PS Ignatie (Episcopul Hușilor)
Sfinții Trei Ierarhi, după cum subliniază slujbele dedicate lor, au apărat, cu întreaga lor ființă, prin activitatea lor teologică, misionară și pastorală, adevărul fundamental al credinței noastre: Dumnezeu întreit în Persoane și unul în Ființă.
În textele de slujbă, ca un laitmotiv, sunt numiți ”apărătorii Treimii”, ”cei care au slujit Treimea”: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cu întreaga lor pricepere teologică și cu dragoste față de păstoriții care se aflau în pericolul de a nu înțelege, conform Tradiției Bisericii noastre, ce este Sfânta Treime.
Sfântul Vasilie cel Mare a scris și a mărturisit împotriva ereziei ariene, cea care susținea că Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Fiul, nu este deoființă cu Tatăl. Adică nu este Dumnezeu, de aceeași cinstire cu Dumnezeu-Tatăl și cu Dumnezeu Duhul-Sfânt.
Arie Îl socotea pe Fiul lui Dumnezeu o creatură mai deosebită decât noi, oamenii, însă, nicidecum Dumnezeu, născut din veșnicie.
Sfântul Vasilie cel Mare s-a luptat să apere adevărul fundamental, că Iisus Hristos este deoființă cu Dumnezeu-Tatăl, născut din veșnicie. Nu este un timp în care Dumnezeu-Fiul să nu fi fost. El este dintotdeauna, pentru că Tatăl este dintotdeauna.
Arienii încercau să îi ademenească pe creștinii din vremea Sfântului Vasilie cel Mare și să îi infecteze cu molima acestei erezii.
De ce Sfinții Trei Ierarhi au considerat că este necesar să apere adevărul credinței în Treime, într-un Dumnezeu întreit în Persoane și unul în Ființă?
Dacă Fiul lui Dumnezeu nu ar fi fost deoființă cu Dumnezeu-Tatăl și cu Dumnezeu Duhul-Sfânt, nu ar fi putut să ne mântuiască. Un om nu ne poate mântui.
Iisus Hristos a fost și Om desăvârșit, asumându-Și firea noastră, exceptând păcatul, dar este și Dumnezeu.
În felul acesta, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ne-a răscumpărat și S-a răstignit pe cruce.
El ne-a iubit așa cum numai Dumnezeu ne poate iubi. Nu cum iubim noi oamenii. Dragostea lui Dumnezeu rămâne neschimbătoare, chiar dacă noi Îi întoarcem spatele sau dacă Îl calomniem.
Dumnezeu continuă să iubească lumea și pe om, chiar dacă depunem toată energia ca să Îl scoatem din lumea aceasta.
Numai Dumnezeu poate să iubească omul care Îl urăște. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu.
Sfântul Grigorie Teologul a scris împotriva ereziei pnevmatomahilor. Pnevnatomahii luptau împotriva Duhului Sfânt. Nu-L considerau Dumnezeu, ci o forță, o energie.
Și astăzi mai sunt oameni care Îl consideră pe Dumnezeu ca fiind o forță supremă, o energie, adică o entitate impersonală. Energia este impersonală. Nu putem dialoga cu ea. Spre exemplu, nu putem dialoga cu energia electrică, este impersonală.
A fi persoană înseamnă a dialoga. Nu putem numi obiectele neînsuflețite persoane, pentru că nu putem dialoga cu ele.
Sfântul Grigorie Teologul i-a lămurit pe contemporanii săi, contaminați de erezia pnevmatomahă, că Duhul Sfânt este cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu desăvârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. Noi putem dialoga cu Duhul Sfânt, i ne putem adresa.
Sfântul Grigorie Teologul a participat la Sinodul II Ecumenic, cel care a statornicit credința în Duhul Sfânt ca Dumnezeu de aceeași Ființă, cinstire și închinare cu Tatăl și cu Fiul.
Sfântul Ioan Gură de Aur, în Antiohia, a scris împotriva anomeilor. Acești eretici spuneau că Dumnezeu-Fiul este asemănător în Ființă cu Dumnezeu Tatăl. Nu este nici numai o creatură perfectă, om ca noi, nici Dumnezeu desăvârșit. Aceasta este o minciună, o viclenie a minții. Este știrbită Dumnezeirea Fiului.
Biserica l-a numit ”cel cu gura de aur”. Tăria sa nu consta în meșteșugirea cuvintelor, ci în puterea pe care o transmitea.
Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur schimba viețile oamenilor. Le întorcea de la o viață de păcat, la o viață de virtute, de la întuneric, la o viață de lumină.
«Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el» (Ioan 14, 23)
Sfinții Trei Ierarhi au apărat Treimea pentru că ei apărau comuniunea. Treimea înseamnă comuniune.
Când doi tineri se căsătoresc, ei cred că dragostea lor este desăvârșită, ceva cu totul special. Când apare copilul, dragostea lor capătă mai multă valoare, consistență și mai mult adevăr, pentru că dragostea celor doi este împărtășită înspre copii.
Indiferent de cât de mulți copii vin în acea familie, dragostea părinților se revarsă înspre copiii lor. Adevărata dragoste de care ne putem bucura și de care suntem conștienți este, întotdeauna, în trei: tată, mamă și copii. În momentul în care apare primul copil, părinții încetează să mai trăiască pentru ei înșiși. Trăiesc pentru copii. Totul este pentru copii, inclusiv agoniseala materială și investiția spirituală. Ne lăsăm pe noi, ca mamă, ca tată, și ne dăruim integral copiilor. Așa simțim că dragostea dintre părinți este revărsată înspre copii. Este o împlinire a dragostei.
Și cei care nu au copii împărtășesc dragostea lor spre un al treilea: Dumnezeu.
Sfânta Treime înseamnă împărtășirea dragostei unuia față de celălalt. Persoana înseamnă dialog, deschidere.
Când ne închidem în noi înșine nu mai suntem persoane. Ne transformăm în oameni egoiști, în ființe care ne reducem existența la dimensiunea biologică.
Ca persoane, ne deschidem spre o dimensiune spirituală. Devenim precum florile. Când ne apropiem de ele, dacă suntem buni, ne dăruiesc mirosul lor. Și florile îi simt pe oamenii răi, nu cresc dacă este răutate. Și în lumea necuvântătoarelor este la fel. Orice animal se deschide dacă simte în noi o inimă bună.
Noi, ca oameni, trebuie să avem deschidere spre ceilalți. Să simțim durerea și bucuria lor, să fim atenți când sunt în momente de răscruce, să nu fie singuri.
Biserica a considerat să îi numească pe Sfinții Trei Ierarhi ”apărătorii Treimii”. Ei au apărat comuniunea desăvârșită, sfântă, absolută.
Să luptăm pentru comuniune. În vremurile pe care le trăim, ea este cea mai pusă în pericol.
Găsim dezbinare foarte multă, atât în societate, cât și în familie sau la locul de muncă. Avem nevoie să ne ancorăm în Dumnezeu, modelul nostru de comuniune desăvârșită.
Numai rostirea numelui lui Dumnezeu ne dăruiește în inimă starea de comuniune, de iubire.
Când iubim pe cineva foarte mult, este suficient să rostim numele aceluia și primim dragoste. Cu atât mai mult când rostim numele lui Dumnezeu-Treimea. Primim comuniune și dorința de a fi mai uniți.
Sursa: http://episcopiahusilor.ro
