Un vânt, care se numeşte Livas (vânt de sud-vest), este insuportabil de cald şi de distrugător. Oriunde suflă, usucă toate plantele de pe câmpuri şi din grădini. Mărăcinii aspri şi cu rădăcini adânci nu păţesc nimic. Livas distruge numai plantele folositoare, ale căror roade sunt necesare oamenilor şi animalelor. Acest vânt sălbatic şi ucigător seamănă cu una dintre cele mai nefaste probleme ale epocii noastre, care asemenea lui Livas, usucă şi face să dispară din viaţa oamenilor roadele virtuţilor. Este vorba despre plăcerile şi patimile trupeşti. Acesta este cel mai mare rău al vremurilor noastre. Distruge familiile, îi dezonorează pe oameni, bărbaţi şi femei deopotrivă, îi conduce pe tineri la decădere şi îi afectează pe copii cu adierea sa veninoasă. Şi parcă nimic nu este în stare să împiedice această influenţă devastatoare! De aceea, avem această mare răspundere de a vă îndemna pe voi, părinţilor, pentru ca prin grija şi supravegherea voastră atentă, să îi păziţi pe copii de această boală distrugătoare.
Ce minunată existenţă era omul pe vremea când abia ieşise din mâinile Creatorului său! Sufletul său păstra neatinsă pecetea lui Dumnezeu! Trupul era pe cea mai înalta treaptă a lumii vii! În concordanţă cu raţiunea Creaţiei, sufletul trebuia să fie conducătorul absolut al trupului. Şi chiar aşa se întâmpla la început. În vreme ce sufletul omului asculta de Dumnezeu, trupul era supus sufletului, fără să îl îngreuneze sau să-l supună vreunei ispite. O altă direcţie au luat însa lucrurile, după căderea în păcat. Sufletul omului s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, având ca rezultat imediat revolta trupului împotriva duhului. O consecinţă a căderii a constat în faptul că simţirea a fost atrasă către cel viclean, iar dorinţele trupeşti au început să tiranizeze sufletul, înăbuşind orice formă de rezistenţă spirituală a oamenilor. Patimile au reuşit să îi conducă şi să le robească voinţa. Astfel a apărut în om, acea tendinţă de a-şi satisface îndată, orice fel de dorinţă trupească. Cu alte cuvinte, omul a devenit supus trupului.
Esenţa iubirii de plăceri şi a dorinţelor trupeşti este următoarea: sufletul este supus încet-încet poftelor trupeşti; dorinţa trupească îl stăpâneşte pe om, îl corupe şi îl orbeşte atât de mult încât, nu se mai poate gândi deja la Dumnezeu, la credinţa în Acesta, la poruncile şi la voia Sa. În cele din urmă, patimile ucid în om orice sentiment de puritate, sfinţenie sau evlavie. Această stare reprezintă cel mai mare rău şi cea mai mare catastrofă, care i se poate întâmpla omului. Şi dacă este adevărat că pomul se cunoaşte după roadele sale, atunci trebuie să spunem că sen-zualitatea este un copac otrăvitor, care dă roade dezgustătoare.
Primul dintre aceste fructe otrăvite este trândăvia, fuga de orice efort, îndreptat spre săvârşirea binelui. Omul iubitor de plăceri este leneş. Nu cunoaşte niciodată mulţumirea de a construi ceva util. Munca pentru el este o greutate, un jug, un blestem şi nu un mijloc de a dobândi virtutea sau o obligaţie serioasă şi importantă, stabilită de Dumnezeu. Omului iubitor de plăceri îi este frică de muncă şi de greutăţi, deoarece acestea perturbă viaţa sa trândavă. Îi este frică în acelaşi timp şi de efortul intelectual, deoarece aceasta ar presupune o trezire a puterilor spirituale. Vi s-a întâmplat desigur de multe ori să cunoaşteţi oameni despre care aţi auzit să se spună: ”Acest om ar fi putut să facă foarte multe. Însă nu face nimic!”. Care este de cele mai multe ori cauza? Iubirea de plăceri, care îl face pe om trândav. Şi în vreme ce are toate condiţiile şi posibilităţile de a progresa, suferă de sărăcie şi de lipsuri. Şi cu toate că ar fi fost cu mult mai fericit dacă ar fi muncit şi ar fi progresat pe plan social, preferă să rămână rob al leneviei şi al plăcerilor josnice.
