Pedepsirea celui aspru

Un fapt cutremurător și educator,

petrecut la  Sfânta Mănăstire Dionisiu din Sfântul Munte Athos

Arhim. Gavriil Dionisiatul

              Ca să nu se creadă de cineva că numai pe cele bune le menționăm, deși nimic nu este absolut în lumea aceasta, consemnăm și al doilea subiect, un fapt care s-a petrecut cu cinci ani mai înainte de venirea mea în Mănăstire și cunoscut de toți părinții de atunci.

            Era 25 Noiembrie 1905 și la masa de seară se citea de către fratele rânduit Viața Sfintei Ecaterina. Dar s-a întâmplat să sfârșească citirea înainte de terminarea mesei părinților și citețul neștiind de unde să completeze citirea, unul dintre frații cei mici și simpli, Neofit cu numele, i-a spus să pună completare de la Sfântul Mercurie. La aceasta, bătrânul Simeon, care de mulți era tipicarul Mănăstirii, biruit fiind de mânie pentru intervenția monahului Neofit în drepturile sale, a rostit înaintea tuturor cuvântul „Taci!”, spre uimirea tuturor fraților și, poate, și a lui însuși, dar mai ales a lui Neofit, care numai din iubire de frați se grăbise să-l ajute pe fratele, iar nu cu intenția să-l disprețuiască pe tipicar.

            Nu au trecut cinci minute și frații s-au ridicat de la masă. În timp ce citețul spunea rugăciunea de mulțumire, bătrânul Simeon a căzut pe pardoseala trapezei ca lovit de trăsnet și s-a sfârșit de stop cardiac, spre mâhnirea tuturor, dar și spre uimirea frățimii. Și a căzut frică și cutremur peste toți, aducându-și aminte de cuvintele Domnului, Care spune: „Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, căci zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd Fața Tatălui Meu, Care este în ceruri”[1]. Nu cunoaștem judecata lui Dumnezeu în acest caz, însă cred că nemărginita Sa milostivire a urmărit două lucruri: mai întâi – să-i înțelepțească pe ceilalți frați, iar în al doilea rând – pedepsirea și ispășirea păcatelor celui ce a disprețuit.

          După mărturia obștească, tipicarul Simeon era întru toate bun, înțelept, cinstit, evlavios și un râvnitor scrupulos al rânduielii bisericești, însă era aspru cu frații. În scurt, îi lipsea untdelemnul, ca și la fecioarele cele nebune. De multe ori îl asuprim pe sărac, pe bolnav și credem că nici o primejdie nu ne vine din aceasta și nu știm că suspinul și durerea lor sunt duse îndată la tronul Domnului Savaot, Care a spus: „Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”[2].

            Sursa: Arhim. Gavriil Dionisiatul (+1983), Lavsaiconul Sfântului Munte.

[1] Matei 18, 10.

[2] Matei 25, 40.

Total
1
Shares
Previous Post

La începutul zilei

Next Post

Duminica Fiului risipitor

Related Posts