pe vreun nevoiaş.

*

 Stareţul a spus:
– Toţi vom muri într-o zi… Dar scopul nostru este să avem o moarte „bună”. Să folosim (pe alţii). Să mărturisim, ca să avem răsplată de la Dumnezeu.

*

Trebuie să iubim osteneala şi să nu căutăm cele uşoare.

*

Când eşti nedreptăţit sau batjocorit, nu tre­buie să te împotriveşti. Nu este bine să se certe cine­va pentru sine însuşi, ci să-i lase pe alţii să-l apere. Şi aceasta să se facă numai pentru dreptate, iar nu pen­tru motive personale.

*

Noi monahii nu avem drepturi. Mirenii au multe „drepturi”: să spună minciuni, să fure, chiar şi să ucidă.

Cu cât cineva este mai duhovnicesc, cu atât mai puţine sunt drepturile lui în această viaţă. Se poate ca cineva să nu aibă deloc drepturi.

Noi avem drepturile sus – şi a arătat cu capul înspre cer -, Hristos ni le păstrează acolo.

*

Omul care se îndepărtează de Dumnezeu suferă, dar cel mai mult suferă Satana.

*

Dacă omul Îl iubeşte pe Dumnezeu, îl iu­beşte şi pe aproapele său şi atunci inima lui revarsă dragoste, iubind şi animalele, şi toată zidirea.

*

După vârsta de treizeci de ani omul începe să-şi iubească patimile sale.

*

Rugăciunea este oxigenul sufletului.