Acatistul Sfinților 40 de Mucenici

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul, glasul al 1-lea

Pentru durerile Sfinților care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, și toate durerile noastre le vindecă, Iubito­rule de oameni, rugămu-ne Ție.

Condac 1

Apărătoarea întrunire pentru credință, a celor patruzeci de Mucenici, care în iezerul Sevastiei au fost aruncați de închină­torii la idoli, veniți să prăznuim cu dra­goste. Că vrednici sunt a ne izbăvi de toată primejdia prin rugăciuni către Dumnezeu și să cântăm: Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!

Icos 1

Îngerii din cer cu cununi de cinste s-au arătat sufletelor voastre cele ne­veștejite de durerea trupului, că suferind răbdați as­pri­mea gerului, ca și tinerii evrei care oare­când văpaia focului privind, cân­tau: pe Domnul lucrurile lăudați-L și prea­înălțați-L întru toți vecii! Pentru aceasta și noi cântăm așa:
Bucură-te, turmă a adevăratului Păstor;
Bucură-te, că prin ale Lui învățături ai aflat mântuirea;
Bucură-te, că printr-Însul ți s-au deschis ușile Raiului;
Bucură-te, că ai dobândit viața cea ne­muritoare;
Bucură-te, că ai defăimat făgădu­in­țele barbarilor;
Bucură-te, că te-ai lepădat de cinstea celor necredincioși;
Bucură-te, în suferință cu totul ne­stră­mutată;
Bucură-te, în biruință multora nea­semănată;
Bucură-te, în lupte desăvârșit nerușinată;
Bucură-te, în ispite fără preget neplecată;
Bucură-te, că în chinuri ai stat neîntristată;
Bucură-te, vistieria lui Hristos cea ne­deșartă;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 2

Voievodului ce vă îndemna din po­runca împăratului să aduceți jertfă capiștii idolești, cu un gând i-ați răspuns, fără sfială: că dacă pentru împăratul cel pămân­tesc, întru războaie ați biruit pe vrăj­­mași, cu cât mai vârtos pentru Împăratul cel fără de moarte nevoindu-vă, veți surpa și veți birui a lui răutate, cântând: Aliluia!

Icos 2

Graiurile acestea auzindu-le, Agri­cola a zis către Sfinți: „una din două stă înaintea voastră să alegeți: ori zeilor să aduceți jertfe și să luați mari daruri, ori nesupunându-vă să fiți din oaste izgoniți și pedepsiți”, către care ei au răs­puns că „Domnul se îngrijește de noi în cele de folos”; pentru aceasta le cântăm:
Bucurați-vă, ostașii lui Hristos;
Bucurați-vă, Sfinților Mucenici;
Bucurați-vă, răbdători de chinuri;
Bucurați-vă, cei binecredincioși și înțelepți;
Bucurați-vă, că ați defăimat făgădu­ințele netrebnice;
Bucurați-vă, că ați rușinat pe cei ne­credincioși;
Bucurați-vă, că ați luptat împotriva iernii;
Bucurați-vă, că ați năzuit la puterea lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că ați dobândit mila și dra­gostea Lui;
Bucurați-vă, că s-au scris numele voastre în ceruri;
Bucurați-vă, că v-ați învrednicit de ase­menea dar;
Bucurați-vă, plinirea rânduielii sfinte;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 3

De vreme ce singur mărturisești, au zis Sfinții ostași voievodului, că în mâna noastră stă a dobândi dragostea sau ura ta, să nu ne iubești pe noi căci ești fără de lege și de întunericul rătăcirii cuprins; ci mila lui Dumnezeu cel Atotputernic să fie cu noi, căci Lui Îi cântăm: Aliluia!

