Teoria reîncarnării este periculoasă

Ca orice tânăr dornic de cunoaştere şi care a citit şi a împărtăşit cu apropiaţii diverse teorii despre lume şi viaţă, m‑a frământat ideea reîncarnării. Acea credință filosofico‑religioasă conform căreia spiritul supraviețuiește morţii trupului, pentru a reveni după un interval de timp într‑un nou trup. Foarte multă lume crede în reîncarnare. „Copile, dacă tu crezi în teoria reîncarnării, eşti ca şi pierdut. Să‑ţi spun de ce.

În teoria reîncarnării se vorbeşte deseori despre faptul că acesta este nivelul la care ai ajuns în viaţa de acum, urmând să evoluezi în vieţile viitoare. În situaţia dată apare un sentiment de autosuficienţă. Te complaci cu ideea, o accepţi, aşteptând ca viitoarea viaţă să‑ţi ofere ceva mai bun. Să te perfecţioneze adică, fără contribuţie personală, dacă se poate. Cu alte cuvinte, renunţi la luptă foarte uşor. Şi aici nu mă refer la lupta cu alţii, ci la lupta cea dreaptă, cu tine însuţi, cu patimile care te stăpânesc. Astfel, dacă eşti un beţiv ori un desfrânat, trăind cu speranţa că viaţa viitoare te va împinge spre perfecţiune, fără să te ridici la luptă, ce vei face? Pierzi lupta fără să‑i opui cea mai mică rezistenţă. Pierzi încontinuu. În acest meci, să‑i spunem, nu obţii nici măcar o remiză, de victorie nici nu poate fi vorba”. Am completat că se mai vorbeşte despre transmigraţia sufletului între toate formele de viață. Adică acesta ar trece din regnul vegetal în cel animal apoi, la maximul evoluţiei animale, la cel uman.

Răspunsul părintelui a fost scurt: „Nu trebuie să uităm că omul este creaţia supremă a lui Dumnezeu, a fost creat de la bun început ceea ce este”. Mai este şi teoria darwinistă, părinte, conform căreia, pe scara evoluţiei, noi suntem cei care am învins faţă de restul animalelor de pe pământ. „Sunt interpretări jalnice. Să‑ți dau un exemplu care îmi vine la îndemână din Evanghelia după Ioan: Și era un om dintre farisei, care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I‑a zis: Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns‑a Iisus și i‑a zis: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, Duh este. Nu te mira că ți‑am zis: Trebuie să vă nașteți de sus. Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.

După cum vezi, interpretarea poate fi simplistă, s‑ar putea spune că e vorba de o nouă naştere. Este clar, zic unii, iată teoria reîncarnării. Câţi, în schimb, se gândesc că renaşterea se întâmplă în timpul aceleiaşi vieţi? Nu este vorba, la propriu, despre trecerea prin moarte şi întoarcerea în viaţă. Este vorba despre lepădarea de omul cel vechi şi îmbrăcarea în hainele omului celui nou. A omului care a murit pentru moarte şi s‑a născut pentru viaţa cea veşnică. A omului care s‑a lepădat de patimi, care a înviat definitiv în viaţa cea veşnică. Aceasta este renaşterea. Nu interpretarea bizară şi simplistă care i‑a fost dată cu atâta uşurinţă. Dar, ca să reînvii, trebuie să te lepezi de păcate, să îţi câştigi libertatea. Ca să fii liber, în adevăratul sens al cuvântului, şi aici nu vorbesc de libertatea fizică, este necesar să te lepezi de păcate. Adică să nu mai ai stăpân, stăpânul fiind cel care te domină, cel care face ce vrea din tine, fără să‑i poţi opune rezistenţă. Este cel care îţi spune: mănâncă peste măsură, bea peste măsură, fumează, desfrânează‑te, minte, nu ierta, fii orgolios etc. Te eliberezi de stăpân când reuşeşti să‑l înfrângi, să ieşi de sub influenţa lui. Aceea este adevărata libertate despre care se vorbeşte. Dar pentru asta trebuie luptă, luptă grea, luptă de uzură, de multe ori cu sacrificii enorme. Este greu să te lupţi cu un adversar invizibil. Dar, cu voia lui Dumnezeu, vezi efectele luptei pe care o duci. Cu atenţie le vei vedea foarte clar.

În prima fază vei fi sigur că nu ai ce face. Conştientizarea este prima fază a luptei. Cât nu eşti conştient, încasezi. După faza conştientizării, încep întrebările: acum ce voi face? cum voi face? Biserica Ortodoxă are răspunsul. Sfinţii sunt exemplul luptei duse până la sfârşit, o luptă câştigată în final. Calea lor trebuie să fie şi calea noastră. Şi ei au mers pe calea Bisericii Ortodoxe. A noastră trebuie să fie aceeaşi. Nu de alta, dar nu există alt drum care să aibă acelaşi final. Altfel, am vedea Sfinţi bine mirositori aparţinând tuturor confesiunilor. Corect, nu? Mireasma Sfinţilor ne arată că aşa este, că drumul indicat de Biserica Ortodoxă este cel drept şi obligatoriu de urmat dacă vrem cununa. Nu poţi spera la cunună fără luptă. Băiete, încă de când te naşti intri în tranşee, pe linia frontului, direct în luptă. Nu există stare de neutralitate. Nu poţi sta pe marginea terenului. Cine crede că există neutralitate, se înşală amarnic. Aceia nu duc nicio luptă. Tot ce le vine în cap pun în practică, fără opoziţie, fără discernământ de cele mai multe ori. Poate există acolo o opoziţie dată de legea moralei. Dar, până la final, sunt prinşi oricum. Şi iar ne întoarcem la reîncarnare, idee care autosatisface şi care distrage de la lupta cea dreaptă, aici şi acum.

Vrei să crezi în reîncarnare, crezi că vei reveni pe Pământ mult mai evoluat data viitoare? Vrei să renunţi la lupta de acum? Vrei să muţi lupta pentru o dată ulterioară, într‑o viaţă viitoare? Ar fi păcat, pentru că viaţa e scurtă. Cum ar fi ca un Sfânt reîncarnat să se închine la propriile lui Moaşte? Hai că e hazliu! Când moare cineva, mulţi zic că a trecut în nefiinţă, pe când Ortodoxia spune că a trecut la cele veşnice. În niciun caz nu spune că se pregăteşte pentru o nouă venire.

Cred că am fost suficient de clar. Şi, ascultă‑mă bine, indiferent ce cred unii şi alţii, Dumnezeul nostru este prea bogat ca să folosească tehnica reciclării”.

Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  ediție completă, autor Ionuț Riteș.

Previous Post

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Ι)

Next Post

Părerea mea este cel mai mare dușman al smereniei

Related Posts
Total
0
Share