După invadarea turcilor în Cipru și după silniciile ce le-a suferit țara, Biserica cipriotă a îngăduit avorturile în aceste cazuri. A întrebat cineva pe Stareț dacă fapta aceasta a fost corectă sau nu. Și acela a răspuns:
– Nu! Nu a fost corect. Dacă cea sedusă este lumească nu se pune problema, deoarece ea nu va întreba Biserica ce să facă. Dacă însă fata e credincioasă, atunci va ține rodul silniciei ei și când se va înfățișa înaintea lui Dumnezeu, Îi va spune: Pentru cuvintele buzelor Tale, eu am păzit căi aspre[1]. Acest copil a fost rușinea mea, martiriul meu, crucea mea. L-am ținut și n-am călcat Legea Ta. Gândiți-vă cu ce îndrăzneală va sta înaintea tronului lui Dumnezeu o astfel de femeie!
– Ce este mai presus: viața sau cinstea? Eu cred că cinstea. Așadar, exact pentru ca o astfel de fată să evite rușinea nașterii unui copil din flori, bine ar fi fost să facă avortul.
– Există însă o mare diferență pe care nu o ai în vedere. Nu ai dreptul să-ți păstrezi cinstea ta, ridicând viața lui, adică viața altuia, cum este în cazul embrionului zămislit. Viața și cinstea se pot, eventual, compara, dar numai când coincid la aceeași persoană.
***
Odată a mers să se spovedească o studentă care făcuse avort în perioada când era logodită. Când a intrat înăuntru, a spus Părintelui Epifanie păcatul ei, oarecum rece și fără să simtă gravitatea lui. Însă el, pentru a o aduce la cunoștința păcatului, i-a spus cu asprime și fără ocolișuri:
– Ești o ucigașă! Ți-ai ucis propriul rod!
Aceea a fost zguduită de aceste cuvinte și a început să plângă cu suspine. Când Starețul a văzut pocăința ei și că într-adevăr a conștientizat crima ei, i-a citit rugăciunea de iertare și i-a spus cu afecțiune:
– Scoală-te, fiică, și mergi cu binecuvântarea Domnului, cu nădejdea că Dumnezeu te-a iertat și ți-a ușurat sufletul de gravitatea păcatului.
***
Odată, povestește același, mi-au venit la mărturisire o mamă cu fiica ei. Au început să-mi spună motivele pentru care fiica ei făcuse avort. Le ascultam în timp ce mânia începea să mă cuprindă. Încercam să le conving că făcuseră lucrul cel mai înfricoșător pe care puteau să-l facă, lucrul cel mai rău pe care putuseră să-l facă vreodată. Adică făcuseră ucidere. Acelea însă stăruiau în încăpățânare. La un moment dat, mama a început să-mi spună că au procedat corect, deoarece poziția lor socială și legăturile lor cu oamenii unui oarecare nivel social nu le îngăduiau ca fiica lor să nască un copil… nelegal.
Când am văzut că, în loc să se smerească se obrăznicesc, am sărit în sus. Am scos epitrahilul și le-am spus:
– Plecați repede, căci de veți continua, vă voi da un astfel de canon, încât veți sări până-n tavan! Un astfel de canon, pe care nimeni nu-l va putea dezlega!
S-au sculat înfricoșate și au luat-o la sănătoasa.
***
Cu mulți ani înainte l-a vizitat acolo unde mărturisea o doamnă cu singura ei fiică, care, logodită fiind cu un tânăr, rămăsese gravidă.
Singurul motiv al vizitei lor era să silească pe Stareț să consimtă la propunerea lor de întrerupere a sarcinii, deoarece motive peste care nu se poate trece împiedicau săvârșirea imediată a nunții. Fiindcă mama băiatului, care era o femeie credincioasă, s-a împotrivit cu tărie acestui lucru, credeau că prin ajutorul Starețului ar fi putut trece peste împotrivirea viitoarei soacre.
