Știți ce înseamnă o bucurie?

Preot Savatie Baștovoi

Știți ce înseamnă o bucurie? Să mănînci după foame, să bei după sete, să te culci și să adormi după o zi de muncă istovitoare. „Somnul slugii este dulce”, zicea Solomon. Să te speli după o săptămînă în care ai muncit în colb și arșiță, să îmbraci o cămașă curată ca să mergi la Biserică.

Dar de unde bucurie la omul de azi, că e mereu sătul ca un porc de îngrășat, umblă cu apa la el de parcă ar fi soldat în război, deși tot ce face e să stea la umbră, se spală de două ori pe zi de parcă ar fi un stîrv de găină pregătit pentru borș și își aruncă cămașă dacă a îmbrăcat-o o dată de parcă ar fi o cadînă care merge să fie cumpărată.

Viața noastră pe pămînt este o urmare a izgonirii din Rai cînd ni s-a zis: în sudoarea frunții îți vei mînca pîinea ta. Toate încercările de a ocoli munca și sudoarea duc la ruperea legăturii cu firescul și ne aduc tristețe, urmată de depresie și boală. Bucuria stă în împlinirea firescului, căci bucuria este firescul.

Previous Post

Studiul duhovnicesc înainte de rugăciune

Next Post

Părintele Iustin Pârvu despre domnitorul Mihai Viteazul: un Sfânt!

Related Posts
Total
0
Share