Trebuie să avem pururi pomenirea morții și a judecății ce va să fie; căci cei care nu cugetă și nu le așteaptă neîncetat pe acestea cad ușor patimilor

1. Din viața Sfântului Antonie

       Zicea Sfântul Antonie către ucenicii săi: „Pentru a nu cădea în nepurtare de grijă şi a nu da înapoi în nevoinţă, este bine să cugetăm neîncetat la cuvântul Apostolului: Mor în fiecare zi^[1] . Căci dacă şi noi trăim astfel, ca unii ce mor în fiecare zi, nu vom păcătui. Şi iată, mai desluşit, ce vreau să spun. Când ne sculăm în fiecare zi, să socotim că nu vom trăi până seara şi, de fiecare dată când ne culcăm, să socotim că nu ne vom trezi, de vreme ce e neştiut din fire [cât avem de trăit] şi viaţa ne e măsurată în fiecare zi de purtarea de grijă dumnezeiască.

      Dacă gândim astfel, nici nu vom păcătui, nici nu vom pofti vreun lucru, nu ne vom mânia împotriva nimănui şi nici nu vom aduna comoară pe pământ. Ci, ca unii care aşteptăm în fiecare zi să murim, vom fi neagonisitori şi vom ierta toate, tuturor. Şi nici nu vom vrea să ne desfătăm de pofta trupească sau de vreo altă plăcere întinată, ci ne vom scârbi de dânsele ca [de nişte lucruri] trecătoare, frământându-ne pururea şi având înaintea ochilor ziua judecăţii. Căci frica mare şi agonia chinurilor destramă totdeauna dulceaţa plăcerii şi ridică sufletul plecat [spre desfătare]”.

2. Din Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv

       Marele Ioan, Patriarhul Bisericii din Alexandria, ca să-şi întipărească adânc în cuget pomenirea morţii şi să o aibă pururea înaintea ochilor, ce face? Dă po­runcă să i se zidească mormânt, dar să nu fie dus până la capăt, ci să fie lăsat neisprăvit. Apoi porunceşte celor rânduiţi la această lucrare ca, de fiecare dată când va fi vreun praznic însemnat, să se înfăţişeze înaintea adunării şi să spună în auzul tuturor: „Mormântul tău, stăpâne, este până astăzi neisprăvit. Îngăduie deci să ducem la capăt lucrarea, căci neştiut e ceasul în care vine moartea ca un fur”.

3. Din Pateric

A zis Avva Agathon: „Monahul trebuie să ia aminte în tot ceasul la Judecata lui Dumnezeu”.

*

       Era prin părţile Iordanului un pustnic, care se nevoise vreme de mulţi ani. Acesta, acoperit de Dumnezeu, nu avea lupte de la vrăjmaş, rămânând aproape întru totul nerăzboit. De aceea, în faţa tuturor celor care îl cercetau pentru folos [duhovnicesc], îl batjocorea pe Satana şi îi arunca ocări. Zicea că-i un nimic şi că n-are nici o putere asupra nevoitorilor; decât dacă-i găseşte asemenea lui, înti­naţi şi robiţi neîncetat păcatului, doar pe aceştia îi face neputincioşi. Acestea le spunea pentru că nu simţea harul de sus, care nu-l lăsa pe Satana să-l lupte.

       Dar când i s-a apropiat sfârşitul, a îngăduit Dumnezeu să i se arate diavolul înaintea ochilor şi să-i spună: „Ce ţi-am făcut eu, Avva? De ce-mi arunci ocări? Oare te-am supărat cu ceva?” Iar fratele îl scuipă şi începu să-i zică iarăşi ace­leaşi cuvinte: „Mergi înapoia mea, Satano! Căci nu ai nici o putere asupra robilor lui Dumnezeu”. Iar acela spuse: „Aşa, aşa! Vezi că mai ai de trăit patruzeci de ani; nu o să găsesc eu în atâţia ani o clipă în care să te fac să te poticneşti?” Şi, spunând aceasta, s-a făcut nevăzut.

       Atunci monahul a început îndată să fie luptat de gânduri. Zicea în sinea sa: „Am atâţia ani în care mă istovesc aici şi Dumnezeu vrea să mai trăiesc încă patruzeci? Dacă-i aşa, plec în lume să-mi văd rudeniile şi să petrec împreună cu ele pentru câţiva ani. Şi apoi m-oi întoarce iarăşi la nevoinţa mea.

