Șoricioaica parcă se ruga să nu-i omor copiii

Preot Ioan Istrati

Când eram mic făceam beciuri. Adică niște gropi de juma de metru, în care ascundeam nuci, caiete, pixuri, bile, chestii. Le acopeream cu scândurele. După vreo lună le găseam putrede toate. Odată, însă, am găsit o nucă germinată și am pus-o în pământ. Nucul ăla are 10 metri acum.

Și țin minte că tot săpând ca un descreierat, tata era exasperat de gropile pe care le făceam, aveam o curte enormă la Mădei, am descoperit un cuib de șoareci. Erau vreo 15 orătănii mici și roz, fără blană, cu niște boticuri fremătânde, foarte plăpânzi, cât juma de deget mic și se mișcau mereu. M-am uitat îndelung la ei. Mi-era milă de așa arătări. După un sfert de oră a venit șoricioaica. S-a uitat la mine. Era toată frica morții în ea. Apoi s-a lăsat pe picioarele dinapoi, iar labele din față le-a împreunat. Stătea așa, parcă se ruga să nu-i omor copiii. Mi-au dat lacrimile. Tremura toată. Apoi încet i-a luat în gură, unul câte unul și i-a cărat într-un cotlon subteran.

Ce diferență enormă între bietele animale și mamele care își măcelăresc pruncii în pântece. Ce furie infinită pe Dumnezeu care i-a zidit și le-a dat suflet nemuritor, iar acum îi vede uciși.

Total
69
Shares
Previous Post

Rugăciunea la Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul)

Next Post

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul

Related Posts