Icos 3

Mărturia Sfinților umplând de mâ­nie pe păgân, a poruncit ca să-i arunce în temniță. Iar Sfântul Kyrion a zis către dân­sul că „de la împărat nu ai stă­pânire a ne munci, fără numai a cerceta ple­­cările noastre”. După care cuvinte, el n-a mai îndrăznit a-i schingiui, însă în­dată i-a întemnițat; iar noi, cu evlavie, cân­­tăm așa:
Bucură-te, Kyrion înțeleptule;
Bucură-te, al frăției apărătorule;
Bucură-te, al semeției învingătorule;
Bucură-te, nădejdea celor de o credință cu tine;
Bucură-te, lauda legii lui Hristos;
Bucură-te, stâlpul Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, ocrotitorul cetei tale;
Bucură-te, risipitorul eresurilor;
Bucură-te, chinuire neclintită;
Bucură-te, vas ales spre mântuire;
Bucură-te, trâmbiță insuflată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, paza cetei tale;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 4

În temniță șezând Sfinții, înțeleptul Ky­rion nu înceta a-i povățui zicând că „precum cu un suflet și cu un gând am viețuit, așa și mucenicia să o săvârșim îm­preună; și precum am plăcut împăratului celui muritor, așa și Celui fără de moarte, Împăratului Hris­tos Dumnezeu, să ne sâr­guim a fi iubiți și să-I cântăm: Aliluia!”

Icos 4

Petrecând ostașii închiși șapte zile, a opta a venit Licie voievodul, de îm­păratul trimis, ca să-i judece cu Agricola dimpreună. Ei, însă, fără a se înfricoșa, mergând la înfă­țișare, se rugau împreună citind psalmul lui David: „Dumnezeule, întru numele Tău mân­tuiește-ne și întru pu­terea Ta ne judecă”; iar noi le cântăm acestea:
Bucură-te, turmă mică;
Bucură-te, ceată sfântă;
Bucură-te, că în cuget ai fost una râv­nitoare;
Bucură-te, și în trup cu un gând pă­timitoare;
Bucură-te, în război ageră biruitoare;
Bucură-te, de vrăjmași vrednică în­vingătoare;
Bucură-te, a păgânilor stea luminătoare;
Bucură-te, la nevoi tuturor folositoare;
Bucură-te, că în munci ai putut fi răbdătoare;
Bucură-te, că de idoli n-ai vrut a fi primitoare;
Bucură-te, de eresuri strașnică pri­gonitoare;
Bucură-te, creștinilor veșnică apărătoare;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 5

Stând Sfinții înaintea lui Licie, acesta le-a grăit: „Voi poate mai mari dre­gătorii așteptați de la împăratul? Eu sunt trimis a vi le da vouă, de vă veți supune legilor țării ca să jertfiți zeilor”. Iar Sfântul Candidus i-a răs­puns: „Nu numai dregă­toria nu voim cu asemenea cuvinte, dar și trupurile noastre vă dăm spre a dobândi dragostea Mântuitorului nostru Hristos, Căruia Îi cântăm: Aliluia!”

Icos 5

Îndată dar, voievodul a poruncit sluji­torilor ce îi păzeau ca să-i lovească cu pietre spre a le astupa gurile; pietrele însă se răsfrângeau și tot asupra celor ce le az­vârleau se întorceau, încât se ucideau unii pe alții. „O, minune!” strigau Sfinții, întă­rindu-se în cre­dință; iar noi le cântăm:
Bucurați-vă, că ați biruit pe satana;
Bucurați-vă, că ați rușinat pe Licie;
Bucurați-vă, că ați uimit pe străjerii lui;
Bucurați-vă, că ați îmbărbătat toată oștirea;
Bucurați-vă, pentru asemenea mare faptă;
Bucurați-vă, că ați făcut a se minuna popoarele;
Bucurați-vă, că ați luminat înțelegerea privitorilor;
Bucurați-vă, că ați îngrozit pe închi­nătorii la idoli;
Bucurați-vă, că pentru voi s-a arătat puterea Duhului Sfânt;
Bucurați-vă, că întru voi a strălucit raza Dumnezeirii;
Bucurați-vă, că prin voi s-au întors mulți eretici la credință;
Bucurați-vă, cei întocmai astăzi cu îngerii;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 6

Voievodul rușinat văzându-se și ne­știind ce să mai zică, striga către po­por că vrăjitori sunt. Iar Sfântul Dom­nus i-a răspuns cu îndrăzneală că Dum­nezeu a voit ca fețele celor fără de rușine ce hulesc pe Fiul Său să se zdrobească, și astfel să cunoască puterea lui Hristos și să-I cânte: Aliluia!

