Dumnezeu are să ne judece pe noi și pe toți. Noi n-avem voie să judecăm. Mântuitorul zice: Nu judecați și nu veți fi judecați.
Cu judecata cu care judecați, veți fi judecați. Dacă așa a zis Mântuitorul, cine putea să ne învețe mai bine pe noi, decât Ziditorul care ne-a făcut și atâta dragoste a avut că a lăsat Cerurile și a venit pe pământ și a suferit atâtea pentru noi și ne-a învățat tot sfatul lui Dumnezeu? Nu a venit numai ca să ne vadă, ci ca să sufere moarte pe Cruce și să ne dea toate învățăturile, ca să nu zicem în ziua judecății că n-am auzit. Cine ar putea să ne sfătuiască mai bine ca Mântuitorul?
Pe oriunde mergi, în toate religiile lumii nu s-a auzit o învățătură ca aceasta pe care o auzi în Evanghelia noastră: Iubiți pe vrăjmașii voștri. Faceți bine celor ce vă urăsc și vă rugați pentru binele celor care vă fac necazuri.
Mântuitorul nu ne-a dat voie să urâm pe nimeni. El este Dumnezeul dragostei și a venit la noi. Această poruncă a Evangheliei a strălucit peste toate religiile lumii. Iubirea de vrăjmași. Că nici în legea turcească, în Coran, nici budiștii, nici brahmanii din India, nici toate religiile lumii, nu au o lege desăvârșită ca a creștinilor, care învață iubirea de vrăjmași pe lângă toate faptele bune. Și dacă noi avem poruncă să iubim pe dușmani, cu cât mai mult pe preoți sau pe aproapele nostru.
Taina preoției nu se amestecă cu păcatele. Uite ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă vezi preotul căzut în șanț jos și beat, du-te și sărută-i mâna și te-ai umplut de darul lui Dumnezeu”. Că dacă el zice: „Domnul să te blagoslovească!” nu se amestecă beția lui cu darul. Darul e cu dânsul. Bunăoară să-ți spun ceva. Unui general sau unui mare om de stat, unui om în armată, i se dă un grad mare. Și el vine și conduce armata în virtutea gradului acela, că-i companie, că-i regiment, că-i divizie, și poate să fie el un bețiv, poate să înjure, fiecare se uită la ordinele lui, la gradul lui: „Măi, ăsta are putere să mă comande”. Nu contează ce viață are.
Așa este și preotul în fața lui Dumnezeu. El e ministru al Harului, el a luat Harul lui Dumnezeu și nu i se ia până la moarte, numai dacă vei auzi că e caterisit. Și nici când e caterisit nu i se ia Harul, el tot ca preot se judecă în ziua judecății, iar dacă a greșit ca preot, mai mare osândă o să ia ca mireanul, căci căruia i s-a dat mult, mult i se va cere. Și cei tari, tare se vor cerca. Dar nu noi să judecăm, căci unul este judecătorul nostru, Iisus Hristos. Căci se va bate mai mult sluga aceea care a știut voia, decât acela care n-a știut. Dar asta să o facă Hristos, nu noi.
Deci preotul, când este caterisit, i se ia numai administrarea Harului; nu mai poate face nici botez, nici cununie, nu mai poate binecuvânta nici masă, nici cununie, nimic, nimic. E ca un militar care are toate armele pe el, dar nu are voie să tragă nici cu pușca, nici să atace cu baioneta. „Stai pe loc!” Așa e la caterisire. Dar Harul desăvârșit nu i se ia. Numai atunci când cade în eres, atunci i se ia Harul desăvârșit.
Uite o pildă. Ia un castron mare de alabastru și pune în el zece galbeni de aur și deasupra pune cenușă, apoi ia o cană de apă de izvor și toarnă peste. Ce o să se întâmple acolo? Cenușa se duce pe apă și banii rămân acolo. Nu se amestecă cenușa cu aurul. Dar de ce? Pentru că aceea e altă fire și aceasta e altă fire. Așa e Harul la preot. Orice face el ca om, dacă greșește, va fi judecat de Hristos, dar nu se amestecă păcatele cu Harul. Harul lucrează. De aceea zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu pe toți îi hirotonește Duhul Sfânt, dar prin toți lucrează Duhul Sfânt după iconomie”. Că dacă ar fi ca după neputința preoților să se ridice Harul, nicio taină nu s-ar mai săvârși. Lumea ar rămâne necununată, nespovedită, neîmpărtășită. Nu se poate așa.
Arhimandrit Cleopa Ilie
