Arhimandrit Cleopa
Iubiţi credincioşi,
Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, vom înţelege două lucruri de mare folos. Întâi, cât de mare şi nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi, al doilea, cât de mare şi cumplită este răutatea diavolilor faţă de om şi de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, văzând starea jalnică şi chinuirea amară a omului demonizat din Evanghelie, prin negrăita lui milă şi bunătate faţă de zidirea Sa, a poruncit demonilor să iasă din acel om chinuit de mulţi ani, zidit după chipul şi asemănarea Sa (Facere 1, 26); iar demonii, văzându-se izgoniţi de puterea cea fără de margine a Mântuitorului, după ce le-a dat voie, au intrat în turma cea mare de porci din apropiere şi îndată s-au aruncat în mare şi s-au înecat (Luca 8, 33).
Iată cât de mare este oceanul cel fără de margini al dragostei şi al milostivirii lui Dumnezeu faţă de om, că pentru slobozirea unui singur om din legăturile şi chinurile diavolului, a îngăduit să se dea pierzării ca la două mii de porci (Marcu 5, 13). Iar diavolii, având învoire de la Hristos şi vrând să-şi arate răutatea şi puterea lor blestemată, au intrat în turma de porci şi într-o clipă i-au înecat pe toţi în mare. La această Evanghelie Sfântul Ioan Gură de Aur, arătând câtă răutate au demonii asupra oamenilor, zicea: ”Dacă asupra porcilor, cu care nu aveau nimic, au arătat diavolii atâta răutate, apoi cu atât mai mult asupra ta, omule, de-a pururea dă război neîmpăcat, luptă neîncetată şi vrajbă fără de moarte. Şi dacă pe porci, cu care nimic nu le era lor de obşte, niciun minut nu i-au suferit, apoi cu atât mai mult ne urăsc pe noi care suntem vrăjmaşii lor şi doresc să ne piardă şi să ne supună lor. Apoi câte rele am fi pătimit de la ei, dacă ar fi avut voie de la Dumnezeu asupra noastră. Căci pentru aceasta i-a lăsat Dumnezeu să intre în turma de porci, ca şi în trupul dobitoacelor să cunoaştem răutatea lor. Deci şi acum când vei vedea vreun om stăpânit de diavol, închină-te Stăpânului şi cunoaşte răutatea vrăjmaşului. Că iubirea de oameni a lui Dumnezeu îl ţine pe diavol şi nu-i dă voie să-şi arate puterea şi răutatea asupra omului cât ar voi el. Atât îi dă voie să-l muncească pe om cât să-l facă mai înţelept şi să arate răutatea diavolului asupra omului”.
Apoi zice acelaşi Părinte Ioan Gură de Aur: ”Voieşti şi altă pildă despre răutatea diavolilor, când Dumnezeu îi dă voie să-şi pună în lucrare puterea sa? Socoteşte cirezile şi turmele lui Iov, cum într-o clipă pe toate le-a mistuit. Apoi socoteşte moartea cea ticăloasă a copiilor lui şi rana ce s-a adus asupra trupului său şi vei vedea cruzimea, asuprirea şi nemilostivirea răutăţii dracilor. Din aceasta vei înţelege minunat, că dacă lumea aceasta toată ar fi slobozit-o Dumnezeu sub stăpînirea lui, în puţină vreme pe toate le-ar fi tulburat şi asemenea porcilor de care aţi auzit în Sfânta Evanghelie de azi şi cirezilor lui Iov, într-o clipă de vreme am fi pătimit, că nicio milă de noi nu ar fi avut” (Puţul Sf. Ioan Gură de Aur, Buzău, 1833, p. 108-109).
Să ascultăm mai departe cuvintele Sfintei Evanghelii care zice: Iar păstorii, văzând ceea ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate şi au ieşit să vadă cele ce se făcuseră şi, venind la Iisus, au aflat pe omul din care scosese demonii şezând lângă picioarele lui Iisus îmbrăcat şi întreg la minte şi s-au înfricoşat (Luca 8, 34-35).
Dar care era pricina temerii gadarenilor? Oare minunea omului chinuit de diavoli sau înecarea porcilor în mare? Nici una, nici alta, ci pricina temerii şi înspăimântării lor era călcarea Legii lui Dumnezeu. Căci Legea lui Moise oprea a se mânca carne de porc (Levitic 11, 7), iar ei creşteau porci şi mâncau din cărnurile lor. Deci pentru călcarea Legii i-a cuprins atâta spaimă, ca nu cumva Dumnezeu, pentru această călcare de lege şi pentru alte răutăţi ale lor, să-i pedepsească şi cu alte pedepse mai grele. Deci având această frică şi neîndrăznind a zice ceva asupra Domnului pentru paguba porcilor, Îl rugau cu toţii pe Iisus Hristos să se ducă din hotarele lor. Iar preabunul şi blândul Mântuitor, văzând împietrirea şi nemulţumirea lor, nu i-a certat, ci intrând în corabie S-a întors iarăşi în Galileea (Luca 8, 37). Iar bărbatul din care ieşiseră demonii se ruga să rămână cu El, iar Mântuitorul, eliberându-l, i-a zis: Întoarce-te la casa ta şi spune câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi s-a dus omul, propovăduind în toată cetatea câte i-a făcut Iisus (Luca 8, 39).
