Preot Alexandru Lungu
Mă întreabă într-o zi un tânăr care își apropie studiile teologice de final: Părinte, cum este preoția dincolo de imaginea această idealistă pe care o vedem conturată în scrierile Sfintilor Părinți? Cum arată o săptămână din viața unui preot, care trebuie să slujească, să își pregătească predica de Duminică sau din sărbători, trebuie să zidească suflete, să asculte râuri de mărturisiri, uneori să miluiască material, fiindcă nu doar cu cuvântul lui Dumnezeu va trăi omul, că este trup și are nevoie de cele ale zilei de azi, iar eu stau și mă gândesc să îi răstorn puțin stereotipurile din minte.
Preotul este bărbat al unei femei, fapt ce îl îndatorează să nu își abandoneze soția într-un ungher al casei de unde să o scoată doar atunci când situația îi cere, Duminica sau la vreo sfințire de Biserică. Iubirea care nu se jerfește zi de zi nu poate să vadă zorii zilei de mâine. Preotul este sau devine la un moment dat tatăl unui copil, fapt ce îi limitează și mai mult timpul pe care să-l aloce studiului şi rugăciunii. Însă a legăna noaptea copilul și a schimba scutece, a fi prezent când trebuie făcută seara de seară băița, sau atunci când se ivesc nopți în care priveghează vreo febră sau urmărește cu rugăciunea pe buze vreo stare de disconfort apărut din senin, este canonul cel mai complex de împlinit.
Tânărul pare nedumerit și continuă siderat cu întrebările: Dar, părinte, noi ne jerfim pentru Hristos și cele ale casei îi revin doamnei preotese, fiecare își jertfește viața acolo unde Dumnezeu l-a rânduit să o facă, atunci când mai găsim timp pentru cele ale preoției?
Dragul meu, nopțile sau zorii dimineții când lucrurile se liniștesc în casă îți aparțin, momentele când pleci pentru vreo spovedanie sau slujba în parohie sunt tot atâtea lecții de viață care îți întăresc preoția, lecturile se fac printre două slujbe și câteva reprize de legănat. Mai trebuie făcute lecțiile cu copiii, jucat cu fiecare din ei, mers când situația o cere la doctor, citit povești, spălat vase, întins rufe, aspirat covoarele, tot atâtea lecții de Teologie care nu sunt stipulate în materia obligatorie, însă fără acestea nimic nu dă sens preoției.
Aproape buimăcit de cele expuse tânărul pare să abandoneze discuția și să îmi spună că l-am descumpănit de tot. Rămâne o liniște asurzitoare între noi și din curte vin copiii și îmi sar în brațe, iar cel mijlociu îmi ia capul în mâini și mă sărută apăsat, după care îmi rostește pe un ton serios: Tati, haina jos, acum ești tati, nu părinte, fiindcă asta suntem cu toții atunci când ajungem acasă, indiferent de pe câte câmpuri de luptă ne întoarcem, pentru cei care ne iubesc nu suntem nici preoți, nici doctori și nici artiști de renume mondial, suntem tati și mami. Toate celelalte se vor adăuga vouă și înțelege atunci și îmi sărută mâna, iar eu o trag și-l îmbrățișez, știind că într-o zi va fi un preot care se va face tuturor toate, ca măcar pe unii să îi câștige. Fiindcă nimic pe lume nu îți împlinește cu adevărat slujirea dacă celor de sub acoperișul tău nu te-ai făcut toate.
