Într‑o zi, de praznicul Sfinţilor Apostoli, a venit părintele Efrem de la Katunakia ca să liturghisească. Atunci Stareţul mi‑a poruncit să‑i gătesc o mâncare bună, fiindcă părintele Efrem era foarte bolnăvicios şi se afla în pragul tuberculozei.
Am alergat ca să împlinesc ascultarea, iar Stareţul stătea pe capul meu acolo unde găteam şi îmi spunea:
– Nu ştii să găteşti. Vai de capul tău! Aşa se găteşte în lume, iar tu vrei ca asta să o mănânce şi preotul?
De îndată ce am terminat, Stareţul a venit în cerdacul pe care îl foloseam în loc de bucătărie şi mi‑a spus:
– Hai, neghiobule, adu‑o repede!
Am luat mâncarea şi am dat‑o preotului.
– Pleacă dinaintea mea!, mi‑a strigat Stareţul. Să pieri, să nu te văd înaintea ochilor! Şterge‑o repede la chilia ta!
– Să fie binecuvântat!, am spus.
Am luat binecuvântare de la Stareţ şi m‑am dus la chilia mea ce se afla alături. Ei, de îndată ce am păşit în chilie, datorită rugăciunilor Stareţului a venit şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu m‑a cercetat în aşa fel, încât mai că nu‑i vedeam cu ochii cei trupeşti pe Sfinţii Apostoli. Atât de mult har! Atâta binecuvântare! Inima îmi devenise un adevărat Rai. Lacrimile îmi curgeau şiroaie, însă nu pentru că mă ocărâse Stareţul, ci fiindcă nu puteam să‑mi stăpânesc bucuria şi veselia dumnezeiască pe care o simţeam datorită prezenţei Sfinţilor Apostoli.
Era praznicul lor şi fiindcă Sfinţii Apostoli fuseseră ocărâţi pentru Hristos, defăimaţi şi biciuiţi de către cărturari şi farisei, văzând Hristos şi mica mea nevoinţă, a trimis binecuvântarea Sa. Nu ştiam unde mă aflu. Am căzut la pământ şi am început să plâng. Atât de multă fericire simţeam! „Cât de mult bine mi‑a făcut Stareţul!”.
Extras din Stareţul meu – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
