Viaţa noastră şi Sfinţii Bisericii

În cazul Sfinţilor, nu există diferenţă între teologie şi viaţă, viaţa unui Sfânt este “teologie dogmatică aplicată” sau “teologie trăită”. La fel, scrierile teologice sunt expresia experienţei de viaţă duhovnicească din Biserică, şi nu doar un exerciţiu intelectual abstract. Având model suprem viaţa Mântuitorului Hristos, Dumnezeu-Omul întrupat, pătimind, înviat şi înălţat la ceruri, oamenii văd în vieţile Sfinţilor tocmai această mărturie: viaţa în Hristos. Pentru că atunci când privim la vieţile Sfinţilor, o facem în lumina lui Hristos, Dumnezeu-Om.

Sfântul Iustin Popovici scria în Introducerea sa la Vieţile Sfinţilor: “Ce sunt creştinii? Creştinii sunt purtători de Hristos şi, în virtutea acestui fapt, sunt purtători şi posesori ai vieţii veşnice… Sfinţii sunt creştinii desăvârşiţi, pentru că au fost canonizaţi datorită faptelor credinţei în Hristos Cel Înviat şi veşnic, şi nicio moarte nu are putere asupra lor. Viaţa lor este în întregime viaţa lui Hristos; iar gândul lor este în întregime gândul lui Hristos; iar simţirea lor este simţirea lui Hristos. Tot ce au ei aparţine mai întâi lui Hristos şi apoi e al lor… În ei nu este nimic propriu, ci mai degrabă totul şi în întregime este Domnul Hristos.”

Sfinţii trăiesc în Hristos, dar şi Hristos trăieşte în ei prin energiile Sale divine, prin Harul Său. Iar unde este Hristos, acolo sunt şi Tatăl şi Duhul Sfânt. Hristos spune: “Rămâneţi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 15, 4). Şi în alt loc: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14, 23).

Vieţile Sfinţilor, continuare a vieţii lui Hristos pe pământ

Astfel, Sfântul Iustin îndrăzneşte să spună că vieţile Sfinţilor nu doar aduc mărturie a vieţii în Hristos: am putea spune că ei sunt continuare a vieţii lui Hristos pe pământ. “Vieţile Sfinţilor – spune Sfântul Iustin – nu sunt altceva decât viaţa Domnului Hristos, recapitulată în fiecare Sfânt într-un grad mai mare sau mai mic, într-o formă sau alta. Mai precis, este viaţa Domnului Hristos continuată prin Sfinţi, viaţa lui Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos Care S-a făcut om.”

Sfântul Iustin merge mai departe şi spune că vieţile Sfinţilor sunt continuare a Faptelor Apostolilor. “Ce sunt Faptele Apostolilor?”, întreabă Sfântul. “Sunt faptele lui Hristos, pe care Sfinţii Apostoli le săvârşesc cu puterea lui Hristos, sau mai precis: le săvârşesc prin Hristos, Care este în ei şi acţionează prin ei. Şi ce sunt vieţile Sfinţilor? Nu sunt altceva decât un anumit fel de continuare a Faptelor Apostolilor. În ei găsim aceeaşi Evanghelie, aceeaşi viaţă, aceeaşi credinţă, aceeaşi eternitate, aceeaşi putere de sus, Acelaşi Dumnezeu şi Domn. Pentru că “Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”: acelaşi pentru toţi oamenii din toate timpurile, împărţind aceleaşi daruri şi aceleaşi energii divine tuturor celor ce cred în El.”

Adevărata viaţă spirituală începe când trăim în Hristos şi Hristos trăieşte în noi, chiar aici, pe acest pământ. Iar vieţile Sfinţilor aduc mărturie că viaţa lui Hristos pe pământ nu s-a încheiat cu Înălţarea Sa la Ceruri, nici cu martiriul Sfinţilor Săi Apostoli. Viaţa Lui continuă până în zilele noastre în Biserica Sa şi acest lucru se vede luminos în Sfinţii Săi.

În prelegerea sa, ieromonahul Damaschin a amintit despre experienţa întâlnirii cu un preot ortodox convertit de la protestantism. Când a fost primit în Biserica Ortodoxă, acesta a primit următorul sfat de la preotul care i-a administrat Taina: “Nu vei fi niciodată ortodox cu adevărat dacă nu vei citi Vieţile Sfinţilor”. Mai târziu, când el însuşi a ajuns preot, a realizat că oamenii cei mai evlavioşi şi cei care fac cele mai mari progrese în viaţa spirituală sunt cei care citesc Vieţile Sfinţilor.

