Monahism și erezie (II)

Μonahul Moisi Aghioritul

Sfântul Teodor Studitul spune nenumăraților săi monahi: „Lucrarea monahului este să nu se îngăduie cumva să se facă tâlcuiri la întâmplare la Evanghelie, pentru ca nu cumva, făcându-vă pildă mirenilor de erezie și de comuniune cu erezia, să deveniți pricină de pierzare pentru ei”.

În felul acesta monahii devin lumina mirenilor, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, și nu-L trădează pe Dumnezeu, stând liniștiți atunci când ceea ce se primejduiește este Credința ortodoxă, ci asceții pașnici și blânzi devin luptători, potrivit Sfântului Grigorie Teologul. Toți Cuvioșii mărturisitori au fost totdeauna și asceți și rugători, fii credincioși ai Bisericii, ascultători și râvnitori până la sânge. Luptători „pentru proprietatea de obște a comorii Credinței sănătoase”, după Sfântul Vasilie cel Mare, nu erau stăpâniți de un fanatism sec, de o alipire la formă lipsită de conținut, la un zelotism irațional, la o pizmă călugărească, la un fundamentalism bolnav. Cuvioșii mărturisitori și următorii lor nu au fost obraznici, neiubitori de frați, neiubitori de străini, pentru că, din păcate, și aceste numiri s-au auzit recent din buze oficiale. Stăruința Cuvioșilor este considerată intransigență de către raționaliști, tăcerea lor drept lipsă de dragoste, cuvântul lor reacționar, învechit, sclerozat, incompatibil cu zâmbetele politicoase ale ecumeniștilor contemporani.

De asemenea, considerăm absolut necesar să menționăm că în lupta antieretică a monahilor au existat și destule lipsuri, frecvente exagerări, râvniri întru necunoștință, samavolnicii, răstălmăciri și lipsă de evlavie, care, din păcate, se continuă până astăzi și constituie istorii întunecate ale monahismului. Deraierea, tocirea și denaturarea lui. Dumnezeu să ne păzească de multele înșelări, așa cum frumos se spune în Sfântul Munte: „Ușor este a te înșela, însă greu este a te îndrepta”. Dar cel mai dureros lucru este să suferim naufragii la liman. Fiind cu teamă și luptându-ne să le evităm, îi fericim și le suntem recunoscători Cuvioșilor care sunt Dascăli ai lumii, profesori ai pustiului, Cuvioși Mucenici mărturisitori, scriitori niptici dătători de lumină, adoratori ai Adevărului.

Erezia constituie denaturarea Adevărului, tălmăcirea subiectivă și egoistă a oamenilor lipsiți de smerenie, iubitori de slavă deșartă, bolnavi, confuzi și chinuiți. Sfântul Antonie cel Mare i-a văzut în vedenie pe arieni ca pe niște fiare care loveau Sfânta Masă. În minunata sa viață, pe care a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, este prezentat ca unul întocmai cu Apostolii și propovăduitor, care a lăsat liniștea pustiului și a coborât în Alexandria ca să întărească poporul lui Dumnezeu în lupta sa împotriva arianismului. Se arată că „ereticilor le-a vorbit prietenește, numai atât cât să-i sfătuiască să se întoarcă la dreapta cinstire de Dumnezeu, învățând și considerând prietenia și vorbirea cu ei drept vătămare și pierzare de suflet”. Acestea le-a spus ucenicilor săi cu puțin înainte de fericitul său sfârșit și aceasta era poziția tuturor monahilor din vremea sa față de eretici. Monahii îl urmau pe Sfântul Atanasie cel Mare și erau întăriți de el. Poziția pe care a avut-o Sfântul Antonie cel Mare față de eretici, au avut-o și Sfinții Pahomie și Macarie Egipteanul împreună cu ucenicii lor.

Cuviosul Iulian, prin rugăciuni și învățături, i-a însuflețit pre ortodocși împotriva învățăturilor străine, Cuviosul Afraate și-a părăsit viața sa zăvorâtă pentru a propovădui credincioșilor învățăturile ortodoxe, pe care le răstălmăceau arienii, iar Cuviosul Isaac de la Mănăstirea Dalmaților nu a ezitat să-l mustre pe împăratul Valent pentru că a fost influențat de arianism. Sfântul Efrem Sirul a fost un ascet sever, care i-a mustrat pe ereticii Apolinarie, Manitos, Bardisani și Marcion.

Dintre primii care s-au împotrivit bolii eretice a nestorianismului a fost egumenul Mănăstirii lui Rufin din Constantinopol, Cuviosul Ipatie, care nu a șovăit să se opună violentelor amenințări și pedepse ale liderilor politici și bisericești. Monofizitismul a fost condamnat la momentul potrivit de către neînfricații Cuvioși: Eftimie cel Mare, Ghelasie, Simeon Stâlpnicul, Ioan al Coloniei, Sava cel Sfințit și Teodosie cel Mare, fără să se înfricoșeze de amenințări, făcând călătorii și discuții îndelungate cu cei responsabili, urmați fiind de mii de monahi.

Origenismul a fost condamnat de către Sfinții: Pahomie cel Mare, Sava cel Sfințit, Ioan al Coloniei, Chiriac Sihastrul, Avva Varsanufie și Sfântul Maxim Mărturisitorul, care s-a arătat și un deosebit luptător împotriva monotelismului, însoțit fiind de mulți monahi, suferind multe rele pătimiri, chinuri și exiluri. Hristologia ortodoxă a depins de statornicia neînduplecată a unui monah, Cuviosul Maxim, căruia i-au tăiat limba și mâna, ca să nu mai vorbească și să nu mai scrie despre libertate, dragoste și sfințenie.

Total
17
Shares
Previous Post

Monahism și erezie (I)

Next Post

În camion

Related Posts