Browsing Tag
Mântuire
33 posts
Ce le spunea Cuviosul Paisie Aghioritul musulmanilor?
În mai 1989, Părintele Paisie a făcut a doua călătorie, mai lungă decât prima, în satele de pomaci…
Ceasul mântuirii
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată un călugăr bătrân, căruia i…
Fiecare casă trebuie să aibă un Sfânt ocrotitor
Cinstirea Sfinţilor în Biserica Ortodoxă are o dimensiune vie, în sensul în care Sfinţii nu sunt cinstiţi doar…
Scopul mănăstirilor este duhovnicesc
Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mântuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată,…
Mântuirea sufletului nostru
– Părinte, unii sunt siguri că se mântuiesc, iar alţii se îndoiesc. Care este poziţia cea mai corectă?…
Cuviosul Maxim Mărturisitorul (21 ianuarie): Să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime
Drept aceea să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime, ca să-L primim pe El întreg.