Într-o țară din Răsăritul îndepărtat, un stăpânitor temut a avut odată un vis înfricoșător: cum că i-au căzut, unul după altul, toți dinții. Din cale-afară de tulburat, l-a chemat pe tâlcuitorul de vise al curții.
Acela l-a ascultat cu o față îngrijorată, după care a zis: „Doamne, trebuie să-ți dau o veste tristă: o să-i pierzi, unul după altul, pe toți cei din familia ta.”
Stăpânitorul, clocotind de furie, l-a băgat la închisoare, după care a poruncit să fie adus înaintea lui un alt înțelept cu faimă.
Acela, după ce a ascultat visul, a rostit: „Sunt fericit că îți pot da o veste bună: o să trăiești mai mult decât toată familia ta.”
Stăpânitorul s-a bucurat și l-a încărcat cu daruri de mare preț.
Curtenii s-au mirat foarte: „Cum așa? Doar i-ai spus același lucru ca tâlcuitorul de vise dinaintea ta – și atunci, cum se face că el a fost pedepsit, iar tu încărcat cu daruri?”
„Adevărat, amândoi am tâlcuit la fel visul”, a răspuns înțeleptul, „dar însemnătate are nu doar ce spui, ci și cum spui.”
Extras din De ce nu sunt înger. Povești de trecut timpul cu folos– traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, editura Sophia, 2018.
