Starețul mi-a povestit următoarea întâmplare: „Odată a venit aici un medic grec-american. Era ortodox, dar nu avea prea multe legături cu credința. Nici postul de vineri nu-l ținea și nici nu mergea prea des la biserică. A trăit o experiență și voia să discute despre ea. Într-o seară, în timp ce se ruga în apartamentul lui, «s-a deschis Cerul». O lumină l-a învăluit, iar tavanul și cele patruzeci de etaje de deasupra lui au dispărut. S-a aflat învăluit în lumină mai mult timp, dar nu și-a putut da seama cât.
M-am minunat, pentru că am simțit și am înțeles că a fost de la Dumnezeu. Era adevărat, văzuse Lumina necreată[1]. Ce făcuse în viața lui? Cum trăia de s-a învrednicit de astfel de lucruri dumnezeiești?
Era căsătorit, avea femeie și copii. La un moment dat femeia lui îi spune: «M-am săturat să mă mai ocup de casă, vreau să merg și eu într-o plimbare». Deja nu mai lucra, începuse să se plimbe în fiecare seară cu prietenele ei și să-l ia și pe el împreună cu ele. După puțin timp, îi spuse: «Vreau să ies singură cu prietenele mele». A primit și aceasta, de dragul copiilor lui. Apoi: «Vreau să merg singură în concediu». Ce să facă? I-a dat și bani și mașina.
Apoi i-a cerut să-i închirieze un apartament pentru a trăi singură, unde și-a adus și pe prietenii ei. Îi vorbea, o sfătuia: „Ce vor face copiii noștri?”. Dar ea, nimic. În cele din urmă i-a dat mulți bani și ea a plecat. Iar el se necăjea mult pentru aceasta.
Apoi, după câțiva ani a aflat că devenise desfrânată în Pireu!
Se mâhnea mult, plângea. Se gândea să meargă să o găsească. Însă ce să-i spună?
A îngenunchiat să se roage: „Dumnezeul meu, luminează-mă, ce să spun… Ce să fac pentru a se mântui acest suflet?”. Vezi, îl durea pentru ea. Voia „să se mântuiască acest suflet”. Nici egoism bărbătesc, nici pomenire de rău, nici dispreț; îl durea pentru starea ei. Dorea mântuirea ei. Atunci Dumnezeu a deschis cerul și l-a învăluit în Lumina Sa.
Vezi? Vezi? Acesta care era în America… În ce mediu trăia? În timp ce mulți dintre noi care trăim în Sfântul Munte, în mijlocul sfinților, în harul Maicii Domnului…
[1] Se numește necreată, fără început, adică energie dumnezeiască.
Extras din Părintele Paisie mi-a spus…– Atanasie Rakovalis, Editura Evanghelismos.