Vedeţi, fraţii mei, blândeţea, smerenia şi bunătatea cea negrăită a Domnului? După ce a făcut un bine aşa de mare cu vindecarea acelui om chinuit de diavoli, nu aşteaptă plată de la el spre a rămâne şi a-i sluji Lui. Ci i-a zis: Întoarce-te la casa ta şi spune câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu (Luca 8, 39). Dacă ar fi zis ”întoarce-te la casa ta şi spune câte ţi-am făcut Eu ţie”, cărturarii, fariseii şi arhiereii cei plini de zavistie, care pândeau învăţătura Lui, ar fi avut motiv să spună că Mântuitorul face minuni cu scopul de a fi lăudat de oameni. Dar aşa, la toţi le-a închis gura, zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune câte ţi-a făcut ţie Dumnezeu.
Deci se cuvine ca în toate să avem pildă de urmat învăţătura şi viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar faptele noastre cele bune să le facem cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu spre slava Lui, cum ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 10, 31).
Iubiţi credincioşi,
Să ştiţi că sunt trei feluri de oameni demonizaţi: întâi sunt cei ce se chinuiesc cu trupul de duhurile cele rele, cum sunt epilepticii, lunaticii şi cei demonizaţi ca cel din Evanghelia de astăzi. Al doilea sunt toţi ereticii şi învăţătorii mincinoşi şi răi care cu învăţăturile lor greşite schimbă adevărul Sfintei Scripturi şi duc la rătăcire de la dreapta credinţă pe creştinii nelămuriţi şi neîntemeiaţi în adevăr. Iar al treilea sunt cei stăpâniţi de grele patimi. Despre primul fel de demonizaţi am vorbit pe scurt mai sus, despre al doilea aminteşte marele Apostol Pavel, zicând: Duhul vorbeşte lămurit că, în vremile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor (I Timotei 4, 1). Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, tâlcuind acest text al Apostolului Pavel arată că aceştia sunt toţi începătorii de erezii, care, povăţuiţi fiind de demoni şi mişcaţi de duhurile înşelăciunii, vor grăi înşelăciuni către cei binecredincioşi, spre a-i înstrăina de la adevărata Biserică a lui Hristos.
Deci, luaţi aminte, iubiţi credincioşi şi ţineţi bine minte cele auzite, că toţi cei ce vor să vă dezbine de la dreapta credinţă ortodoxă sunt oamenii demonizaţi şi minţile lor sunt mişcate şi înşelate de duhurile cele viclene ale iadului, mai ales de duhul mândriei. Pe aceştia Sfânta Scriptură îi numeşte fii ai diavolului şi vrăjmaşi a toată dreptatea (Fapte 13, 10) şi chiar diavoli ca pe Iuda (Ioan 6, 70). Aşadar, toţi cei ce învaţă erezii şi vor să propovăduiască altă învăţătură afară de cea ortodoxă şi care se împotrivesc învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos dreptmăritoare, aceştia sunt fiii diavolilor (Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10). Aceşti învăţători mincinoşi şi înşelători lucrează pururea sub stăpânirea demonilor (Fapte 10, 38; 26, 18; II Timotei 2, 26). Ei ca învăţători mincinoşi şi vicleni, în toată vremea lucrează sub înrâurirea lui Satan (Iuda 1, 9; 1, 23; II Regi 18, 10; Matei 16, 23; Luca 23, 23; Ioan 6, 70 ş. a.). Şi tot ca ei predicatorii rătăciţi fac voia diavolilor (Ioan 8, 44) şi sunt înşelaţi de ei (III Regi 22, 21-22; II Paralipomena 18, 20-21; Apocalipsa 20, 8). Aceşti propovăduitori ai minciunii sunt demonizaţi şi orbiţi de diavoli (Fapte 13, 10; II Corinteni 4, 4; I Timotei 4, 1).
Al treilea fel de oameni demonizaţi sunt toţi cei stăpâniţi de patimi grele, ca: necredinţa, uciderea, ura, beţia, iubirea de arginţi, fermecătoria, desfrânarea şi altele care îi stăpânesc de multă vreme. Aceştia sunt numiţi de Sfânta Scriptură fii ai diavolului (Ioan 8, 44; Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10; Ioan 6, 70). De aceea Sfântul Vasile îi arată pe toţi cei beţivi a fi mai rău decât cei îndrăciţi, zicând: ”Cel ce se îndrăceşte este vrednic de jale, iar cel ce se îmbată fiind îndrăcit cu patima beţiei, este de râs şi mai rău decât cel îndrăcit şi nimeni nu-l compătimeşte” (Sf. Vasile cel Mare, Exaimeron. Cuvânt împotriva celor beţivi. Buc., 1828).
