Acum vom spune și una din minunile săvârșite de el, spre slava lui Dumnezeu. Un preot din satele Maratoniei – numele lui nu-l dau din motive lesne de înțeles – întorcându-se în după-amiaza unei zile însemnate la casa sa, de cum a intrat înăuntru, a început să-și tragă tulburat și cu insistență mânecile, ca și cum ar fi vrut să lepede ceva ce îl deranja. Preoteasa lui l-a întrebat ce are, iar el i-a spus că pe drum l-au prins niște ticăloși și i-au pus lanțuri. Și în timp ce povestea acestea, tot încerca să-și tragă închipuitele lanțuri.
Imediat l-au dus la o clinică bine cunoscută din capitală, iar medicii s-au pronunțat că are o otrăvire a sângelui, deoarece suferea de o insomnie neîntreruptă. A stat acolo patruzeci de zile, mergând spre tot mai rău.
În cele din urmă au hotărât să-l ducă la limanul cel mic și liniștit, acolo unde află scăpare toate sufletele învăluite de valurile acestei vieți. Într-o seară l-au adus să participe la privegherea ce se făcea pentru însănătoșirea lui. Împreună cu el avea numai pe preoteasă și pe fiul lui, cam de nouăsprezece ani. De îndată ce l-a văzut obștea Părintelui Nicolae – alcătuită din cinci-șase femei – s-a înspăimântat tare.
A început privegherea. Preotul făcea zgomot voind să se suie sus, pe strană, și de acolo să sară afară pe fereastră. Dar fereastra avea grilaj și, firește, n-a putut sări. Atunci a vrut să plece de la locul lui și să meargă ca să le lovească pe surorile ce cântau. Băiatul lui însă ținea în mână o sfoară mică și cu aceea l-a amenințat. Și preoteasa lui îl îndemna să tacă, dar el îi spunea: „Vreau să-l omor pe preot. Vreau să le dau foc la acelea… la acelea!”, arătând spre surorile ce cântau.
După ce a trecut de miezul nopții, la un moment dat, preotul bolnav a scăpat din mâinile alor săi și, alergând la strană, unde surorile cântau împreună cu Părintele Nicolae, a început deodată să cânte troparul Sfântului Ierarh Nicolae, adică: „Îndreptător credinței și chip blândețelor…”, la un moment al slujbei nepotrivit pentru această cântare.
Atunci Părintele le spuse surorilor: „Nu-l întrerupeți! Lăsați-l să-l cânte până la capăt!”.
Asta a fost! S-a întors apoi liniștit la locul lui, și după ce peste puțină vreme s-a făcut ziuă, a spus foarte liniștit că s-a făcut bine și că va merge să doarmă mult, căci nu dormise de patruzeci de zile. Înfățișarea lui era înfricoșătoare din pricina cumplitei insomnii. Ochii îi erau ieșiți în afară, foarte roșii și sălbatici. S-a dus acasă, a dormit treizeci de ore, neîntrerupt, și s-a sculat sănătos.
La o săptămână după vindecarea lui, a mers la Biserica Proorocului Elisei și a cântat, ajutându-l pe Stareț, iar apoi vreme de cincisprezece zile a liturghisit împreună cu Părintele Nicolae. Surorile, și cel vindecat de asemenea, cu multă greutate își stăpâneau lacrimile, atunci când îi sărutau mâna la sfârșitul Liturghiei.
De atunci, preotul acesta, de câte ori venea în Atena, mai întâi mergea acolo unde liturghisea Părintele Nicolae, lua binecuvântare de la el și doar după aceea mergea la treburile lui.
Părintele Nicolae a săvârșit și alte minuni de-a lungul slujirii sale preoțești, dar acum le lăsăm de-o parte, ca să nu fim acuzați de multă vorbărie.
Extras din Sfântul Nicolae Planas ocrotitorul celor căsătoriți – Monahia Marta, Editura Evanghelismos.