Icos 6

Și iarăși ducându-i pe Sfinți la închi­soare, ei se rugau cântând psalmul proorocului ce zice: „Precum sunt ochii slu­­gilor la mâna stăpânilor, așa sunt ochii noștri către Domnul…”. Atunci glasul Domnului a grăit către dânșii zicând: „Cel ce crede întru Mine, de va muri, viu este”; pentru aceasta să-i cinstim și să zicem așa:
Bucurați-vă, întru Domnul, Care a grăit către voi;
Bucurați-vă, cei ce v-ați învrednicit de asemenea cinste;
Bucurați-vă, că v-ați întărit prin putere de sus;
Bucurați-vă, că v-ați socotit întocmai cu Apostolii;
Bucurați-vă, că s-a rostit către voi cu­vântul lui Dumnezeu;
Bucurați-vă, că Cel ce S-a suit pe Cruce, S-a pogorât și în temniță;
Bucurați-vă, că Fiul Fecioarei întru voi S-a sălășluit;
Bucurați-vă, că biruitori v-ați arătat cu puterea Crucii;
Bucurați-vă, că Mielul lui Dumnezeu v-a rânduit răbdarea Sa;
Bucurați-vă, cântăreților de cântări duhovnicești;
Bucurați-vă, organe bine răsunătoare;
Bucurați-vă, strune cuvântătoare;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 7

După ce a strălucit ziua cea mult do­rită de Sfinți, s-au dus ei din tem­niță îna­intea tiranilor, cărora le-au grăit așa: „Faceți-ne nouă ce veți voi, că suntem creș­tini și nu ne vom închina zeilor voștri”. Atunci au văzut ei pe diavolul lângă Agri­cola stând și la urechi șoptindu-i. După care, iarăși cu credință au strigat: Aliluia!

Icos 7

Neputând a suferi mai mult Agri­cola și Licie defăimarea ce le fă­ceau Sfinții, au poruncit ostașilor să-i lege și să-i împingă ca pe o turmă de oi în iezerul de lângă cetatea Sevastiei, că era vifor mare și nu credeau a răbda asprimea timpului, înconjurându-i cu ostași; ei însă cu fața veselă au primit pe­deapsa aceasta, pentru care le cântăm:
Bucurați-vă, că ați ieșit din cetele pă­gânești;
Bucurați-vă, că intrați în legiunile cerești;
Bucurați-vă, că vă gonesc voievozii în­tunericului;
Bucurați-vă, că vă primesc începătorii luminii;
Bucurați-vă, că Îngerii privindu-vă se veselesc;
Bucurați-vă, că diavolii plângând se tânguiesc;
Bucurați-vă, că Heruvimii vă umbresc sub aripile lor;
Bucurați-vă, că puterea iadului se zdro­bește de sfaturile voastre;
Bucurați-vă, că Serafimii cântă și prăz­nuiesc;
Bucurați-vă, că Agricola și Licie se oțărăsc;
Bucurați-vă, că apele Sevastiei v-au spă­lat de păcate;
Bucurați-vă, că în ele ați primit botezul;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 8

După ceasul întâi din noapte, gerul întărindu-se foarte cumplit, tru­pu­rile Sfinților înghețaseră încât se puteau frânge. Unul, însă, dintr-înșii, nemai­pu­tând răbda această asprime, fiind slab de credință, s-a despărțit de ceata cea sfântă și a alergat la o baie pe care o făcuse vo­ievodul înadins pe malul iezerului pentru cel care s-ar întoarce din credința sa, dar toți ceilalți cu un glas au strigat: Aliluia!

Icos 8

Punându-se Sfinții la rugăciune cu smerenie, spre a nu se putea răpi de puterea diavolului, către ceasul al treilea a strălucit peste ei o lumină mare de s-a în­călzit văzduhul, gheața s-a topit și apa s-a făcut priincioasă. Iar acel dintre ei care alergase la baie s-a desfăcut ca ceara de căldura focului; pentru care să cântăm Sfin­ților acestea:
Bucurați-vă, că ați îmblânzit stihiile;
Bucurați-vă, că iezerul de gheață s-a topit;
Bucurați-vă, că apele cele amare s-au făcut priincioase;
Bucurați-vă, că crivățul și-a schimbat pu­terea sa;
Bucurați-vă, că v-ați izbăvit de iarna suferinței;
Bucurați-vă, că ați dobândit căldura Raiului;
Bucurați-vă, că din întuneric ați ieșit la lumină;
Bucurați-vă, că lepra păcatelor s-a curățat de pe voi;
Bucurați-vă, că Soarele dreptății v-a stră­lucit vouă;
Bucurați-vă, că dorința barbarilor a rămas rușinată;
Bucurați-vă, că hotărârea voastră a stat nestrămutată;
Bucurați-vă, că ați dobândit dumne­ze­iasca bunăvoință;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 9

