Sfinții Rafael, Nicolae și Irina au vindecat tumora unei femei care li s-a rugat

Doamna Angheliki H., locuitor din Kalithea, venind la Mănăstirea „Sfântul Rafael” de la Ano Suli, ne-a povestit următoarele:

„Am început să nu mă simt bine, în septembrie 2013. Așa că m-am dus la spital, unde am fost diagnosticată de un computer tomograf care arăta că am o tumoare pe creier, gigantică (așa au caracterizat-o doctorii), de 7,5 cm pe 4,5 cm, plus un uriaș edem în jurul acesteia. M-au internat la spitalul „Evanghelismos”. Între timp, într-un interval de 24 de ore, mi s-a produs o hemiplagie pe partea stângă, cu alte cuvinte mi-au paralizat mâna stângă și piciorul.

Diagnosticul final a fost dezolant. Spuneau că nu se poate opera tumoarea. Gradul de malignitate era foarte mare și, dacă ar fi deranjat-o puțin, ar fi devenit mai rău. Așa spuneau doctorii. Mi-au dat un tratament cu cortizon și antiepileptice, pentru a se retrage tumoarea, dar atât cât au putut.

Eu l-am rugat pe Sfântul Rafael să mă ajute, pentru că auzisem că el este mare tămăduitor și cu mult har, soțul meu citindu-mi o carte cu minunile Sfântului. Deoarece aflasem de curând că există Mănăstirea Sfântului Rafael de la Ano Suli, în Maraton, soțul meu s-a hotărât să meargă să se roage acolo. Lucru care s-a și întâmplat. A luat de la mănăstire untdelemn (cu care mă ungeam în fiecare zi) și aghiazmă (din care beam în fiecare dimineață).

După câteva zile, a venit doctorul și ne-a spus că, în ciuda părerii opuse a colegilor lui, simte că nu este ceea ce cred ei și că are o presimțire că trebuie să fie operată tumoarea. A avut loc o intervenție ce a ținut destul timp, iar eu, înainte de a intra în sala de operații, l-am rugat pe Sfântul Rafael să-l lumineze pe medic în operația pe care o va face. A fost o intervenție foarte grea. Și a fost într-adevăr foarte reușită, cu harul Sfântului Rafael. Ne-a spus medicul că tumoarea a fost extrasă întru totul și, deși ne-a spus că vor rămâne unele probleme cinetice, într-un final nu a existat absolut niciun efect secundar. La început spuneau medicii că tumoarea este malignă, mai apoi spuneau că are o foarte mică malignitate, iar într-un final că este benignă și că nu știu așadar ce este. Nu poate fi diagnosticată și, în ciuda tuturor examinărilor, rămâne de nediagnosticat.

Între timp, mă aflam într-o situație atât de bună, încât într-o săptămână am ieșit din spital. Am suferit însă o serioasă reacție alergică de la medicamente, cu unele complicații, fapt pentru care am fost internată din nou într-un alt spital. Am avut atunci un vis: Am văzut trei oameni, unul mai în vârstă, altul mai tânăr și o fetiță. Aceștia mi-au spus: „Te așteptăm!”. La început m-am speriat, deoarece am considerat că cel mai în vârstă era cineva din salonul unde eram internată, persoană care abia murise. Credeam că voi muri și eu. Însă, mai apoi m-am gândit că erau cei trei Sfinți: Rafael, Nicolae și Irina. Aceștia îmi spuneau că mă așteaptă, deoarece făgăduisem să merg să mă închin la mănăstirea lor din Ano Suli, imediat după ce mă voi face bine.

Prin ceea ce mi-au spus, mă chemau să merg la mănăstire, descoperindu-mi că eram deja sănătoasă. De atunci de când am avut acel vis, nu au mai existat alte efecte secundare sau complicații. Starea mea de sănătate s-a stabilizat și, într-un final, astăzi, m-am învrednicit și am venit la Mănăstirea Sfântului Rafael de la Ano Suli pentru a-mi îndeplini făgăduința. M-am însănătoșit întru totul. Lucrul acesta îl datorez Sfântului Rafael, cu siguranță în viața mea a avut loc o mare minune!”

Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea
Sursa: «Σε περιμένουμε!» via http://doxologia.ro.

Previous Post

Pe cine să întrebăm despre Înviere dacă nu pe Maica Domnului?

Next Post

Învierea Domnului – 2023

Related Posts
Total
0
Share