Sticla ascunsă

Cu foarte multă vreme în urmă, trăia în părţile Italiei un călugăr sfînt pe nume Benedict. Acesta era stareţ al unei mănăstiri, pe care o conducea cu stricteţe. Nimeni nu putea ascunde nimic de Sfîntul Benedict, căci bătrînul era înzestrat de Dumnezeu cu darul clarviziunii şi vedea tot ce se făcea la orice depărtare.

În aceeaşi mănăstire trăia şi un tînăr pe nume Exilarat. Într-o zi, Sfîntul Benedict l-a trimis pe băiat să aducă dela cineva nişte vin. Exilarat a primit două sticle cu vin, dar pe drum a hotărît să ascundă o sticlă şi să-l mintă pe bătrîn că a primit numai una. Aşa a şi făcut.

Ajungînd la mănăstire cu o singură sticlă, băiatul a dat-o stareţului sfînt, care i-a mulţumit cu căldură. Însă la despărţire sfintul i-a zis: „Vezi să nu bei din sticla pe care ai ascuns-o, ci să o înclini puţin, să vezi ce-o să se întîmple.” Ruşinat peste măsură, Exilarat şi-a cerut iertare pentru păcatul făcut şi s-a dus să vadă ce se va întîmpla cu sticla ascunsă.

Ajuns la locul unde era ascuns vinul, Exilarat a luat sticla şi a înclinat-o puţin, aşa cum îi spusese Sfîntul Benedict. Îndată din sticlă a ieşit un şarpe. Atunci a înţeles Exilarat cine l-a învăţat să ascundă vinul şi ce i s-ar fi putut întîmpla dacă Sfintul Benedict nu l-ar fi atenţionat să nu bea din sticla ascunsă.

Extras din Micul Pateric. Povestit și ilustrat pentru copii de părintele Savatie Baștovoi, editura Cathisma.

Previous Post

Halloween – între lumină și întuneric

Next Post

Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Mucenic Epimah

Related Posts
Total
0
Share