Hristos a înviat! Adevărat a înviat Hristos-Domnul! A trecut Săptămâna Luminată și ne aflăm, iată, în cea de-a doua săptămână după slăvitul praznic al Sfintelor Paști. Așa cum am menționat în articolul anterior, sărbătoarea Izvorului Tămăduirii de vinerea trecută a fost o minunată împletire a bucuriei Învierii Domnului cu cinstirea deosebită adusă Maicii Sale. Prin această sărbătoare, Biserica noastră ne-a oferit o mărturie vie a iubirii Maicii Domnului pentru neamul omenesc și a puterii sale mijlocitoare înaintea Fiului său, Cel care a biruit moartea și ne-a dăruit tuturor nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Iar această bucurie se prelungește și-n zilele care urmează Săptămânii Luminate, deoarece în ziua de miercuri, 30 aprilie, Biserica noastră a rânduit cinstirea Sfintei Icoanei a Maicii Domnului „Strastnaia” sau „a pătimirilor”, o Icoană cu o poveste interesantă, pe care vă propunem să o descoperiți în rândurile de mai jos.
Ecaterina și pictorul Grigorie
Icoana Maicii Domnului „a Pătimirii”, cunoscută și sub numele rusesc „Strastnaia”, este una dintre cele mai îndrăgite și răspândite reprezentări ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuvântul „Strastnaia” (Страстная) este un termen slavon/rus care vine de la cuvântul „strasti” (страсти) și care înseamnă „patimi” sau „suferințe” – în special cu referire la Patimile Domnului Iisus Hristos.
Istorisirea Icoanei o are în centru pe o femeie pe nume Ecaterina, care, după căsătorie, a fost cuprinsă de tulburare mintală. A fugit în pădure și a avut mai multe tentative de sinucidere. Într-un moment de claritate, și-a întors fața spre Maica Domnului și i-a promis că, dacă o va vindeca, va intra în mănăstire.
Maica Domnului nu a întârziat să o răsplătească. I s-a arătat de trei ori în vis, poruncindu-i să meargă la Nijni-Novgorod și să cumpere o anumită Icoană pictată de iconograful Grigorie. După ce a urmat porunca, Ecaterina a primit vindecare în mod minunat, uimindu-i de această fericită tămăduire pe toți cei din jurul ei. Din acel moment, Icoana a devenit izvor de har și tămăduire; tot mai mulți credincioși veneau să se închine înaintea ei și să-i ceară ajutorul în diferite încercări și neputințe.
Pentru a cinsti această minune și a nu o da uitării, Icoana a fost mutată în anul 1641 din satul Palitsa la Moscova, unde a fost întâmpinată cu alai și rugăciuni. Pe locul întâlnirii, la porțile orașului Tver, a fost ridicată o Biserică, iar în 1654 a fost înființată Mănăstirea Strastnaia (a Pătimirii), care a primit numele Icoanei.
Icoana care îmbină două stiluri iconografice
Această Icoană este deosebită pentru că reunește două dintre cele mai cunoscute și iubite tipuri iconografice ale Maicii Domnului:
- Hodighitria – care înseamnă „Cea care arată calea”. În aceste Icoane, Maica Domnului este reprezentată ținându-L pe Pruncul Iisus în brațe și arătând cu mâna spre El, indicând că El este „Calea, Adevărul și Viața”. Este o imagine a demnității și a autorității duhovnicești.
- Eleousa – „Cea Milostivă” sau „a Îndurării”. Aici, Maica Domnului este pictată cu chipul blând, cu capul plecat spre Prunc, uneori lipindu-și obrazul de al Lui. Este o Icoană care exprimă dragoste, duioșie, dar și presimțirea suferinței.
Icoana Strastnaia le combină pe amândouă: o vedem pe Maica Domnului ținându-L pe Prunc în brațe, privindu-L cu ochii plini de îngrijorare și de durere, dar totodată arătând spre El – ca o mărturie că El este Mântuitorul. Chipul Maicii Domnului este pătruns de o durere reținută, interioară, ca o mamă care a văzut deja ce va urma. Nu plânge, nu se lamentează, dar toată ființa ei trădează o tulburare și totodată o asumare a suferinței. Este imaginea unei mame care știe că Fiul ei nu îi aparține doar ei, ci întregii lumi.
Pruncul Hristos, deși mic, nu este naiv. Se uită spre simbolurile Patimii – arătând că venirea Lui în lume nu a fost pentru a fi purtat în brațe, ci pentru a fi pironit pe cruce. Gestul cu degetele – îndreptate către sine – poate fi citit ca o asumare liberă a jertfei: „Eu sunt Acela care trebuie să sufere pentru lume”. Însă ceea ce face această Icoană cu adevărat cutremurătoare este apariția celor doi Arhangheli – Mihail și Gavriil – în colțurile superioare ale Icoanei, ținând în mâini uneltele Pătimirii: crucea, sulița și buretele cu oțet. Ei nu sunt acolo ca să anunțe o bucurie, ca la Buna Vestire, ci poartă simbolurile durerii și ale jertfei.
Un detaliu extrem de interesant este sandaua care cade din piciorul Pruncului Hristos. Unii o interpretează ca un simbol al tresăririi, al fricii umane. Chiar și Fiul lui Dumnezeu, luând asupra Lui trup omenesc, simte o clipă de cutremur înaintea morții. Alții o văd ca pe un semn că Hristos e deja în mișcare – că pașii Lui sunt îndreptați către Golgota.
Icoana Maicii Domnului „a Pătimirii” este prăznuită în Biserica Ortodoxă de trei ori pe an: pe 30 aprilie, pe 13 august (ziua mutării Icoanei la Moscova) și în Duminica a șasea după Paști, cunoscută ca Duminica Orbului – spre pomenirea minunilor săvârșite în această zi. Curios și demn de menționat este și faptul că faima acestei Icoane a trecut chiar și dincolo de granițele lumii ortodoxe, fiind cinstită și de romano-catolici și considerată a fi ocrotitoarea mai multor orașe din lume, precum Boston, New York, Belfast, Cracovia, Singapore și Manila. Locuri puternic marcate de provocările lumii moderne: migrație, violență, dezrădăcinare, secularizare. Poate nu întâmplător, Maica Domnului a ales să fie acolo unde suferința umană are multe chipuri. Nu ca să judece, ci ca să aline. Nu ca să mustre, ci ca să mângâie. Asemenea unei mame care nu întreabă ce ai greșit, ci îți șterge lacrimile mai întâi. Care te cuprinde în brațe înainte să te întrebe ce te doare.
Iar Icoana aceasta, „a Pătimirii”, în care Pruncul Hristos privește crucea ce va veni, iar Maica Sa Îl ține strâns, ca și cum ar vrea să-L ferească, ne arată un adevăr profund: dragostea nu poate împiedica în vreun fel suferința, dar poate face ca ea să nu fie cuprinsă deznădejde. La fel, în viața fiecăruia dintre noi, dragostea descoperită prin rugăciune, poate face din crucea încercărilor un loc de întâlnire cu Dumnezeu, o fereastră deschisă spre Împărăția Cerurilor și spre viața veșnică.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