În acea vreme, mai marele temniței, văzând lumina și uitându-se la cer, a văzut treizeci și nouă de cununi strălucite ca soarele, pogorându-se spre Sfinți și în­țelegând că a patruzecea lipsea pentru acel ce se în­doise, a strigat către străjeri arun­cându-se în iezer: „și eu mărturisesc pe Hristos de ade­văratul Dumnezeu și Îi cânt Lui: Aliluia!”

Icos 9

Cu această urmare a temnicerului, numărul Mucenicilor împlinindu-se după rânduiala de sus hotărâtă, diavolul ne­maiputând răbda mărimea de suflet a lor, în chip de om se tânguia pe țărmuri, zicând: Cum de au lăsat lumeștii stăpâ­ni­tori ne­chinuiți pe acești ostași semeți până a nu-i da în apă; iar noi, pomenind nu­mele lor, cântăm:
Bucură-te, Kyrion;
Bucură-te, Candidus;
Bucură-te, Domnus;
Bucură-te, Hesychius;
Bucură-te, Heraclie;
Bucură-te, Smaragdus;
Bucură-te, Evnoicus;
Bucură-te, Valens;
Bucură-te, Vivian;
Bucură-te, Claudiu;
Bucură-te, Priscus;
Bucură-te, Teodul;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 10

Iar a doua zi, venind necurații tirani la iezer, au văzut pe Sfinți vii și nevă­tămați de asprimea gerului cu temnicerul dim­preună, de care minunându-se mai ales, fiind cel mai credincios slujitor al lor, au întrebat pe ostași pricina și ei le-au po­vestit ceea ce urmase după lumină și cum s-a aruncat în apă, măr­turisind pe Hristos și cântând: Aliluia!

Icos 10

Atunci tiranii de mânie umplându-se, au poruncit ca legându-i să-i tragă spre mal și ducându-i la locul cel de muncă, au judecat ca să le sfărâme gleznele cu cio­cane, care muncă săvârșindu-se cu multă cru­zime, maica unuia dintre Sfinți ce se nu­­mea Meliton și era tânăr foarte, întâm­plându-se de față, cu jale mare îl îmbăr­băta, strigând către dânsul și către ceilalți:
Bucură-te, fiul meu cel iubit care as­tăzi te preaslăvești;
Bucură-te, Ioane, mult răbdătorule;
Bucură-te, Eutihie, înțeleptule;
Bucură-te, Xanthius, îndreptătorule;
Bucură-te, Aelian, preafericitule;
Bucură-te, Sisinnius, cel viteaz;
Bucură-te, Aggias, de Dumnezeu iubite;
Bucură-te, Meletie, primitorule de străini;
Bucură-te, Flaviu, cel cu nume mare;
Bucură-te, Acacius, fără de răutate;
Bucură-te, Ecdicius, învățătorule;
Bucură-te, Lisimah, de vrăjmași risipitor;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 11

Când Mucenicii erau chinuiți de os­tași, gura lor nu înceta a rosti ru­gă­ciunea aceasta: „Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursa vânătorilor; cursa s-a sfărâmat și noi ne-am izbăvit; ajutorul nos­tru este întru numele Dom­nului”; și așa grăind, și-au dat sufletul în mâinile lui Hristos cântând: Aliluia!

