– Ce anume ajută, Gheronda, la dobândirea unei virtuţi?
– Însoţirea cu cel care are acea virtute. Căci aşa cum, însoţindu-te cu cel care are evlavie, vei putea încet-încet să dobândeşti şi tu evlavia, acelaşi lucru se întâmplă şi cu toate virtuţile, pentru că virtutea celorlalţi ne umple şi pe noi de mireasmă.
Când ne oglindim în virtuţile celorlalţi şi încercăm să le dobândim, ne zidim sufleteşte. Dar când ne oglindim în defectele lor, iarăşi ne este de folos, pentru că defectele lor ne ajută să le vedem pe ale noastre. Pe de o parte, şi darul celuilalt mă îndeamnă să mă nevoiesc ca să-l dobândesc, iar pe de altă parte, şi defectul lui mă face să mă gândesc dacă nu cumva îl am şi eu, şi în ce măsură-l am, ca să mă nevoiesc să-l tai. Văd, de pildă, pe cineva că este harnic. Mă bucur de asta şi încerc să-i urmez pilda. Văd pe altul că este sucit. Nu-l judec pe acel frate, ci caut să văd dacă nu
cumva sunt şi eu sucit. Şi dacă văd că sunt, mă străduiesc să mă corectez. Însă dacă văd numai virtuţile mele şi defectele celorlalţi, iar defectele mele le trec cu vederea sau le îndreptăţesc şi spun: „Sunt mai bun şi decât acesta şi decât celălalt”, s-a terminat, m-am scufundat.
Oglinda noastră sunt ceilalţi. În ei ne oglindim şi ne vedem pe noi înşine, iar ei văd murdăriile noastre şi noi ne spălăm prin pilda lor.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
