
Apostolul zilei (I Corinteni 9, 19-27)
Fraţilor, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi.…

Fraţilor, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi.…

Fiule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu…

Fraților, fiți următori ai lui Dumnezeu, ca niște fii iubiți, și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a…

Fraților, prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat și a plecat spre locul pe care urma să-l…

Fraților, luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească,…

Fraților, Legea, având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleași jertfe,…

Fraților, prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămurește că drumul către Sfânta Sfintelor nu era să fie arătat, câtă…

Fraților, dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru…

Fraților, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu…

În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor.…

Fraților, Cel ce sfințește și cei ce se sfințesc dintr-Unul sunt toți; de aceea, nu se rușinează să-i…

Fraților, când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,…