Parabola bunului Samaritean – prototipul și măsura dragostei pentru aproapele

În acest punct am socotit necesar să zidim pe temelie hagiografică îndatorirea dragostei creștinești. Sfânta Scriptură este plină de referiri la dragoste, de vreme ce acesta este de altfel și mesajul ei. Parabola Bunului Samaritean însă întruchipează am zice, fără să exagerăm, acest mesaj, concretizându-l în dragostea către aproapele.

Pricina acestei parabole a fost o discuție între Domnul nostru Iisus Hristos și un învățător de Lege, care a formulat o întrebare, cu scopul de a-L ispiti. Întrebarea era: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”. Răspunsul Domnului a fost foarte limpede, astfel încât să nu mai lase loc de îndoieli. S-a îndreptat către învățătorul de Lege și l-a întrebat: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?”, dându-i în felul acesta posibilitatea de a răspunde numai la întrebarea lui, de vreme ce învățătorul de Lege deținea cunoașterea Legii și prin aceasta îi depășea pe ceilalți iudei, și anume prin înțelegerea mai bine a noimelor. Prin această metodă de dialectică, Domnul i-a dovedit că El a înțeles cum că acela pusese întrebarea ca să-L ispitească. Dar pentru că El niciodată nu a disprețuit pe cineva ce se apropia de El, chiar și atunci când scopurile aceluia nu erau curate și iubitoare de Dumnezeu, ci disprețuitoare și iubitoare de gâlceavă, i-a dat timpul să se gândească și să răspundă singur. Nu l-a lipsit de ocazia de a se îndrepta, a se pocăi și a se întoarce. Învățătorul de Lege a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Iar Domnul i-a spus: „Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi”. Însă acela, vrând să se îndreptățească pe sine, nu a rămas mulțumit de răspunsul delicat al Învățătorului și Îl întreabă din nou: „Și cine este aproapele meu?”. Atunci Domnul i-a povestit parabola bunului Samaritean.

Această parabolă este foarte cuprinzătoare și foarte educativă, așa cum sunt de altfel și toate parabolele Evangheliei. Omul pe jumătate mort care a căzut victimă tâlharilor pe drum este fiecare om păcătos ce primește răni de moarte de la păcatele ce le săvârșește necugetat, pe când tâlharii sunt duhurile necurate care caută neîncetat să rănească sufletul omenesc, subjugând imaginația lui, pe care o folosesc ca punte pentru a cuceri partea ei stăpânitoare – gânduri provocatoare și înfricoșătoare, pentru a ceda ispitei. Preotul și levitul, slujitori ai lui Dumnezeu și oameni credincioși și evlavioși, au văzut și au trecut pe lângă săracul rănit. Aceștia simbolizează categoria acelor oameni care sunt nepăsători față de aproapele lor, având ca pretext o treabă urgentă. Nepăsarea întotdeauna caută o îndreptățire, pe când dragostea află mereu un chip de a face bine.

Bunul Samaritean care a văzut pe cel rănit și s-a milostivit de el, deși a recunoscut că este vorba de Iudeu, nu și-a schimbat dorința de a ajuta, datorită diferenței dintre ei, ci l-a îngrijit, i-a legat rănile cu untdelemn și vin, l-a urcat pe animalul său și l-a dus la han. Acest bun Samaritean este Dumnezeu – Omul Hristos, Care Se milostivește de făptura Sa și o iubește nesfârșit, chiar și în căderea ei, când toți ceilalți, scandalizați de imaginea și de mirosul respingător al rănilor pricinuite de păcat, îl părăsesc lipsit de apărare și expus la orice fel de primejdie sufletească și trupească. Hanul la care merge Bunul Samarinean este Biserica, care îl îngrijește pe omul rănit sufletește și trupește din fiecare epocă, pe când hangiul este preotul Celui Preaînalt, cel însărcinat cu îndatorirea păstoririi turmei, tămăduirii și echilibrării sufletești. Vinul și untdelemnul sunt Tainele Bisericii, care, ca o altă Corabie mântuitoare, îl ocrotește pe om de potopul păcatului și al morții. Cei doi dinari, în sfârșit, ce a depus la hangiu bunul Samarinean sunt Vechiul și Noul Testament, Sfânta Învățătură, cuvântul lui Dumnezeu. 

Acesta este, în linii generale, simbolismul acestei frumoase pilde. Iar când Domnul a terminat-o, a întrebat pe interlocutorul Său: „Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” Iar el a zis: „Cel care a făcut milă cu el.” Şi Iisus i-a zis: „Mergi şi fă şi tu asemenea”, dându-i astfel prototipul și măsura dragostei pentru aproapele, care este milostivirea și compătimirea arătată fără părtinire de către Însuși Stăpânul Hristos. 

Extras din Dragoste predată de Dumnezeu– Sf. Vlasie – Pilios, care va apărea la Editura Evanghelismos.

Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 8, 23-27)

Next Post

Viețile Sfinților – iulie, ziua 1

Related Posts
Total
0
Share