4 mituri și realități despre „aurul și bogăția” Bisericii

În sfârșit, s-a aflat adevărul despre veșmintele și crucile scumpe purtate de preoți! Misterul lor de sute de ani a fost spulberat chiar de către un cleric din sistem”. Așa începe un text cu titlu de o șchioapă care a circulat în ultima vreme pe site-urile de știri și pe platformele de socializare. În realitate, însă, doar titlul era cel care atrăgea privirea, pentru că materialul în sine era doar unul dintre sutele redactate pe această temă doar pentru a frapa și a rostogoli din nou valul de critici aduse la adresa Bisericii.

Din nou, în secțiunea de comentarii a respectivului site s-a creat multă zarvă, s-au adus din nou acuze la adresa Bisericii și a slujitorilor ei. Aproape că ne-am obișnuit cu asta de două mii de ani și, paradoxal, în vreme de pandemie, aproape că am ajuns să fim imuni. Imuni la acuze.

Pentru că n-am găsit până în prezent un editorial relevant care să lămurească chiar și superficial câteva dintre miturile conform cărora Biserica „preferă” obiecte realizate din metale prețioase – așa cum sunt aurul și argintul – ne-am gândit să formulăm câteva argumente în acest sens, în încercarea de a anula anumite preconcepții legate de acest subiect.

1. Veșmintele preoților nu sunt cusute cu fire de aur sau argint. La o simplă căutare pe internet, accesând site-urile de specialitate, vom descoperi extraordinarul: o papiotă de ață de brodat metalică, de 1000 m, costă în jur de 25 ron. După o discuție cu o persoană avizată, cu experiență de ani buni în domeniul confecțiilor, am aflat că o astfel de papiotă este suficientă pentru confecțiunarea unui veșmânt arhieresc. În plus, veșmintele nu fac parte din garderoba personală a preoților și ierarhilor Bisericii, adică nu pleacă acasă cu ele, ci ele sunt destinate în mod exclusiv slujbelor Bisericii și cultului, în general, făcând parte din fastul bizantin al acestuia. Oare câți dintre cei care găsesc timp pentru a redacta comentarii necuvenite și-ar asuma să poarte într-o Duminică de august, la 32 de grade, o reverendă peste hainele obișnuite (cămașă și pantaloni) un astfel de „veșmânt aurit”? Cu siguranță, nu mulți ar fi aceia.

2. Nici pe cuplolele unor Biserici din țară sau din străinătate și nici pe cele ale Catedralei Mântuirii Neamului nu este aur, așa cum susțin unii dintre cei care cred că sunt mereu de partea adevărului absolut. Cu toate că învelitorile care acoperă cupolele au culoarea galbenă, materialul din care sunt confecţionate nu are aur în componenţa sa. Ele sunt fabricate din tablă aurie formată dintr-un aliaj care conţine 90% cupru, după cum a a declarat acum ceva timp inginerul Vlad Florin Popescu de la Catedrala Naţională.

3. Crucile pectorale și engolpioanele pe care le poartă pe piept preoții și ierarhii nu sunt făurite din aur masiv, așa cum în mod tendențios se vehiculează deseori în mediul on-line și în mass-media clasică (radio, TV, ziare). Aceste odoare sunt fabricate de cele mai multe ori din diferite metale sau aliaje. Unele dintre ele sunt suflate cu aur, adică conțin la suprafață un strat subțire din aur nu pentru ego-ul slujitorilor, ci din motive practice: aurul menține obiectul într-o stare impecabilă ani la rând și îl ferește de zgârieturi care pot determina deteriorarea rapidă a acestuia.

4. Pietrele cu care sunt împodobite aceste cruci și engolpioane, dar și potirele în care vinul și prescura se prefac în Trupul și Sângele Domnului nu sunt pietre prețioase, așa cum am văzut noi că descoperă căutătorii de comori în diferite filme și seriale TV. De cele mai multe ori, acestea sunt înfrumusețate cu pietricele din zircon, cel mai vechi mineral cunoscut de om pe pământ. Zirconul este un mineral din clasa silicaților, a cărui culoare variază între incolor, galben-auriu, roșu, până la brun, dar poate fi și verde, albastru, sau negru. De multe ori, persoanele care nu au experiență de bijutier por confunda zirconul cu piatra „cubic zirconia”, o piatră utilizată mai ales ca înlocuitor al diamantului. În realitate, însă, cele două minerale nu au nimic în comun cu exceptia mineralului numit zirconium care face parte din structura lor chimică.

Așadar, ținând cont de aceste umile considerații, bine ar fi ca atunci când, fie în mediul on-line, fie în cel off-line, adică în viața de zi cu zi, diferite persoane aduc acuze nefondate bazându-și argumentele pe aceste clișee arhicunoscute care asociază lăcașurile de cult și pe slujitorii ei – preoți, diaconi sau ierarhi – cu aurul și opulența, să le informăm că lucrurile nu stau tocmai așa cum se crede. Dacă opinia publică este influențată uneori în mod nefast de către noile și vechile mijloace mass-media, tot ea poate oferi și reversul medaliei pentru cei care nu acceptă opiniile și miturile prefabricate, ci preferă să își construiască propria poziție, propriul punct de vedere vizavi de aceste subiecte.

Și apoi, dacă tot participăm la Sfânta Liturghie, haideți să fim puțin mai atenți la îndemnul imnului Heruvic, care ne spune: „toată grija cea lumească, acum să o lepădăm”. Lăsând la o parte toate aceste griji legate de „aurul și bogăția” Bisericii și să ne concentrăm atenția și energia pe ceea ce contează cu adevărat, până la urmă: curățirea sufletelor noastre.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro


Total
154
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – octombrie, ziua 8

Next Post

Răspuns edificator la un atac nedrept și ofensator

Related Posts