De ce prin scufundare?

Zilele acestea este mare fierbere din cauza bietului copilaș care a murit după (nu din) botez. „Fierberea” este desigur a ateilor și a credincioșilor „căldicei”. „Revolta” apare doar în ce privește tradițiile ortodoxe (pentru a se lega de tradițiile mozaice sau islamice le lipsește curajul, chiar așa din anonimitatea internetului)!

Botezul este prima Taină cu care vine orice om în contact care dorește să devină creștin.

Că el trebuie făcut „ca la carte” asta ar trebui să fie un lucru ce nu are nevoie de discuții! Este ca și cum am discuta dacă într-o operație trebuie îndepărtat tot țesutul canceros (Dumnezeu să-mi ierte alăturarea!) sau doar o parte!

Un botez făcut „de jumătate” are ca urmare, la nivel duhovnicesc, ca și îndepărtarea de jumătate a unui cancer, la nivel fizic, moartea!

Fără să fiu teolog, cred cu tărie că ne aflăm în situația actuală din cauza faptului că mai există foarte puțini „botezați cu toată apa”, cum spune înțelepciunea populară!

Cât de important este botezul făcut corect o să exemplific cu două exemple din viața mea!

Fiul meu a fost „botezat” prin stropire în biserica evanghelică. Nu l-a interesat niciodată credința, așa cum se întâmplă la majoritatea protestanților din lume, a căror biserici sunt goale, în general, dacă nu părăsite, sau folosite în alte scopuri. „Botezul” lor ajunge cât să spună „Cred!” și eventual de Crăciun sau Paști să intre într-o biserică!

Nu l-a interesat niciodată să înțeleagă ce încercam să-i spun, despre credință, sau de ce fac ce fac! Un tânăr ca mai toți tinerii! Dumnezeu a făcut să trebuiască să se boteze ortodox! Nu din credință, ci din iubire, dar „Dumnezeu este Iubire!”

În lumea în care trăim convertiții nu mai sunt însă botezați în apă, ci doar mirunși! Chiar preoții care ar dori să o facă sunt opriți de ierarhi! Problema mare este ca majoritatea celor astfel trecuți la Ortodoxie, nu se schimbă deloc!

Așa ca l-am rugat, dacă tot o face, să o facă cum trebuie. A plecat pe Athos, cam singurul loc din Europa, din câte știu eu, care mai botează adulții și pe cei veniți din catolicism/ protestantism …prin scufundare!

În dimineața când a fost botezat era foarte frig, botezul se făcea afară și slujba nu este scurtă!

După cum mi-a relatat, după ce a ieșit din apă a simțit „o căldură care îl îmbrăca” și o stare de „bine, de fericire”! Minunea mare a fost că a început să fie un creștin adevărat, cu tot ce implică asta, inclusiv un război mai aprig din partea vrăjmașului! Și mi-a mai spus un lucru pe care ar trebui să-l știe toată lumea: ”După Botez parcă mi s-au deschis ochii și mintea! Lucruri pe care mi le-ai spus și cărora nu le-am dat niciodată atenție au devenit clare și de înțeles! Putea să-mi vorbească oricine de Dumnezeu, fără Botez nu puteam să înțeleg!”

Al doilea caz sunt eu însumi. Am fost „botezat” acasă la insistențele bunicii, Dumnezeu să o ierte, prin stropire și fără exorcisme! Nașul era ateu botezat, ca și părinții mei, pe atunci!

Toata viața m-a interesat botezul meu, chiar când eram ateu, poate de aceea știu atâtea amănunte! După ce Dumnezeu m-a „trezit”, deși mergeam la Biserică, posteam, mă spovedeam, aveam o nemulțumire pe care nu mi-o puteam explica. După mulți ani, mi-am dat seama că botezul meu nu era de fapt …botez! Lucru care mi-a fost confirmat de Canoanele Ortodoxiei, dar si de trăitorii ei cei mai adevărați: monahii athoniți!

Am fost botezat tot pe Athos într-o dimineață de mai, destul de răcoroasă.

Când am ieșit din apă, m-am simțit la fel, îmbrăcat într-o cămașă ocrotitoare, călduroasă. Nu se cântă degeaba „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat!” Ce m-a frapat a fost că mintea mea se golise parcă de tot zbuciumul ei, pe care îl cunoaștem fiecare. Eram fericit și liniștit, trăind o pace nebănuită, în interiorul meu. Pentru câteva zile am păstrat această pace și era oarecum amuzant că îmi dădeam seama pe loc când un gând care apărea în această pace era al meu sau al vrăjmașului! Puteam să ocolesc cu ușurință momelile aruncate de el! Cât mi-aș dori să o mai pot face și acum! Și abia de au trecut 6 ani! Cât mi-aș dori să mai pot simți căldura cămășii îmbrăcată la botez!!

Când îmbraci Cămașa lui Hristos îi declari război diavolului care, dacă până atunci te-a lăsat oarecum în pace, de acum va căuta sa te prindă descoperit să te lovească! Chiar oamenii din jurul meu se comportă mult mai distant! Inclusiv unii preoți nu văd cu ochi bun faptul ca am îndreptat o greșeală…a lor!

Sigur toate astea dor, dar mai bine aici decât dincolo! Tot ce-mi stă în putere să fac voi face și în rest aștept cu nădejde mila Domnului.

Nu am devenit sfinți nici eu, nici fiul meu, ba aș spune că pierdem mai multe bătălii ca până la botez! Războiul a devenit însă mult mai aprig! Diferența este că de la botez mă ridic mult mai repede, necazurile nu mă mai duc la deznădejde și mai ales știu că fiecare pată de pe cămașa de botez se poate șterge cu o lacrimă, cu o picătură de sudoare, de sânge, vărsate în Războiul Nevăzut!

Amin!

Sursa: http://vrabiute.blog

Total
121
Shares
Previous Post

Un stăpânitor temut a avut odată un vis înfricoșător…

Next Post

E-dialog Părintele Stareț Efrem Vatopedinul cu psihologii, medicii psihiatri și neurologii români

Related Posts