       Cum se socotea el aşa, a trecut la faptă; şi, ieşind din chilie, a pornit la drum. N-a ajuns, însă, departe şi iubitorul de oameni Dumnezeu, miluindu-l şi nevrând să se piardă ostenelile lui, i-a trimis un înger în ajutor. Acesta i-a ieşit Părintelui în cale şi i-a spus: „Încotro mergi, Avva?” Iar el a răspuns: „În ceta­te”. Îi zice îngerul: „Întoarce-te în chilia ta şi nu mai avea nimic [de împărţit] cu Satana. Cunoaşte, dar, că ai fost batjocorit de el”. Iar Părintele, venindu-şi în sine, s-a întors în chilia sa. Şi după ce a mai trăit trei zile, s-a săvârşit.

*

       A zis un Bătrân: „Atunci când lucrez, cobor fusul şi, înainte să-l ridic din nou, pun moartea înaintea ochilor mei”. Tot el a zis: „Omul care are moartea înainte ochilor în tot ceasul, biruie împuţinarea sufletului”.

*

       A zis un Bătrân: „În tot lucrul ce ai de gând să-l faci, spune totdeauna: «Oare dacă mă cercetează acum Dumnezeu, ce se va întâmpla?» Şi vezi ce-ţi răspunde gândul. Dacă te osândeşte, lasă deîndată şi aruncă de la tine lucrul de care te-ai apucat şi ia altul, pe care să-l poţi isprăvi cu îndrăzneală. Căci lucră­torul trebuie să fie în orice clipă pregătit să pornească pe calea lui. Fie de şezi şi lucrezi, fie de călătoreşti, fie de mănânci, să-ţi spui totdeauna aşa: «Dacă ne cheamă acum Dumnezeu, ce se va întâmpla?» Vezi ce îţi răspunde conştiinţa şi grăbeşte-te să faci ceea ce îţi zice.

       Dacă vrei să afli de s-a făcut milă cu tine,întreabă-ţi conştiinţa. Şi nu înceta să faci lucrul acesta, până când inima ţi se va încredinţa şi până ce conştiinţa îţi va spune: «Ne încredem în îndurările lui Dumnezeu, că negreşit va face cu noi milă». Ia aminte, însă, la inima ta, ca nu cumva să spună acestea îndoindu-se; şi dacă va arăta urmă de şovăială, fie şi cât un fir de păr, departe este de tine mila”.

*

       Atunci când Avva Arsenie era pe cale să se săvârşească, venindu-i deja ceasul, fraţii l-au văzut plângând şi i-au zis: „Şi tu te temi, Părinte?” Iar el le-a răspuns: „Cu adevărat vă spun că frica pe care o am acum nu s-a depărtat nici­când de la mine de când am devenit monah”. Şi spunând aceasta, a adormit.

4. A Sfântului Efrem [Sirul]

       Frate, aşteaptă în fiece zi ieşirea ta [din această viaţă]; şi găteşte-te pentru călătoria aceea. Căci porunca cea înfricoşătoare va veni în ceasul în care nu te aştepţi şi vai de cel găsit nepregătit.

       De eşti tânăr, duşmanul de multe ori îţi şopteşte: „Încă eşti tânăr. Bucură-te de plăcerile tale, iar la bătrâneţe te vei pocăi. Doar ştii mulţi care s-au mângâiat şi cu desfătările acestei vieţi, iar apoi, pocăindu-se, au dobândit şi bunătăţile cereşti. Ce cauţi să-ţi macini trupul de la o asemenea vârstă? Vezi, nu cumva să mai cazi şi în vreo boală!”