– Doamnă, a accentuat Starețul, știți că ceea ce plănuiți să faceți este ucidere, și mai ales premeditată?
– Dar, Părinte, ce să facem dacă nu se poate face acum nunta?
– Și ați venit la mine să vă dau binecuvântarea să faceți ucidere?
– Ei, Părinte, ce-i de făcut acum? Înțelegeți că dacă se va naște copilul fără să se facă nunta, se va terfeli reputația familiei noastre.
– Doamnă, ați bătut la altă ușă.
Atunci se întâmplă ceva neașteptat. Femeia se adresă Starețului cu o obrăznicie demonică și-i spuse:
– Părinte, fiindcă nu ne înțelegeți, noi vom întrerupe sarcina și apoi vom veni să ne iertați.
Starețul a sărit de pe scaunul său și, având sentimentul că se luptă corp la corp cu Lucifer, a mustrat-o cu o voce tunătoare:
– Vei merge în iad! Auzi? Vei merge în iad, fiindcă sfidezi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Numai una îți spun: Dacă îndrăznești să vii, să știi că te voi opări! Te voi opări!
Doamna s-a grăbit să dispară împreună cu fiica ei.
După ce a povestit incidentul acesta, când l-am întrebat pe Stareț la ce s-a referit când a spus că o va opări, ne-a răspuns:
– Am înțeles că era foarte bogată. Ca o condiție s-o primesc la mărturisire, aș fi pretins să-și vândă toată averea până la ultima drahmă și s-o dea milostenie la săraci, și apoi aș fi văzut ce mai e de făcut.
***
O pereche credincioasă a mers cândva la Stareț cerându-i sfatul (nu-l aveau pe Stareț ca duhovnic). Problema lor era că femeia lua medicamente tari pentru o oarecare boală a ei și în perioada tratamentului a rămas gravidă. Doctorul i-a recomandat să facă avort, spunându-i că copilul avea să se nască beteag. Starețul le-a spus:
– De ce ați venit la mine? Să vă dau voie să-l omorâți?
– …
– Aveți și alți copii?
– Da, au răspuns. Avem un băiețel.
– Este sănătos? a întrebat Starețul.
– Da, au răspuns ei.
– Dacă, ferească Dumnezeu, acest copil al vostru, s-ar îmbolnăvi sau îl va lovi vreo mașină și va ajunge să-l purtați pe brațe, îl veți arunca sau îl veți omorî?
– Desigur că nu!
– Atunci de ce vreți să omorâți embrionul? Deoarece nu l-ați văzut încă sau deoarece nu l-ați iubit? N-are nicio importanță lucrul acesta. Este și acesta copilul vostru. Ascultați: Știința nu este fără greșeală. Medicii de multe ori fac greșeli. Iar deasupra medicilor este Dumnezeu Creatorul. În Acesta să aveți încredere. Eu cred că nu se va naște beteag, așa cum spun medicii. Și dacă se va întâmpla așa ceva, să slăviți pe Dumnezeu și să considerați că aceasta este crucea voastră, pe care trebuie s-o duceți fără murmur și El vă va răsplăti în Cer. Și când veți merge acolo, Îi veți spune: Doamne, pentru cuvintele buzelor Tale, noi am păzit căi aspre[2]. Să nu doriți să evitați crucea aceasta, deoarece vă va aștepta alta mai grea. Mă voi ruga și eu și cred că acest copilaș al vostru se va naște sănătos. Mergeți cu binecuvântarea Domnului!
Într-adevăr, după câteva luni s-a născut o fetiță sănătoasă și plină de har. Părinții au adus la cunoștința Starețului faptul, spunându-i cu lacrimi:
– Vă mulțumim pentru sprijinul și rugăciunile Sfinției Voastre. Viu este Domnul Dumnezeu!
[1] Psalmul 16, 4.
[2] Psalmul 16, 4.
Extras din “Crâmpeie de viaţă” – Arhim. Epifanie Theodoropulos, Editura Evanghelismos.
