Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul
Privesc în vale apa
Cum curge zgomotos,
Grăbindu-se s-ajungă
La ţărmul mării, jos.
Asemenea cu dânsa
Se scurge traiul meu,
De ţărmul veșniciei
Se-apropie mereu.
În cale apa geme,
Lovindu-se de stânci
S-aruncă-n sus și cade
În gropile adânci.
Cu-aceeași zdruncinare
Călătoresc și eu,
Căci trupul mă apasă
Și drumul este greu.
Precum în urma apei
Rămâne drum bătut,
Și-n urma mea uitarea
Va fi ca așternut.