      Tu, însă, stai împotrivă vrăjmaşului şi spune-i: „O, prigonitorule de suflete şi potrivnice, încetează a furişa asemenea [gânduri]. Căci, de mă prinde moartea la tinereţe şi nu ajung să îmbătrânesc, ce cuvânt de apărare voi aduce înaintea divanului lui Hristos? Văd mulţi tineri murind şi bătrâni lungi de zile; fiindcă neştiut le-a fost aşezat oamenilor sorocul morţii. Deci, dacă mă găseşte moar­tea înainte de vreme, îi voi putea spune atunci Judecătorului: „Am fost luat de tânăr, aşa că slobozeşte-mă ca să mă pocăiesc”? Nicidecum! De altminteri, văd cum Domnul îi slăveşte pe cei ce îi slujesc Lui din tinereţe până la bătrâneţe. Căci a spus către proorocul Ieremia: Adusu-mi-am aminte de mila tinereţii tale şi de dragostea desăvârşirii tale în a-L urma pe Sfântul lui Israel^[2]. Văd şi pe cel ce urmase din tinereţe până la bătrâneţe cugetul înşelăciunii, cum l-a mustrat proo­rocul, tânăr şi el, zicând: Învechitule în zile rele! Acum te-au ajuns păcatele tale, pe care le făceai mai înainte^[3]. De aceea şi Duhul Sfânt îi fericeşte pe cei ce au luat asupra lor din tinereţe jugul lui Hristos, zicând: Bine este bărbatului atunci când ia asupră-şi jug din tinereţea lui^[4]. Depărtează-te, deci, de la mine lucrătorule al fărădelegii şi rău-sfătuitorule! Domnul Dumnezeu să-ţi nimicească uneltirile şi pe mine să mă scape de cursele tale, cu puterea şi harul Său.

       Să ai pururi în minte, iubite, ziua sfârşitului tău. Atunci când vei zăcea pe rogojină^[5] luptând cu moartea, vai! ce frică şi cutremur cuprind sufletul în acel ceas; şi mai cu seamă când îl osândeşte conştiinţa. Dacă a făcut ceva bun în viaţa aceasta, adică de a suferit necaz ori ocară pentru Domnul şi a lucrat cele plăcute Lui, se urcă la ceruri cu multă bucurie, călăuzit de sfinţii îngeri. Aşa cum mun­citorul, ce trudeşte lucrând toată ziua, aşteaptă ceasul al doisprezecelea pentru ca, după osteneală, să-şi primească plata şi să găsească odihnă, la fel aşteaptă şi sufletele drepţilor ziua aceea. Însă sufletele păcătoşilor sunt cuprinse de multă frică şi cutremur în ceasul acela. Aşa cum un osândit, prins de slugi şi dus la judecată, se frământă şi se cu­tremură tot, gândind la chinurile ce le va suferi, astfel şi sufletele celor nedrepţi tremură cumplit în ceasul acela, având privirea îndreptată spre chinul cel fără de sfârşit al focului veşnic şi spre celelalte pedepse nesfârşite şi nemărginite. Şi chiar de le spune celor ce-l târăsc: „Lăsaţi-mă un pic să mă pocăiesc!”, nu are cine să-l audă. Mai degrabă i se şi răspunde: „Când ai avut vreme nu te-ai pocăit, ci acum făgăduieşti să te pocăieşti? Când era deschisă tuturor arena [de luptă] nu te-ai nevoit, ci acum vrei să te nevoieşti, după ce s-au închis toate uşile şi a trecut vremea luptei? Nu l-ai auzit pe Domnul spunând: Privegheaţi căci nu ştiţi nici ziua nici ceasul^[6]?

       Acestea şi altele asemenea ştiind mai dinainte, iubite, nevoieşte-te cât încă mai ai vreme. Şi ţine pururi nestinsă candela sufletului cu lucrarea virtuţilor. Pentru ca, atunci când va veni Mirele, să fii aflat pregătit şi să intri cu Dânsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete fecioare ce au vieţuit cu vrednicie înaintea Acestuia.

5. A lui Avva Isaia

       Trei sunt lucrurile pe care anevoie le agoniseşte omul şi acestea păzesc toate virtuţile: tânguirea inimii, plângerea păcatelor şi a avea pururi în faţa ochi­lor propria moarte. Căci cel care cugetă în fiecare zi şi îşi zice: „[Numai] as­tăzi mai am de trăit în lume”, unul ca acesta nicicând nu va păcătui înaintea lui Dumnezeu. Însă acela care se aşteaptă să vieţuiască multă vreme se va încurca în multe păcate. Dumnezeu grijeşte să curăţească de păcat toată calea celui ce se pregăteşte să-I dea socoteală pentru toate faptele sale. Însă cel nepăsător, care îşi zice: „Lasă, să ajung eu mai întâi în clipa aceea”, [unul ca acesta] se sălăşlu­ieşte întru cele rele.

