Odată am pornit cu Starețul să mergem la o Mănăstire. Pe drum am întâlnit un câine ciobănesc care s-a repezit asupra noastră, voind parcă să ne sfâșie. De îndată ce Părintele Evghenie și Părintele Nicolae l-au însemnat cu semnul Crucii, câinele a rămas nemișcat. Atunci părintele s-a apropiat de el și i-a spus: „În Numele Sfintei Treimi îți pun canon ca de astăzi înainte să nu mai muști niciun om. Ia aminte, acum să mergi la maici și să le lingi picioarele”.
„Maica Domnului!”, am zis eu când câinele s-a apropiat de noi și a început să ne lingă picioarele. Apoi Părintele i-a spus: „Acum vei merge înaintea lor, să le arăți drumul”. Și într-adevăr, era greu drumul pe acolo. Iar câinele a făcut ascultare. Și-a plecat capul, a mers la picioarele părinților, i-a mirosit ca și cum le-ar fi făcut metanie și a început să meargă înaintea noastră. După ce am mers cam un ceas, am ajuns. Am tras clopoțelul și a ieșit în poartă Stareța, care de îndată ce a văzut câinele, ne-a spus: „Dar acest câine v-a însoțit? Pe acesta îl caută toți să-l omoare, cum voi…”. Vezi ce face canonul? Într-adevăr, canonul l-a făcut să ne însoțească și să ne aștepte până ce aveam să plecăm. A stat acolo toată ziua afară, fără să mănânce nimic. Când am pornit, ne-a urmat și ne-a lăsat exact acolo unde i-au pus Părinții canon. După ce am plecat de acolo, ne tot uitam în urmă, iar câinele stătea acolo și ne privea, așa cum l-au legat Părinții. Nu voi uita aceasta niciodată. Ceva de necrezut!
Extras din cartea Cuvinte din inimă – Stareţa Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos – 2015.
