Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea:
Să vă povestesc o predanie. Trăia un bătrân în pustie, la liniște. Au năvălit asupra lui dracii și au început să-l târască afară din chilie, ca să-l alunge cu totul din pustie.
Bătrânul a început să se apere de ei, însă aceia l-au dovedit. Când erau deja cu el la ușă și mai rămăsese puțin până să-l arunce afară, bătrânul, văzându-se la mare ananghie, a strigat: «Doamne lisuse Hristoase, de ce m-ai părăsit? Ajută-mă, Doamne!»
Îndată ce a strigat, S-a arătat Domnul și i-a împrăștiat pe draci, iar bătrânului i-a grăit: «Eu nu te-am părăsit, dar, întrucât nu M-ai chemat, ci te-ai gândit că te descurci singur cu vrăjmașii, nu am venit să te ajut. Tu ești vinovat că ai nădăjduit în tine. Cheamă-Mă și vei vedea că ajutorul Meu este gata întotdeauna.»
Spunând aceasta, Domnul S-a făcut nevăzut.
Această întâmplare, ce l-a înțelepțit pe bătrân, ne dă și nouă învățătură să nu ne tăvălim cu gândurile pătimașe, sfădindu-ne cu ele în gând, ci să ne rugăm îndată Domnului împotriva lor.
Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos – traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, editura Sophia, 2018.
