Tragedia vremurilor noastre

„Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim Ȋmpărăţia Cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Ȋnvierea e un mit. Dumnezeu a murit”. (Arhimandrit Sofronie – Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul Essex/Anglia)

Reflectând asupra celor spuse de Părintele Arhimandrit Sofronie (1896, Rusia – 1993, Essex, Anglia), în 2013 scriam așa:

Corolarul acestei tragedii este că Dumnezeu a fost împins în rezervaţii, ca băştinaşii americani, pentru a nu deranja “lumea civilizată”. Cârduri de turişti vin să-L viziteze ca pe o relicvă, aruncându-I firimituri de consideraţie dintr-o milă bine calculată. După ce-a bifat pe prospecte cutare mănăstire, cutare biserică, cutare catedrală etc. turistul se întoarce la grijile zilnice, liniştindu-şi sau tulburându-şi sufletul cu indicatori economico-financiari.

Dumnezeu a murit! Trăiască Dumnezeu! Care? Statul- dumnezeu, statul fără Dumnezeu, statul fără niciun dumnezeu, statul cu mai mulţi dumnezei.

Sub presiunea imperativelor religiei “drepturilor omului”, noţiunea de obligaţie a căzut în dizgraţie, în desuetudine. De unde şi dispariţia conştiinţei că am greşi faţă de noi înşine, faţă de aproapele nostru (devenit cel aproape de noi), faţă de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este gata să ierte totul, celor care cer cu credinţă, omul care crede în “drepturile omului” este neiertător: te urmăreşte şi-n gaură de şarpe, chiar şi pentru drepturi inventate şi fără sens. De aceea există din ce în ce mai multă “fericire” în lume. Căruţa “fericirii” globale scârţâie tot mai strident. La bâlciul la nivel înalt de la Monterrey/Mexic, 2002, dedicat reducerii sărăciei, preşedintele de atunci, Vicente Fox, propunea o nouă ordine morală mondială! Bravos! Şi când te gândeşti că această nouă ordine morală mondială există de aproape 2000 de ani!

* * *
Astăzi, în anul de (diz)graţie 2021, și “drepturile omului” au devenit anacronice, așijderea și legile naţionale care mai fac trimitere la ele. Singurele izvoare de drept sunt cultura și constituţia fricii, pe baza cărora se elaborează legi, ordine, ordonanţe etc. care apără dreptul la sănătatea trupească, prin mascare, testare, izolare, carantinare, vaccinare, re-vaccinare, re-re-vaccinare…sine die!

Destinaţia finală este reducerea tuturor la un singur număr. E pluribus unum! Am putea spune, din toţi unul și unul în toţi! La capătul tunelului, pentru unii se vede gaura neagră prin care se trece în întunericul cel mai dinafară, pentru alţii se vede lumina neînserată. Predilecţia este pentru întunericul cel mai dinafară.

Iisus către Nicodim: „Iar judecata, aceasta este: că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că tot cel ce face rele urăște Lumina și nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele; dar cel ce face adevărul vine la Lumină, pentru ca faptele lui să se arate că întru Dumnezeu sunt săvârșite“. (Ioan 3, 19-21)

Pare paradoxal, dar nu este așa! Recunoașterea faptelor rele (Vai, și câte sunt! Multe înșelător bune…), prin Taina Spovedaniei, este o faptă săvârșită…întru Dumnezeu! Singura faptă, cu certitudine bună, că de restul dacă vor mai fi fost, numai Dumnezeu știe.

Și, auzind Iisus, le-a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși am venit să-i chem la pocăință“. (Marcu 2, 17)

Nicușor Gliga

București, 14 aprilie 2021, de la Nașterea lui Hristos
și 7528 de la Facerea lumii

Total
76
Shares
Previous Post

Am văzut cu ochii mei

Next Post

Minciuna nu odihneşte

Related Posts