Icos 11

Dar după ce s-au săvârșit din viață ca niște jertfe ale lui Hristos, voie­vozii întunericului au poruncit slugilor să pună tru­purile Sfinților în căruțe și să le ducă la ardere, spre a nu rămâne creș­ti­nilor nicio nădejde de mângâiere, ne­știind ce va urma. Noi însă, slăvindu-i, cântăm acestea:
Bucură-te, Alexandru, apărătorule;
Bucură-te, Ilie, cu Tezviteanul petre­cătorule;
Bucură-te, Gorgonius, lauda Armeniei:
Bucură-te, Teofil, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, Domitian, cuviosule;
Bucură-te, Gaius, preafericitule;
Bucură-te, Leontie, mândria împăraților;
Bucură-te, Atanasie, dulceața preoților;
Bucură-te, Chiril, mângâietorule;
Bucură-te, Sacerdon, preaminunate;
Bucură-te, Nicolae, cel milostiv;
Bucură-te, Valeriu, stegarul credinței;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 12

Și după ce s-au săvârșit Sfinții, pe cel mai tânăr, Meliton, dând încă semne de viață, tiranii au poruncit să nu-l ducă la ardere, voind încă să-l mai muncească; maica sa, însă, ridicându-l pe umerii ei, l-a dus la ceilalți, ca dimpreună să se topească trupurile lor; însă pe drum și-a dat sufletul cântând: Aliluia!

Icos 12

Nici focul, nici apele n-au putut mistui Sfintele Moaște ale Mucenicilor. Căci, arzând lemnele, oasele lor au rămas nevătămate. Și în apă aruncându-i, a treia zi s-au arătat episcopului Armeniei, anume Petru, la mijlocul nopții, ca niște lumini stră­lucind, și așa i-au scos și i-au așezat la locuri de cinste, cântând:
Bucură-te, Philoctemon, iubitorule de cinste;
Bucură-te, Severian, făcătorule de minuni;
Bucură-te, Chudion, mângâierea bol­navilor;
Bucură-te, Aglae, bucuria celor întristați;
Bucurați-vă, stele neapuse ale Armeniei;
Bucurați-vă, crini neveștejiți ai Sevastiei;
Bucurați-vă, că numele voastre s-au scris în ceruri;
Bucurați-vă, că v-ați încununat prin Îngeri;
Bucurați-vă, că ați surpat puterea ido­lească
Bucurați-vă, că ați sporit gloria creș­tinească;
Bucurați-vă, odrasle nemuritoare;
Bucurați-vă, oastea cea biruitoare;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 13

O, de trei ori fericită și prea­ne­vi­no­vată ceată a Mucenicilor, ție ne ru­găm, grăbește de întărește credința noas­tră cu aju­torul tău cel sfânt, ca printr-însa să dobândim cele de folos, cu milă dum­nezeiască, ferindu-ne de dureri, de boli, de primejdii și de alte rău­tăți, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia!(de 3 ori).

Icos 1

Îngerii din cer cu cununi de cinste s-au arătat sufletelor voastre cele ne­veștejite de durerea trupului, că suferind răbdați as­pri­mea gerului, ca și tinerii evrei care oare­când văpaia focului privind, cân­tau: pe Domnul lucrurile lăudați-L și prea­înălțați-L întru toți vecii! Pentru aceasta și noi cântăm așa:
Bucură-te, turmă a adevăratului Păstor;
Bucură-te, că prin ale Lui învățături ai aflat mântuirea;
Bucură-te, că printr-Însul ți s-au deschis ușile Raiului;
Bucură-te, că ai dobândit viața cea ne­muritoare;
Bucură-te, că ai defăimat făgădu­in­țele barbarilor;
Bucură-te, că te-ai lepădat de cinstea celor necredincioși;
Bucură-te, în suferință cu totul ne­stră­mutată;
Bucură-te, în biruință multora nea­semănată;
Bucură-te, în lupte desăvârșit nerușinată;
Bucură-te, în ispite fără preget neplecată;
Bucură-te, că în chinuri ai stat neîntristată;
Bucură-te, vistieria lui Hristos cea ne­deșartă;
Bucură-te, ceată prealuminată a Mu­cenicilor!

Condac 1

Apărătoarea întrunire pentru credință, a celor patruzeci de Mucenici, care în iezerul Sevastiei au fost aruncați de închină­torii la idoli, veniți să prăznuim cu dra­goste. Că vrednici sunt a ne izbăvi de toată primejdia prin rugăciuni către Dumnezeu și să cântăm: Bucură-te, ceată prealuminată a Mucenicilor!

Previous Post

Mucenicii sau sfințișorii: ce simbolizează și de ce au forma cifrei 8?

Next Post

Ce simbolizează, de fapt, mucenicii sau sfințişorii? (VIDEO)

Related Posts
Total
3
Share