Televizorul a schimbat firescul lucrurilor

Preot Alexandru Lungu

Vara trebuie să fie caniculă, ploi însoțite de fulgere si tunete și iarna ger și zăpadă. Este firescul lucrurilor.

Exact cum o familie se compune dintr-o femeie și bărbat. Un bărbat este de gen masculin și o femeie de gen feminin. Așa cum un copil trebuie să aibă disciplină și să crească sub autoritatea părinților. La fel cum albul este alb și negrul este negru. 42 de grade este o temperatură perfect normală de vară în luna iulie. -30 de grade nu înseamnă sfârșitul lumii iarna.

Televizorul a schimbat firescul lucrurilor. Cei care conduc din spate lumea vor să ne inducă permanent o stare de angoasă și neliniște.

Oamenii la țară stau cu orele pe câmp vara, la peste 40 de grade și nu se mai plâng de caniculă. Confortul orașelor, clima din mașină și apartamente ne-a slăbit rezistența. Totul este la fel ca acum 100 de ani, doar omul a început să devină mai sensibil și plângăcios, cu toate că astăzi are tot confortul din lume.

La această oră, în cea mai caniculară vară din istorie, în jurul orei 15:25, când scriu acest mesaj plouă curat, fulgeră și tună, iar temperatura…țineți-vă bine… este de 21 de grade. Mâine se anunță o maximă de doar 19 grade.

Asta în condițiile în care de dimineață până seara se anunță cât de periculoasă este căldura în mijlocul verii. Închideți telefonul și televizorul și bucuraţi-vă de tot ceea ce ne dă Dumnezeu. Vara nu e ca iarna. Nici nu ar fi normal. Sus inimile!

Previous Post

Mănăstirea Cetăţuia, locul de nevoinţă al Cuviosului Ioanichie cel Nou

Next Post

Cum îl recunoaștem pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon în Icoane?

Related Posts
Total
0
Share