Ucenicul care îl odihnește pe starețul său, Îl odihnește pe Dumnezeu!

Starețul meu ne sfătuia mereu pentru acrivia ascultării: „Ucenicul care îl odihnește pe starețul său, Îl odihnește pe Dumnezeu”. Când am auzit acest sfat al Starețului meu, am pus ca scop al lepădării mele, în viața mea trăită lângă El, să aplic cu toată puterea sufletului meu acest sfat patristic. Zi și noapte nu cugetam altceva, decât să-l odihnesc nu cu cuvinte, ci cu faptele, cu trăirea.

Iar când s-a apropiat vremea să plece Starețul meu în cealaltă lume, în fericita viață, ca să-l odihnesc și să-mi încredințez sufletul, l-am întrebat foarte timid, cât de mult îi era plăcută viețuirea mea.

Mă rușinam să-l întreb despre viața lui mistică, fiindcă îl respectam mult. Dar această dată, când avea să plece, am prins curaj și l-am întrebat:

–   Gheronda, v-am odihnit?

–   Așa cum m-ai odihnit, la fel să te odihnească și pe tine Dumnezeu! Iar atunci când vei pleca din această viață, dacă voi afla îndrăznire, voi veni înainte de moartea ta, ca să te încredințez și să-ți fiu alături.

Pentru mine acesta era un mare dar, deoarece credeam și cred că a aflat multă îndrăznire, căci cunoscusem de aproape că viețuirea lui fusese foarte sfântă.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Total
16
Shares
Previous Post

Mărturisirea credinței de către copiii volohi din Ucraina

Next Post

Maica Domnului – modelul feminin desăvârșit

Related Posts