Vrăjitorii folosesc şi diferite lucruri sfinte

– Părinte, ce sunt descântătorii?

– Sunt vrăjitori. Folosesc psalmii lui David, nume de sfinţi etc. şi le amestecă cu invocările diavolilor. Adică în timp ce noi, citind Psaltirea, chemăm ajutorul lui Dumnezeu şi primim Harul dumnezeiesc, aceia, prin felul în care o folosesc, Îl jignesc pe Dumnezeu, leapădă Harul dumnezeiesc şi astfel fac hatârul diavolilor. Îmi spuneau unii despre un copil că a mers la un vrăjitor să-i rezolve o problemă. Acela i-a citit ceva din Psaltire şi copilul şi-a dobândit ceea ce îşi dorise. Dar după aceea, la puţin timp a început sărmanul să se stingă, să se topească. Ce făcuse vrăjitorul? Luase nişte seminţe uscate în mâini şi începuse să-i citească Psalmul 50. Iar când a ajuns la stihul jertfa lui Dumnezeu[1], a aruncat seminţele aducând jertfă diavolilor, ca aceia să-i facă hatârul. Astfel L-a ocărât pe Dumnezeu cu Psaltirea.

– Părinte, unii dintre cei care se ocupă cu vrăjitoriile folosesc crucea, icoanele…

– Da, ştiu. Dar şi din aceasta poţi să-ţi dai seama ce înşelăciune se ascunde în spatele celor pe care le fac! Astfel îi înşeală pe sărmanii oameni care, văzându-i că folosesc lumânări, icoane etc., se încred în ei. Iată, cineva mi-a spus că în oraşul în care locuieşte, o turcoaică a pus icoana Maicii Domnului pe o piatră şi spunea: „Piatra care ajută lumea!”. Nu spunea: „Maica Domnului”, ci „piatra”. Creştinii se zăpăcesc, pentru că văd icoana Maicii Domnului, iar unii care au vreo problemă de sănătate aleargă cu gândul că vor fi ajutaţi, dar după aceea diavolul treieră. Pentru că din clipa în care turcoaica spune că piatra ajută lumea şi nu Maica Domnului, intră diavolul la mijloc, căci aceasta este o dispreţuire  Maicii Domnului. Se depărtează Harul lui Dumnezeu şi începe demonizarea. Şi creştinii aleargă să-i tămăduiască piatra – piatra şi aghiuţă – dar în cele din urmă se secătuiesc, pentru că ce ajutor poţi primi de la diavolul? Dacă ar fi avut puţină minte, s-ar fi gândit: „Este turcoaică, musulmană, ce treabă are ea cu icoana Maicii Domnului?”. Chiar dacă aceasta ar fi spus că icoana Maicii Domnului ajută, din moment ce este musulmană, ce legătură poate avea ea cu Maica Domnului? Cu atât mai mult atunci când le spune că piatra îi ajută! Am spus unuia să înştiinţeze Mitropolia ca să ia măsuri şi să se păzească lumea.

– Părinte, lumea ne cere talismane.

– Mai bine să le daţi cruciuliţe atunci când vă cer talisman. Nu faceţi talismane, pentru că şi vrăjitorii fac acum talismane. Pun pe din afară o iconiţă sau o cruce, însă înăuntru au diferite vrăji. Oamenii văd icoana sau crucea şi se înşeală. Iată, cu câteva zile în urmă, mi-au adus un talisman de la un turc, Ibrahim, care avea şi o cruce brodată pe deasupra. Am aflat şi despre un netemător de Dumnezeu că înfăşura diferite iconiţe, iar înăuntrul lor punea păr, lemnişoare, cuie, mărgele[2] etc. Şi când Biserica l-a luat la întrebări, a spus: „Sunt medium”, pentru că mediumurile sunt libere şi astfel face ce vrea. Am spus unuia care fusese vătămat de acela: „Să te duci să te spovedeşti, pentru că ai primit înrâuriri diavoleşti!”. S-a dus şi s-a mărturisit. După aceea a venit şi mi-a spus: „Nu am simţit nicio schimbare”. „Bre, nu cumva ai la tine ceva de la acel înşelat?”, îl întreb. „Da, îmi spune, am o cutiuţă ca o Evanghelie mică”. O iau, o deschid şi găsesc înăuntru diferite iconiţe înfăşurate. Desfac, desfac şi la mijloc erau nişte mărgele, păr şi ceva care semăna cu lemnul. Le-am aruncat, iar omul s-a slobozit. Vezi ce maestru este diavolul?

Sărmanii oameni poartă astfel de talismane, chipurile ca să fie ajutaţi, şi se chinuiesc. Pe acestea trebuie să le ardă, iar cenuşa s-o îngroape adânc în pământ sau s-o arunce în mare, apoi să meargă să se spovedească. Numai aşa se eliberează. Odată a venit la Colibă un tânăr care avea multe probleme şi se chinuia trupeşte şi sufleteşte de mai mult de patru ani. Trăia o viaţă păcătoasă şi în ultimul timp se închisese în casă; nu voia să vadă om. Doi prieteni de-ai lui, care veneau regulat în Sfântul Munte, cu multă greutate l-au luat şi voiau să-l aducă cu ei în Sfântul Munte, la Colibă. De la Uranopolis la Dafni, de fiecare dată când corabia se oprea la portul vreunei mănăstiri, tânărul cădea grămadă. Prietenii lui împreună cu părinţii ce erau în corabie încercau să-l ajute spunând Rugăciunea. Cu multă greutate au ajuns la Colibă. Sărmanul şi-a deschis inima sa, mi-a vorbit despre viaţa lui. L-am văzut că era chinuit de o oarecare putere diavolească. I-am spus să meargă să se spovedească acolo la un duhovnic, să facă ceea ce îi va spune şi se va face bine. Într-adevăr, s-a dus şi s-a mărturisit. Când au intrat în corabie pentru a se întoarce, le-a mărturisit prietenilor lui că duhovnicul i-a spus să arunce în mare talismanul pe care i-l dăduse un oarecare cunoscut al său şi îl purta la el, dar că îi era cu neputinţă să o facă. Deşi prietenii lui îl rugau să se ridice şi să-l arunce, acela stătea ca statuia. Nu se putea scula de pe bancă. Atunci l-au apucat şi cu multă osteneală l-au scos afară pe punte. Cu ajutorul lor tânărul a reuşit să-şi scoată talismanul şi să-l lase să cadă în mare, pentru că nu avea puterea să-l arunce. Îndată a simţit că i se eliberează mâinile, iar trupul său cel chinuit a dobândit putere. De bucurie a început să sară în sus pe punte plin de vioiciune şi să-şi încerce puterea mâinilor trăgând de barele de fier de la balustrada vaporului.

[1] Ps. 50, 15.

[2] Canonul 61 al Sinodului VI ecumenic hotărăşte să fie afurisiţi vrăjitorii care confecţionează „talismane”, în care pun simboluri diavoleşti sau diferite obiecte macabre (păr, unghii, oase de şarpe sau de liliac etc.). Acestora le-au fost transmise de mai înainte influenţa diavolească, ce se face prin invocările diavolilor.

Extras din Nevoință duhovnicească – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Total
212
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Ioan 6, 56-69)

Next Post

Mărturia unui martor ocular: Cuviosul Paisie și homosexualul

Related Posts