Ζiua Sfântului Duh

Mitropolitul Anthony Bloom

            Astăzi Îl prăznuim pe Sfântul Duh. Dar ce cunoaștem despre El? Ieri, în Duminica Cincizecimii, am auzit minunate rugăciuni, dar să ne gândim la numele care I-a fost dat în Evanghelie, nume care în unele limbi a fost tradus „Mângâietorul”, iar în altele „Mijlocitorul”.

            Cu adevărat El este singurul Mângâietor, Care ne mângâie în această despărțire a noastră de Hristos, El ne mângâie pe noi care suntem ca niște orfani, care suntem nerăbdători a ne afla cu Dumnezeu, cu Mântuitorul nostru, și care știm că atâta vreme cât suntem legați cu trupul – așa cum spune Sfântul Apostol Pavel -, suntem depărtați de El. Dar pentru a simți ce este pentru noi mângâierea și Mângâietorul, trebuie mai întâi să conștientizăm că trăim despărțiți de El. Și aceasta este prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem: Am conștientizat aceasta sau trăim simțământul fals că trăim după Dumnezeu și că Dumnezeu trăiește în noi, și că nimic mai mult nu ne mai trebuie?

            Dar fiindcă este Mângâietorul, El ne dă putere, putere să trăim în ciuda despărțirii noastre, putere să răbdăm și să devenim slujitorii Celui Bun, căci prin noi se împlinesc poruncile lui Dumnezeu, ale Singurului Care poate da în sufletul nostru tărie și vigoare, voință și putere de a acționa. Iar aceasta numai dacă ne vom întoarce spre El și-I vom spune: „Vino! Vino și Te sălășluiește întru noi! Vino și ne albește sufletul! Fă-Te nu numai Mângâietorul nostru, ci și puterea noastră!”.

            În sfârșit, El este Cel care ne dă, încă de acum, bucuria ca să cunoaștem cât de aproape suntem de Dumnezeu, deși se pare că este foarte mare distanța ce ne desparte de El, și Care, cu suspine negrăite, strigă către Dumnezeu din adâncul existenței noastre; este Sigurul Care mărturisește că suntem fiii Părintelui, deoarece suntem poporul lui Dumnezeu, frații și surorile Lui, potrivit cuvintelor Lui. El este Cel care aduce în viața noastră bucuria, minunea, buna cuviință. De asemenea și responsabilitatea.

            Dacă ne aducem aminte de lumea noastră, care într-o asemenea măsură este aliat al lui Dumnezeu, Duhul este deja începutul vieții veșnice. Prezența Sa constituie un fapt de o însemnătate hotărâtoare. El este Acela care Se lovește, așa cum marea lovește stâncile, Care doboară tot ceea ce-I stă înainte; El este bucuria vieții veșnice, Care bate la ușa sufletului nostru, Care cu „sila” vrea să fie părtaș la viața noastră, Care ne amintește de Dumnezeu, Părintele nostru, de Mântuitorul nostru Hristos și de vrednicia pe care o avem înaintea lui Dumnezeu, arătându-ne că toate sunt cu putință cu puterea lui Hristos, Care ne sprijinește.

            Să păstrăm în sufletul nostru cu recunoștință și responsabilitate sărbătoarea de astăzi și, poate, Duhul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât în chip de limbi de foc peste Apostoli, ne va cerceta și pe noi, ca un foc care ne va aprinde, ca pe Rugul cel aprins, sau Se va atinge de noi ca un glas lin pe care l-a auzit Proorocul în pustie, unde Se afla Dumnezeu, izvorât din smerenia Sa, din dăruirea Sa cea către noi, din dragostea Sa. Amin.

Total
1
Shares
Previous Post

La Cincizecime

Next Post

Evoluții negative în pregătirea Sfântului și Marelui Sinod

Related Posts