A trăi cu sfinţii nu este totdeauna uşor

Cu Dumnezeu, omului nu-i este totdeauna uşor. Tot aşa, a trăi cu sfinţii nu este totdeauna uşor.

Mulţi gândesc naiv că viaţa cu sfinţii este plăcută şi plină de bucurie; le pare rău că sunt înconjuraţi de păcătoşi şi visează să întâlnească vreun sfânt. Din întâlniri ocazionale, care adesea umplu câte un suflet îndurerat cu o luminoasă nădejde şi cu puteri noi, ei trag concluzia că a petrece cu sfinţii întotdeauna înaripează astfel sufletul. Este o înşelare.

Niciun sfânt nu poate slobozi sufletul de neapărata luptă cu păcatul ce trăieşte în noi. El poate a împreună-lucra cu rugăciunea, a ajuta prin cuvânt şi povaţă, a îmbărbăta prin pilda sa, dar nu poate a slobozi de trudă şi de nevoinţă. Iar când sfântul ne cheamă şi ne atrage spre a trăi după porunci, el poate apărea ca “aspru”.

Iată că unii au şi spus-o şi până astăzi spun despre Însuşi Hristos că: “Greu (aspru) este cuvântul acesta; cine poate să-l auză?” (Io. 6:60). Aşa şi cuvântul sfinţilor, când cer de la noi paza poruncilor în curăţie, devine peste puteri şi “aspru”.

Extras din Cuviosul Siluan Athonitul– Arhimandritul Sofronie, Editura Reîntregirea, 2009.