Să nu visăm la fapte ascetice mai presus de fire

“Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos” (I Cor. 11, 1), ne învaţă Sfântul Apostol Pavel. În calitate de creştini, vrem să creştem în asemănarea cu Hristos, să facem să strălucească această asemănare în noi. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să privim la vieţile Sfinţilor, ca să vedem strălucirea acestei asemănări: trebuie să privim sfinţii pentru a vedea exemple reale, practice, de vieţuire. Sfântul Vasilie cel Mare are această analogie: “La fel ca pictorii, care atunci când lucrează cu modele, le privesc fix şi astfel se străduiesc să transmită expresia originalului în opera lor artistică, asemenea şi cel ce râvneşte să ajungă la desăvârşirea tuturor virtuţilor trebuie să contempleze vieţile Sfinţilor ca pe statui, ca să spunem aşa, care se mişcă şi acţionează, şi trebuie să-şi însuşească excelenţa lor prin imitaţie”.

Trebuie să privim Sfinţii ca pe prietenii noştri cereşti, ca pe fraţii şi surorile noastre în credinţă, ca pe dascălii noştri. Citim despre ei nu ca oameni care au murit, ci ca oameni care trăiesc. Iar acest lucru este mai direct decât simpla citire a unei biografii a unui om care este încă în viaţă. Să presupunem că lecturăm biografia unei persoane vestite, aflată încă în viaţă. Pe măsură ce citim, am putea visa că într-o zi vom întâlni această persoană sau i-am putea alcătui o scrisoare care să ajungă la ea şi chiar vom primi un răspuns, deşi suntem conştienţi că este atât de faimoasă, încât alte câteva mii de persoane probabil îi scriu. Citirea vieţilor Sfinţilor ne oferă mult mai mult decât atât, pentru că Sfinţii sunt vii întru Domnul şi nu sunt mărginiţi de timp şi spaţiu, aşa cum suntem noi. Ne putem adresa lor prin rugăciune oricând, chiar în timpul citirii vieţilor lor. Iar ei ne vor auzi. Dincolo de rugăciunea personală, Biserica ne oferă multe alte căi de comuniune cu Sfinţii ca prieteni ai noştri şi de cinstire a lor ca dascăli. Le cântăm troparele, le venerăm Icoanele şi săvârşim slujbe în cinstea lor.

Arhimandritul Emilian, stareţ al Mănăstirii Simonopetra din Sfântul Munte Athos, ne învaţă: “Aceşti prieteni apropiaţi vor fi îndrumătorii alegerilor noastre şi o mare mângâiere pentru noi de-a lungul acestei căi lungi şi înguste ce duce la Hristos. Nu suntem singuri pe acest drum sau în această luptă. Avem cu noi pe Maica noastră, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Îngerul păzitor, pe Sfântul al cărui nume îl purtăm şi pe acei prieteni apropiaţi pe care i-am ales din mulţimea de Sfinţi ce stau înaintea Mielului (Apocalipsa 7, 9). Atunci când ne împiedicăm prin căderea în păcat, ei ne ridică din nou; când suntem tentaţi să renunţăm la a mai spera, ne amintesc că ei au suferit pentru Hristos înaintea noastră şi mai mult decât noi; şi ei sunt acum posesorii unei fericiri nesfârşite. Aşadar, pe drumul de piatră al vieţii noastre, aceşti Sfinţi tovarăşi de drum ne vor face capabili să vedem licărirea de lumină a Învierii. Să căutăm, aşadar, în vieţile Sfinţilor, aceşti prieteni apropiaţi, şi împreună cu toţi Sfinţii să ne croim calea către Hristos”.

După cum observăm în vieţile Sfinţilor, smerenia trebuie să fie paza noastră. Trebuie să înfăptuim cumpătat ceea ce citim în propriile noastre condiţii, conştienţi de propria neputinţă, fără să ne gândim prea mult la noi înşine, fără să visăm la fapte ascetice care sunt cu adevărat dincolo de noi. Aşa cum spunea părintele Serafim Rose, trebuie să câştigăm viaţa spirituală pas cu pas, să nu ne aşteptăm să facem un mare salt întru sfinţenie!

Traducere de Alexandru Briciu din The place of Lives of saints in the Spiritual Life by Hieromonk Damascene Christensen, The orthodox word, vol. 36, nr. 7, 2001 via http://ziarullumina.ro.

Total
32
Shares
Previous Post

Cultul Sfinţilor – mărturia unui fost protestant

Next Post

„Calea Sfinților” pe străzile Sucevei: peste 2000 de pelerini au participat la procesiunea cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou

Related Posts