       În fiecare zi, înainte de a făptui ceva, adu-ţi aminte unde eşti şi unde vei merge, când vei ieşi din trup; şi nu te trândăvi a griji de suflet nici măcar o zi. Ia aminte la tine însuţi, pomenind şi având pururi înaintea ochilor moartea, osân­dele veşnice şi pe cei ce se chinuiesc şi suferă acolo; şi socoteşte-te mai degrabă ca unul dintre aceia, decât ca unul dintre cei vii.

       Vai nouă, că, deşi avem a ne strămuta de aici, de pe pământul pe care locuim vremelnic, ne îngrijim îndelung de lucruri pământeşti şi stricăcioase, cu toate că în ceasul de neocolit al plecării noastre nu ne este îngăduit a rămâne în stăpânirea vreunuia dintre acestea.

       Vai nouă, că avem a da socoteală Judecătorului celui înfricoşător pentru toată fapta lucrată în viaţa pământească, pentru fiece cuvânt deşert, pentru fieca­re cuget viclean sau gând necurat al sufletului şi, ca nişte nesocotiţi, în toată vre­mea vieţii, nu ne îngrijim deloc de sufletele noastre. De aceea ne aşteaptă acolo focul cel nestins al gheenei şi întunericul cel din afară, viermele cel neadormit, plângerea şi scrâşnirea dinţilor şi ruşinea veşnică înaintea întregii zidiri, a celei de sus şi a celei de jos.

       Vai nouă, că nu putem suferi înţepăturile şi muşcăturile puricilor, păduchilor, muştelor, ţânţarilor sau albinelor, însă nu ne grijim, nici nu vrem să fugim de balaurul cel gândit, care ne muşcă în fiecare zi, ne înghite ca printr-o sorbire şi ne străpunge din toate părţile cu ţepuşele veninoase ale morţii. Cum vom putea, oare, îndura caznele cele înfricoşătoare şi nesfârşite?

6. Din Pateric

       A zis Avva Evagrie: „Adu-ţi aminte totdeauna de Judecata veşnică, nu uita de ieşirea ta şi sufletul tău nu va greşi niciodată”.

*

       A zis un Bătrân: „Când stai în chilie, adună-ţi mintea şi aminteşte-ţi de ziua morţii tale. Vezi omorârea trupului, gândeşte-te la durerea ce însoţeşte des­părţirea sufletului şi dispreţuieşte deşertăciunea lumii acesteia. Adu-ţi aminte de caznele iadului; cugetă cum sunt, oare, sufletele acolo. În ce preaamară tăcere, sau în ce cumplit suspin, în cât de mare frică şi cutremur, aşteptând pururea du­rerea fără sfârşit şi caznele de neîndurat care le sunt hărăzite.

       O  dată cu acestea, închipuie-ţi ziua învierii şi a înfăţişării dinaintea Di­vanului lui Hristos, Judecata aceea cumplită şi înfricoşătoare, la care pe păcătoşi îi va acoperi ruşine veşnică, înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui celor aleşi, înaintea tuturor oamenilor [ce au vieţuit] de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei. Iar după ruşine vor urma chinurile, nesfârşite şi de neîndurat: focul nestins al gheenei, viermele neadormit, scrâşnirea dinţilor, întunericul cel din afară, tarta­rul şi celelalte cazne fără de număr, care sunt gătite unora ca acestora.

       Drepţii, însă, vor străluci mai mult decât lumina soarelui şi vor împărăţi în veac împreună cu Hristos, împărtăşindu-se cu El de slava cea negrăită, cântând şi ei împreună cu cetele cereşti cântare de biruinţă. Se vor desfăta neîncetat de petrecerea aceea fericită şi de bunătăţile cereşti, fără a se teme că se va curma în vreun chip, sau vor fi lipsiţi de încântarea şi de bucuria aceea nespusă; căci de acolo, spune Scriptura, au fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea^[7]. Ci vor avea veselie veşnică şi praznic neîncetat, dobândind [pentru totdeauna], sigure şi nepieritoare, bunătăţile cele mai presus de minte.

       La acestea cugetă pururi! Pe acestea cercetează-le neîncetat! Şi sârguieşte-te, atât cât îţi stă în putere, să fugi de cele dintâi, relele hărăzite păcătoşilor, şi să dobândeşti pe celelalte, bunătăţile gătite drepţilor. Dacă mintea se va îndeletnici cu toate acestea, vei scăpa şi de gândurile rele”.

