Știți de ce postim în ajunul Bobotezei?

Înainte de luminata sărbătoare a Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit post, în orice zi a săptămânii ar cădea acesta. Data de 5 ianuarie are o semnificație aparte, căci premerge unei mari minuni făcute de Dumnezeu asupra omului, după Nașterea cu trupul a Mântuitorului Hristos. Este vorba de faptul că omul – Sfântul Ioan Botezătorul – își va pune mâinile pe creștetul Domnului, al Creatorului său. Și atunci, cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură?!

Mai postim și deoarece în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghesmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială, trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare.

Biserica a rânduit un post de o zi și spre a ne reculege duhovnicește, ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi, oamenii.

Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului are o vechime foarte mare, de prin secolele 4-6, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.

Dacă ajunul Bobotezei se întâmplă de luni până vineri inclusiv, pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al 9-lea, apoi se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă sau Duminică, atunci nu se mai face ajunare totală, ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari, se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.

Desigur că ziua de ajunare dinaintea Botezului Domnului simbolizează și starea de pocăință și curățenie ce ni se cere a o asuma înaintea perioadei de opt zile când vom gusta din Agheasma Mare, până la odovania sărbătorii.

Să ne pregătim, așadar, trupește și sufletește pentru întâlnirea cu Domnul și să zicem odată cu frumosul Condac al praznicului: „Ară­tatu-Te-ai astăzi lumii şi Lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă Te lăudăm. Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina Cea Neapropiată”.

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteți citi și:

Aghiasma Mare: când și cum o consumăm și de ce este atât de importantă?

Cum folosim Aghiasma Mare?

Proprietăţile fizice ale apei se schimbă în ziua de Bobotează

Botezul Domnului (Boboteaza- Dumnezeiasca Arătare)

Previous Post

De la Betleem la Iordan – o bătaie de inimă

Next Post

Feriți-vă de aluatul fariseilor

Related Posts
Total
0
Share