Monahul Moisi Aghioritul
Într-o dimineață, când de-abia se zărise de ziuă și terminasem Utrenia, am auzit o bătaie discretă în ușă. În timp ce mergeam să deschid, mă gândeam cine să fie atât de dimineață. Când am deschis, l-am văzut pe Starețul Paisie stând înaintea ușii puțin gârbovit.
– Măi, binecuvântatule, cum te-ai aranjat?, m-a întrebat.
Slab, mic de statură, îmbrăcat sumar, îmi zâmbea stând înaintea mea. M-am bucurat mult de neașteptata vizită. A intrat cu discreție înăuntru, a urcat scările să se închine în bisericuță, apoi a coborât în camera mare de jos. Pe atunci era aproape goală. Două scaune și o masă. L-am servit cu ceva.
– Să ai răbdare!, mi-a spus.
Mi-a vorbit despre stareții vechi ai Chiliei. Erau muncitori, iubitori de slujbe, virtuoși.
– Astăzi dis-de-dimineață am avut două întâmplări, mi-a spus. A venit unul de vârstă mijlocie să-l primesc ca ucenic. L-am întrebat dacă are familie și mi-a spus ca are și doi copii la Școala primară. Atunci i-am spus: „După ce vor termina școala primară, gimnaziul, liceul, facultatea și după ce-i vei căsători, vei veni să-ți spun unde să mergi să te închinoviezi, pentru că eu nu țin monahi”. Așa procedează unii, fac copii, apoi îi părăsesc și merg să se facă monahi…
Al doilea caz este mai rău decât primul. A venit un altul și mi-a spus: „Gheronda, am găsit o femeie mai duhovnicească decât femeia mea și am venit să-mi dai binecuvântare…”. A înnebunit lumea. Bate câmpii. Am venit să văd ce faci.
Nu a stat mult, însă mult m-am bucurat. Mi-a adus binecuvântare, bucurie, pace. Ca atunci la Mănăstirea Simonos Petras, când a rămas două zile și două nopți alături de chilia mea și mi-a dăruit fesul său împletit, înainte ca eu să i-l cer de binecuvântare, când am mers la chilia sa… A doua noapte mi s-a tulburat chilia de o vizită neașteptată. A venit în toiul nopții și a bătut la ușă, să mă întrebe, chipurile, cât este ceasul, să mă întrebe peste câtă vreme va începe slujba, să mă liniștească.
A doua zi dimineață mi-a explicat de ce a venit. Tangalaki nu dormea. Îmi aduc aminte mereu de sinaxa, în care ne vorbea despre bătrâneii lui Dumnezeu, văzători ai luminii necreate, despre monahii harismatici, despre nevoințe îndelungate, despre lacrimi și privegheri, icoane, Sfinte Moaște și minuni. Nimeni nu a ajuns la Dumnezeu fără osteneală, așa cum spune Avva Isaac. Trebuie să îndepărtăm duhul lumesc din monahism. Transpirația este baia și mirul monahului…
Rugăciunea este lucrarea de bază a monahului, mai presus decât lucrarea misionară și de filantropie. Rugăciunea dăruiește odihnă veșnică sufletelor celor adormiți. Să ne rugăm mai mult pentru frații noștri adormiți. Veșnica lor pomenire! Întru pomenire veșnică va fi dreptul! Aliluia.
Din cartea: „Miezonoptica Athonită”