*

       A zis Avva Ilie: „De trei lucruri mă tem neîncetat: când sufletul mi se va despărţi de trup, când îl voi întâlni pe Dumnezeu şi când se va da pentru mine hotărârea [Judecăţii]”.

*

       A zis un Bătrân: „Dacă ar fi cu putinţă ca la a doua venire a lui Hristos, după învierea morţilor, sufletele oamenilor să iasă iarăşi din trupuri, toată lumea ar muri de frică, de spaimă şi de groază. Căci cum ar putea îndura cineva să vadă cerurile despicându-se şi pe Dumnezeu descoperindu-se cu mânie şi urgie, pe nenumăratele oştiri ale puterilor cereşti coborând împreună cu Acesta şi întrea­ga omenire adunată laolaltă? Gândind neîncetat la acestea, să vieţuim ştiind că ne vom înfăţişa înaintea unui asemenea Judecător şi a unei judecăţi înfricoşătoa­re şi că vom da socoteală pentru cele săvârşite”.

*

       Un frate râvnitor a venit din locuri străine şi s-a aşezat într-o mică chilie din Muntele Sinai. Când s-a sălăşluit acolo, a găsit, chiar în prima zi, o bucată de lemn, pe care fratele care locuise odinioară în chilie scrijelise acestea: „Moise că­tre Teodor. Sunt de faţă şi dau mărturie”. Luând bucata de lemn, şi-o punea îna­intea ochilor în fiecare zi şi, ca şi când ar fi fost de faţă cel ce scrisese, îl întreba: „Oare unde eşti omule, de zici «Sunt de faţă şi dau mărturie»? Oare în ce lume sau în ce loc te găseşti acum? Unde-i mâna care a scris acestea?” Şi aşa făcea în fiecare zi, jeluindu-se şi aducându-şi aminte de moarte.

       Lucrul mâinilor sale era scrierea cărţilor^[8]. Însă, după ce a luat de la fraţi hârtie şi cereri pentru cărţi, a murit fără să fi scris nimic pentru nimeni. Doar atât a scris pe hârtia fiecăruia: „Iertaţi-mă, stăpânii şi fraţii mei; căci am avut puţină treabă cu cineva şi din pricina aceasta n-am apucat să vă scriu cărţile”.

*

       Un Bătrân a mers la unul dintre Părinţi, care şedea în Rait, şi i-a spus: „Avva, atunci când îl trimit pentru vreo slujire pe fratele care stă cu mine, mă necăjesc, mai ales dacă zăboveşte”. I-a răspuns acela: „Eu, atunci când îl trimit pe ucenicul meu pentru vreo trebuinţă, stau lângă poartă şi privesc. Iar atunci când îmi zice gândul: «Oare când o veni fratele?», zic şi eu gândului: «Dar dacă i-o ia înainte alt frate – un adică un înger – şi vine să mă ducă la Domnul, ce se va întâmpla?» Şi astfel şed în fiecare zi, privind poarta, grijind, plângându-mi păca­tele şi spunând: „Oare care frate apucă de vine primul, cel de jos sau cel de sus?” [Auzind acestea]. Bătrânul s-a străpuns la inimă şi a plecat. Şi de atunci încolo, a ţinut şi el lucrarea aceluia.

*

       Un Bătrân şedea la Rait şi avea lucrarea aceasta: stând mereu în chilia sa, cu mintea adunată, plecat înspre pământ şi clătinându-şi neîncetat capul, zicea cu suspine: „Oare ce va fi?” Apoi tăcea puţin şi iarăşi spunea aceleaşi cuvin­te, făcând în acelaşi chip. Totodată lucra funia şi aşa şi-a petrecut toate zilele sale, grijindu-se de ieşirea lui.

_______

[1] Co. 15,31

^[2]  Ir. 2,2.

^[3]  Sus. 1,52.

^[4]  Plg. 3,27.

^[5]  Rogojina era aşternutul obişnuit al monahilor egipteni.

^[6]  Caligrafia sau copierea de cărţi.

[7] Is. 35.10

[8] Caligrafierea sau copierea de cărți

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediția întâi 2007  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. I, Tema 5 – Editura „Metropolis Press”, Atena, Grecia, 2007.