Un bătrân oarecare era bolnav de multă vreme şi multe zile n-a mâncat, nici n-a băut, iar ucenicul lui văzând că atâtea zile n-a mâncat nimic, i s-a făcut milă de dânsul şi îl ruga, zicând: te rog, Părinte, mănâncă ceva, cât de puţin şi ţi se va mai deschide gustul şi te vei mai răcori din boală.
Şi îndată făcând foc, a pus de i-a gătit puţină mâncare. Căci avea două vase: în unul avea puţină miere, iar în altul puţin ulei de cânepă, pe care îl ţinea de multă vreme pentru candelă şi care era rânced, amar şi împuţit.
Deci, fratele voind să ia puţină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrânul său, n-a luat seama bine din care vas să ia şi în loc să ia miere a greşit şi a luat ulei rânced şi amar, şi a pus în bucatele bătrânului său şi a dus la bătrânul rugându-l să guste. Iar bătrânul luând o dată şi gustând, îndată a cunosut greşeala fratelui şi a tăcut, nezicând nimic.
Fratele îl ruga cu osârdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrânul nu mai voia să guste, zicând: ajunge, fiule. Fratele însă, îl silea să mai guste, zicând: te rog, mai gustă, Părinte, că foarte bune bucate ţi-am făcut. Iată că şi eu am să mănânc cu tine. Şi luând cu lingura şi gustând, atunci a văzut ce a făcut şi căzând la picioarele bătrânului, i-a zis: amar mie, ce-am făcut! Iartă-mă, Părinte, că ţi-am greşit şi n-am ştiut şi în loc de miere ţi-am pus în bucate ulei rânced şi amar şi te-am prăpădit şi nu mi-ai spus când ai luat o dată de ai gustat, socotind poate, că eu înadins am făcut aceasta, punând asupra mea acel păcat.
Bătrânul i-a zis: nu te scârbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca să-mi pui miere în bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus.
Şi aceasta zicând bătrânul, îndată s-a simţit desăvârşit sănătos şi, sculându-se din patul lui, a mulţumit lui Dumnezeu, mângâindu-l şi pe ucenicul său.
Extras din Patericul egiptean.
