Urmează pelerinajul răbdării

Preot Alexandru Lungu

Urmează pelerinajul răbdării și al celor mai multe mărturii despre puterea rugăciunii și a credinței nezdruncinate în puterea Sfinților, care nu sunt altceva decât prietenii lui Hristos. 

Noi nu ne închinăm la Moaște ca la ceva magic. Știm că nu trupurile Sfinților sunt generatoarele minunilor. Nu ele ne oferă vindecare. Nu datorită atingerii de mână, sau picior, de haină sau coroană primim vindecare. Știm că Harul Duhului Sfânt se odihnește și peste trupurile adormite ale Sfinților, acolo unde omul și-a afierosit toată viața lui Dumnezeu. 

Liturghia trebuie să rămână punctul central al vieții noastre, iar unirea cu Trupul și Sângele lui Hristos principalul țel al vieții. Totuși prezența atâtor mii de oameni an de an, zi de zi la racla cu Moaștele Cuvioasei Parascheva, într-o perioadă din ce în ce mai nefavorabilă unei astfel de fidelități între lumesc și divin, între cele văzute și cele spirituale, între numeroasele etichetări pe care le primesc creștinii în această perioadă de bucurie, ca, spre exemplu, deja utilizatele etichete de pupători de Moaște, habotnici naivi, superstițioși, retrograzi, înapoiați, pelerinajul ne da câteva lecții fantastice. 

Răbdarea unor oameni simpli de a reveni an de an pentru a parcurge în soare sau frig, zi sau noapte, pe ploaie și vânt, ore întregi, câțiva km, pentru bucuria unei clipe în care se întâlnesc cu Sfânta, ce așteaptă cuminte fiecare rugăciune înălțată către Dumnezeu, denotă una din cele mai importante virtuți ale creștinilor, și anume, fidelitatea.  

Astăzi nu suntem aruncați în arena. Nu ne înfățișăm înainte unui divan de judecată și urmează un proces. Toate acestea se petrec pe internet sau la televizor. Sunt unii care nu înțeleg și râd șmecherește de “prostia” unor oameni cuminți, așa cum îi văd pe zecile de mii de pelerini, care oferă o lecție de demnitate și curaj, de curățenie și încredere nezdruncinată, cum că dincolo de zidurile acestei cetăți trecătoare, ne așteaptă veșnicia nepieritoare, în care bogățiile se măsoară în fapte și nu conturi, în cumințenie și nu teribilism, în prietenia Sfinților și nicidecum în pilele cu mai marii lumii. Să mergem la Sfânta Parascheva, cu aceeași credință copilărescă, că nimic din ce cerem cu folos nu va rămâne neîmplinit.

Previous Post

Păcătosul îl urăşte pe cel drept

Next Post

Istoria Icoanei care a plâns și a Moaștelor celor 75 de Sfinți care au salvat de la demolare un spital și Biserica din incintă, la Suceava

Related Posts
Total
0
Share