Acelaşi lucru se întâmplă şi pe plan spiritual. O constatăm mai ales în cadrul şcolii. De exemplu, întâlnim adeseori copii cu deosebite calităţi şi talente. Copii care învaţă să citească repede, ca şi cum s-ar juca. Cu această vocaţie spre studiu pe care o demonstrează, cei mai mulţi se aşteaptă ca aceşti copii să devină oameni importanţi ai societăţii. Şi cu toate acestea, în multe cazuri, aceşti copii nu reuşesc să ajungă prea departe. De ce? Pentru că odată cu trecerea timpului, crescând, ei devin leneşi, neinteresaţi, îngropând talantul primit la naştere, în loc să îl înmulţească printr-un efort susţinut. Astfel de oameni sunt incapabili să obţină rezultate deosebite atât pe plan social, cât şi pe cel duhovnicesc, al dobândirii virtuţilor. Şi nu sunt puţine cazurile în care, oameni foarte înzestraţi, au fost înecaţi în mocirla patimilor senzuale. Mulţi, care aveau dăruite de Dumnezeu vocaţia şi puterea de a deveni modele de moralitate şi virtute, s-au pierdut, deoarece au fost corupţi de iubirea de plăceri. Astfel, atracţia lor către virtute a fost înăbuşită de buruiana trândăviei şi a indolenţei! Al doilea fruct al iubirii de plăceri este lăcomia faţă de mâncare şi băutură. Este foarte adevărată acea zicală a poporului rus, care spune: ”Mai mulţi oameni s-au înecat în pahar decât în râul Volga”. Nu vom analiza aici amănunţit câtă nenorocire, nefericire şi dezastre a pricinuit oamenilor patima beţiei. O putem observa foarte des la persoane cunoscute, vecini sau rude, care au ajuns să deformeze în mod respingător chipul lui Dumnezeu din ei, pierzându-şi chiar şi cea mai mică urmă de umanitate.
Al treilea rod al iubirii de plăceri este desfrânarea. Dacă există pe pământ ceva cu adevărat minunat şi ceresc, aceasta este exact puritatea şi nevinovăţia pruncilor. Şi dimpotrivă, dacă există ceva mai josnic şi mai dezgustător, aceasta este predarea sufletului către desfrânarea trupească. Nu vom vorbi însă, acum, despre roadele acestei porniri a senzualității. Cu toţii cunoaştem către ce îşi conduce victimele imoralitatea…Însă ce să facem, veţi întreba, ca să împiedicăm dezvoltarea pornirilor senzuale la copii? Mai întâi de toate să îi învăţaţi să muncească. Să le inspiraţi respectul pentru muncă cinstită. Să înveţe pe dinafară şi să poarte în inimile lor cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ”dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce!” (II Tes. 3,10). Să îi învăţaţi că munca nu este niciodată o ruşine, ci dimpotrivă, ruşine pentru om este trândăvia şi nepăsarea. Să le daţi chiar exemplul Domnului, care a ajutat-o pe Preasfânta sa Maică şi pe Sfântul Iosif, care era tâmplar, la muncile de zi cu zi. Să îi obişnuiţi pe copii cu efortul fizic, mai ales atunci când nu sunt obligaţi să îşi câştige existenţa prin munca zilnică. În anii din vechime, în familiile regale, toţi membrii familiei erau obligaţi să înveţe o meserie manuală.
Vedem în Sfânta Scriptură că şi Apostolul Pavel, alesul lui Dumnezeu şi marele propovăduitor al credinţei, nu se ruşina să muncească la împletirea corturilor, meserie pe care o învăţase încă din copilărie. Vorbiţi-le despre el copiilor voştri şi nu le permiteţi să fie leneşi, pentru că lenevia este începutul tuturor relelor. Să îi obişnuiţi să mănânce mâncăruri simple şi numai la orele stabilite pentru masă. Să nu le îngăduiţi să mănânce multe dulciuri, oricând aceştia ar avea poftă. Să îi învăţaţi să mănânce tot ceea ce le-aţi pus în farfurie şi să mulţumească pentru aceasta lui Dumnezeu. Ajutaţi-i să înţeleagă faptul că omul nu trăieşte ca să mănânce, ci mănâncă pentru a trăi! Păziţi-i în special pe copii, să nu consume nici un fel de băutură alcoolică. Cele mai sănătoase băuturi pentru copii sunt apa, laptele şi sucurile de fructe. Este un mare rău, fizic şi moral, ca părinţii să îi îndemne şi să-i obişnuiască pe copii să consume vin sau alte băuturi. Sădiţi adânc în inimile copiilor voştri cuvintele Domnului: ”Fericiti cei curaţi cu inima” (Mat. 5,8). Aveţi grijă ca aceste cuvinte să fie spuse şi despre copiii voştri. Cum veţi reuşi aceasta? Mai întâi de toate păstraţi în inimile lor puritatea firească a copilăriei. Dumnezeu însuşi ne ajută să facem aceasta. El ni-i predă pe copii curaţi