Tot demonizaţi sunt şi vrăjitorii care amăgesc pe oameni cu puterea duhurilor rele. Vrăjitorii, fermecătorii şi toţi cei care părăsesc pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor, sunt ei înşişi demonizaţi şi osândiţi la veşnicele chinuri ale iadului.
Iubiţi credincioşi,
De la primii oameni până la sfârşitul veacurilor, toţi suntem într-o neîncetată luptă cu diavolii, cu duhurile răutăţii, care încearcă fără odihnă să ne stăpânească, să ne tragă în adâncul iadului.
Pe unii oameni îi chinuiesc cu îngăduinţa lui Dumnezeu numai în trup, cum sunt cei demonizaţi şi epileptici. Pe aceştia Biserica Ortodoxă îi vindecă, atât trupeşte, cât şi sufleteşte, prin rugăciuni speciale numite exorcisme. Cele mai renumite sunt molitfele Sfântului Vasile cel Mare, ce se citesc de obicei în biserică, de preoţi evlavioşi, cu mult post, cu multă smerenie şi credinţă.
Pe lângă exorcisme, bolnavii de duhuri rele sunt spovediţi, împărtăşiţi şi li se face de mai multe ori şi Sfântul Maslu. Cu cât se roagă şi postesc mai mult, cu atât se vindecă mai repede.
Al doilea fel de demonizaţi sunt cei stăpâniţi de duhul mândriei, adică sectanţii care luptă pe faţă împotriva Bisericii, a Ortodoxiei şi dezbină pe mulţi creştini, răstălmăcind Sfânta Scriptură. Aceştia sunt mult mai greu de vindecat din cauză că sunt stăpâniţi de cei mai răi diavoli, ai mândriei şi neascultării. Dar dacă îşi recunosc păcatele şi le mărturisesc la preoţi şi se roagă mai mult pot fi eliberaţi de duhul mândriei şi al neascultării.
Însă cei mai numeroşi oameni demonizaţi sunt cei stăpâniţi de patimi cumplite, cum sunt beţivii, desfrânaţii, ucigaşii, vrăjitorii, iubitorii de averi şi cei robiţi de ură şi răzbunare. Toţi aceştia pot fi izbăviţi de robia diavolului şi a patimilor care îi ţin legaţi cu lanţul deprinderii, numai dacă vor veni de bunăvoie la biserică, dacă vor să-şi mărturisească păcatele la duhovnici iscusiţi şi dacă îşi fac canonul de pocăinţă dat. Fără acestea, adică fără spovedanie, căinţă şi părăsirea păcatelor care îi robesc, nimeni din aceşti oameni demonizaţi, bolnavi la suflet şi la trup, nu se pot elibera de patimi, de diavoli şi de osânda iadului.
Grija noastră, fraţii mei, este să facem voia lui Dumnezeu şi să împlinim poruncile Lui, cu toată credinţa şi râvna. La aceasta ne ajută harul Duhului Sfânt, ne ajută sfinţii îngeri şi toţi sfinţii, în frunte cu Maica Domnului, care se roagă neîncetat pentru noi. Să fugim de păcate ca de moarte, căci prin ele, pierdem harul lui Dumnezeu şi în locul lui intră duhul diavolului.
Să nu uităm că prin păcate, oamenii sunt loviţi de tot felul de boli, de necazuri şi suferinţe, ajung robi ai cumpliţilor diavoli şi-şi pierd mântuirea sufletului. Oare câţi creştini nu sunt astăzi robiţi de beţie şi desfrâu? Câte mame nu-şi ucid cu voia proprii lor copii? Câte familii nu se distrug prin divorţ ca urmare a acestor grele păcate?
Deci, să părăsim păcatele ca să scăpăm de diavoli şi să rămânem cu Hristos. Să ne păzim inima curată de patimi şi mai ales de mândrie, ca să devenim scaun al Preasfintei Treimi. Să ne păzim trupul curat de beţie şi desfrâu, ca să devină ”templul Duhului Sfânt”. Să fugim de diavolul mândriei, care ucide pe cei mai mulţi oameni, ştiind că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.
Să ne ferim de cursele Satanei, de patimile tinereţii, de vrăjitorie, de înjurături şi drăcuit, de beţie şi vorbe deşarte, ştiind că prin acestea ne înstrăinăm de Dumnezeu şi ajungem să păţim ca omul demonizat din Evanghelia de astăzi. Să aveţi grijă mai ales de copiii dumneavoastră, ca nu cumva să cadă în păcate grele şi să ajungă robiţi de diavoli. Spovediţi-vă mai des, rugaţi-vă mereu, nu lipsiţi de la biserică, preţuiţi mai mult postul, iubiţi viaţa curată şi toate ”poruncile lui Dumnezeu” şi veţi fi vii.
Să ne rugăm Mântuitorului Hristos să alunge patimile şi duhurile rele din noi, să ne ierte păcatele, să ne vindece bolile şi să ne facă locaşuri ale Preasfintei Treimi. Amin.
