Bine aţi făcut sfătuindu-i să nu dea năvală cu reproşuri. Reproşurile nu ajută cu nimic. „El” şi-a călcat deja conştiinţa în picioare. Aducerea „ei” este încheierea unei îndelungi lupte, în care el a rămas învins. Totuşi, nu mi se pare că lucrurile vor rămâne aşa. O să se sature de „ea” şi o va alunga. Se va răci faţă de „ea”: conştiinţa lui se va răzvrăti şi poate că îşi va primi drepturile.
Cu această nădejde să se însufleţească cei ce suferă, adăugând la ea rugăciunea plină de râvnă. Aici, fireşte, s-a amestecat vrăjmaşul, iar pe el nu-l poţi goni decât cu rugăciunea.
Învăţaţi-i să primească mângâiere din gândul că, răbdând, devin părtaşi ai cununii muceniceşti. Lot a fost mucenic, fiindcă, după cum ne încredinţează Apostolul, s-a chinuit sufleteşte văzând faptele nelegiuite ale concetăţenilor. La fel este şi situaţia suferinzilor noştri.
Fie ca ei să privească această nefericire ca pe oricare alta: moartea, boala, prigoana, incendiul. Dumnezeu îngăduie acestea ca să le pună răbdarea la încercare. Iar pe „el” îl smereşte Domnul. Acum este înnebunit de trufie, dar când va trece negura şi îşi va da seama ce a făcut, se va vedea pe sine în starea cea mai înjosită. Pesemne că este mândru şi se impunea o asemenea doctorie de ruşine.
Să le mai daţi de înţeles că grija noastră de căpetenie este mântuirea propriului suflet. Oare neruşinarea „lui” împiedică lucrarea mântuirii lor? Nicidecum. Dacă vor privi problema inteligent vor vedea că pot preschimba totul în unealtă de mântuire. Să se înstrăineze pentru o vreme de simţămintele neplăcerii faţă de purtarea „lui” şi să stăruie asupra gândului că ea nu poate împiedica lucrarea lor. Să facă asta cu smerenie, rugându-se pentru „el”.
Este greu, ce-i drept, dar ce mare lucru poate înfăptui fără osteneală?! Cel mai greu este pentru soţie. În schimb, răsplata ei va fi mai mare dacă va răbda cu inimă bună acest necaz.
Domnul să mângâie inimile lor şi să îi umple de tihnă cu prisosinţă!
Extras din Mântuirea în viața de familie – Sfântul Teofan Zavorâtul – Editura Sophia.