şi puri şi ne oferă în ajutor pe îngerul păzitor. Dumnezeu a sădit în sufletele copiilor puritatea. Astfel, singura datorie ce le revine părinţilor este de a o păzi şi de a o face să se dezvolte. De cele mai multe ori însă, ei sunt aceia care greşesc şi distrug floarea gingaşă a purităţii copilăriei. Către aceştia se adresează şi cuvintele Domnului, prietenul copiilor: ”Iar cine va sminti pe unul dintre aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării” (Matei 18,6). Este desigur necesar ca mai întâi înşişi părinţii să aibă inima curată şi pură. Este foarte bine cunoscut faptul că patimile părinţilor se transmit copiilor, fie pe calea moştenirii, fie din cauza exemplului rău. Astfel, patimile şi defectele care îi caracterizează pe părinţi, foarte devreme îşi fac apariţia şi la copii. Este de asemenea foarte important ca părinţii să fie atenţi la vorbele şi gesturile lor. Cât de mult rău poate să facă o discuţie nepotrivită sau un gest necugetat, făcute în faţa copiilor! Fiţi atenţi de asemenea, la cărţile, revistele, tablourile sau bibelourile care se găsesc din întâmplare în camera voastră. Dacă există ceva provocator printre acestea, gândiţi-vă că ele sunt privite în fiecare zi de copiii voştri şi că odată cu trecerea timpului ei vor începe să se gândească şi să discute despre acestea. Care va fi rezultatul…? Nu spuneţi niciodată că el nu înţelege nimic din toate acestea. Vine vremea când el începe să înţeleagă. Este plin de curiozitate şi va căuta neîncetat pe cineva care să îi răspundă la toate aceste întrebări. Voi, ca şi creştini, aveţi datoria să vă îngrijiţi, ca ei să nu audă sau să vadă la voi nimic care să atingă cinstea sau pudoarea. Iar curiozitatea lor trebuie lămurită din timp, cu multă înţelepciune şi ponderare, de către voi înşivă şi nu de către cineva străin.
Consolidaţi în sufletele copiilor voştri sentimentele bunei cuviinţe şi ale decenţei. Nu le permiteţi să se arate dezbrăcaţi în faţa altora. Nu le permiteţi să se dezbrace sau să se îmbrace în faţa cuiva. Nu râdeţi de ei, atunci când se arată a fi ruşinoşi şi pudici. Dimpotrivă să îi lăudaţi, dând slavă lui Dumnezeu că aveţi un astfel de copil. Fiţi atenţi la orice fel de manifestare a copilului: cum stă, cum merge, cum se aşează. Fiţi atenţi la fiecare vorbă şi mişcare. Tot ceea ce se dovedeşte a fi necuviincios, să încercaţi să rectificaţi imediat, fără întârziere. Folosiţi mai întâi cuvintele: ”nu este frumos să faci aceasta, este ruşine. Îngerul tău păzitor se va supăra, văzând aceasta!”. Dacă aceasta nu ajută, atunci următoarea dată trebuie aplicată pedeapsa potrivită acelei fapte. Aveţi grijă ca niciodată copiii voştri să nu se găsească în compania vreunei persoane corupte, care să îi îndemne spre fapte ruşinoase. Luaţi bine aminte la acest sfat. Din păcate, în epoca în care trăim, aceasta se întâmplă foarte des. De multe ori copiii sunt corupţi spre fapte păcătoase, fapte ce cu greu se pot descrie. Urmăriţi-i pe copii în pat, când se odihnesc, la joacă, fără ca aceştia să vă observe. Nu le permiteţi copiilor de sexe opuse, să rămână singuri în locuri izolate. Urmăriţi prieteniile pe care le încheagă cu alţi copii şi nu le permiteţi să aibă de a face cu cei care nu sunt cuminţi sau care sunt lipsiţi de ruşine şi de bună educaţie. Fiţi atenţi la colaboratorii, funcţionarii sau servitorii voştri. Venind în casa voastră, ei pot influenţa educaţia morală a copiilor voştri. De multe ori aceştia, asemenea diavolului, seamănă seminţele coruperii în sufletele copiilor, învăţându-i lucruri josnice, care i-ar putea distruge definitiv. Şi încă ceva. Nu neglijaţi să vă rugaţi neîncetat pentru puritatea sufletelor copiilor voştri. Cereţi protejarea lor din partea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a îngerului lor păzitor, înălţând către aceştia în fiecare zi rugăciuni fierbinţi.
Părinţilor, vă spun din nou: nu uitaţi că, aşa cum ne-a spus Domnul, Marele Prieten al copiilor, fericiţi sunt cei curaţi cu inima. (Matei 5,8). Dacă pruncii voştri nu vor fi păstraţi cu inima curată, nu Îl vor vedea pe Dumnezeu! Iar dacă aceasta se va întâmpla din cauza voastră, nici voi nu Îl veţi vedea pe Dumnezeu, care va cere din mâinile voastre sufletele copiilor voştri!
