Am avut cândva un profesor, un profesor care a fost și tatăl multor dintre studenții săi. Dumnezeu să-l ierte! Avea lacrimi în ochi de fiecare dată când spunea că este un ateu convins. Fiind un om sensibil, care ajuta în tăcere, neștiut de nimeni, era vădit deranjat de atitudinea creștinilor prinși în plasa habotniciei, a celor care te lovesc cu pietre dacă nu ești ca ei, dacă nu gândești ca ei, dacă nu faci ca ei. De aici i se trăgea și așa zis-ul ateism.
Am avut onoarea să-l cunosc și să văd lacrimi pe chipul unui om care se dădea un mare dur. Era un creștin bun, părinte, credea în Dumnezeu mai mult decât toți creștinii care ne adunam în biroul lui de fiecare dată când era un eveniment. După moartea lui, am ajuns să conștientizăm cât de puternică era credința lui încât își trudea inima cu replici de genul: Sunt un ateu convins. Suferea când spunea asta. Suferea pentru că era sătul de nedreptatea pe care o fac mulți creștini și se temea să-și susțină credința, ca nu cumva să se dea creștin și faptele lui să-i facă pe creștini să zică: ia uite ce creștin mai e și ăsta, cât de mult greșește.
Acum nu vreau să spun că e mai bine să fii așa sau invers. Dar cel mai bine e să ne vedem de pătrățica noastră, “să-ți vezi de treaba ta” cum spunea Părintele Arsenie Papacioc. E mare lucru să ne vedem de treaba noastră… Asta implică să ne vedem de lungul nasului, de greșelile noastre, de păcatele noastre, să o lăsăm mai moale cu judecata.
Omul de azi născocește o scuză pentru orice întâmplare. Dacă mor ruși e din cauză că Stalin a fost rău, dacă mor ucrainieni e din cauză că Zelenski spune glume și e nazist, dacă mor turci e din cauză că sunt păgâni, dacă mor copii de foame e din cauză că bla bla.
Nu, oameni buni! Dacă cineva suferă în jurul nostru e din cauza tuturor! Suntem un întreg și creația caută un echilibru. După tot ce săvârșim rău în viață, vine un moment în care răul trebuie să se descarce pentru a se ajunge iar la starea de echilibru. Și acel rău nu-i alege pe turci pentru că sunt musulmani, nici pe români pentru că sunt ortodocși. Ne alege pe toți, ca întreg. Azi suferă un popor, mâine altul și tot așa.
Cred că putem fi măcar buni și un “Doamne ajută-i pe sărmanii aceia”, nu ne costă nimic și nici nu ne face mai puțin creștini, indiferent ce rasă sau apartenență religioasă ar avea.
Mai înainte de toate suntem oameni și dacă pătrundem pe fir istoric până la începuturile noastre, vom observa că suntem cu toții frați.
Nu ne putem neglija în halul ăsta, nu mai putem continua așa. Oricând poate un cutremur să devasteze România sau alt popor ortodox.
Să avem nădejde și să iubim mai mult. Iar dacă nu avem un cuvânt bun de spus, atunci tăcerea poate fi cel mai bun lucru pe care-l putem face.
Bogdan Ghindaoanu
Sursa: Facebook – Alexandru Lungu.
