Acasă la Cuviosul Antonie cel Mare

„Când pelerinajul este însoțit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtășire euharistică, de convorbiri duhovnicești cu alți pelerini, el este un izvor de bucurie și pace interioară, un prilej de îmbogățire spirituală”, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în broșura pelerinului „Călătorind cu Dumnezeu – înțelesul și folosul pelerinului”.

Izvor de bucurie și îmbogățire sufletească a fost și pelerinajul pe care, cu sprijinul „BASILICA Travel”, l-am făcut și noi în toamna anului 2018, în Egiptul creștin.

După ce am mers în Pustia de Vest, Wadi El Natroun, și am vizitat Mănăstirea „Sfântul Macarie cel Mare”, unde ne-am închinat la Moaștele Sfinților Macarie Egipteanul, Macarie Alexandrinul și Macarie Cetățeanul și am văzut mormântul și o parte din Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, apoi Mănăstirea `Sfântul Paisie cel Mare”, cu Moaștele acestui Sfânt, Mănăstirea El Surian, unde se află copacul lui Efrem Sirul și părticele din mai multe Moaște, Mănăstirea El Paramous, unde se află Moaștele Sfinţilor Maxim și Dometie, Sfântului Moise cel Negru și ale Sfântului Gheorghie, am trecut spre Alexandria. Zonă în care se află Mănăstirea Sfântului Apostol Marcu și Moaștele acestuia, și Mănăstirea Sfântului Mina. De aici, reveniți la Cairo, am pornit spre Pustia de Est pentru a vizita Mănăstirea „Sfântul Pavel Tebeul” și Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare”, despre ultima urmând a vorbi în rândurile de mai jos.

În mijlocul Sfinților ascunși

În anul 305, pe vremea împăratului Iulian Apostatul, se pare, sub conducerea Sfântului Antonie cel Mare, care locuia într-o peșteră în Muntele Kolzom, s-a înființat prima comunitate monastică din zona deșertului estic al Egiptului. În această mănăstire s-au adunat mii de călugări, care trăiau solitari în chilii situate în afara complexului, dar care participau Duminica la slujba comună și luau masa împreună.

Numeroasele atacuri din partea berberilor din secolul al V-lea au făcut ca monahi din Valea Natrunului să vină și să se adăpostească aici. Secole la rând mănăstirea a rezistat numeroaselor atacuri, devenind cea mai puternică și importantă for­tăreață creștină din Egipt, comunitate din mijlocul căreia se alegeau patriarhii și care a jucat un rol special în istoria Bisericii Copte.

Fortăreața de aici deține mai multe locașuri de cult: Biserica „Sfinții Antonie și Pavel”, Biserica „Sfântul Marcu Ascetul”, Biserica „Sfinții Apostoli” și Biserica „Sfântul Antonie”, care este cea mai veche, ridicată în secolul al IV-lea.

În această Biserică, după trecerea la Domnul a marelui Cuvios, doi dintre ucenici săi au îngropat trupul Sfântului Antonie sub Altarul Bisericii.

În acest spațiu am pătruns și noi, călcând desculți, cu sfială piatra, căci ne aflam în „inima” fortăreței, înconjurați de Sfinți pictați în secolul al XIII-lea care, timp de opt secole, au stat ascunși sub un strat gros de cenușă, până ce o echipă de restauratori italieni i-au scos la suprafață în 1999.

Lume vie, sfântă, venită prin veacuri până în prezentul nostru ca să ne vorbească despre jertfă, rugăciune, tăcere și credință. Lume de sus coborâtă pe pământ ca să ne înalțe pe noi până la tâmpla cerului, să ne mijlocească rugăciunile și să ne arate calea spre inimă. Locul în care trebuie să ne adunăm și să ne pregătim pentru întâlnirea cu El, Mântuitorul nostru.

Izvorul, moara și chilia

Pășim cu grijă ascultând glasul șoptit al unui părinte copt care ne prezintă fiecare loc, fiecare firidă în care tainic s-a nevoit un Sfânt. Împreună mergem la Izvorul Sfântului Antonie, care izvo­răște misterios din stânca stearpă, aprovizionând mănăstirea cu exact 100 de metri cubi de apă zilnic, și despre care se spune că atingând-o de ochi te scapă de orbire.

Trecem apoi și vizităm moara veche a fortăreței, aceeași din secolul al IX-lea, trapeza veche, după care ieșim pe zidurile mănăstirii, ridicate în secolul al VI-lea, trecând prin locul în care, pe vremuri, se intra în mănăstire, nu pe o poartă, ci cu ajutorul unei frânghii și al unui scripete. Dacă cel din afara zidurilor dorea să intre în mănăstire suna un clopot, iar portarul aflat în turn de­cidea dacă îi cobora coșul legat de frânghie jos pentru a-l prelua sau nu.

Astăzi, mănăstirea ca o oază are peste 90 de monahi, cei mai mulți cu studii superioare, parte din ei trimiși să păstorească micile comunități copte din Anglia, America sau Australia.

La doi kilometri de mănăstire se află peștera Sfântului Antonie cel Mare, locul cel mai iubit al Cuviosului Părinte, unde a petrecut timp de 43 de ani. Ea este localizată la 276 metri deasupra nivelului mării și a fost transformată în capelă. Aici, în fiecare dimi­neață, ieromonahi din mănăstire urcă pentru a săvârși Sfânta Liturghie. Pentru pelerinii care nu pot ajunge acolo, a fost săpată manual o peșteră la poalele muntelui, în care funcționează Biserica „Sfânta Cruce”, care a fost sfințită în august 2009.

Taină, tăcere și frumusețe

Privim jur-împrejur copleșiți de taină, frumusețe și tăcem. Căci nu există rugăciune mai potrivită aici ca tăcerea. Tăcerea în care ne cufundăm ca în apa botezului, tăcerea în care ne ascultăm bătăile inimilor, deslu­șind căutarea Îngerilor văzuți de Macarie și Plotin, cei doi ucenici ai Sfântului Antonie cel Mare (ale cărui Moaște se găsesc și în Biserica „Sfântul Anton” din Capitală, n.n.), care veniseră la el descoperindu-i astfel trupul neaflat până atunci. Și, ca și ei, îi ridicăm de jos cojocul și haina cea purtată de dânsul, ca pe niște rugăciuni pe care le așezăm în cea mai luminată firidă a inimii noastre.

„Acest pelerinaj îmi aduce o stare de mulțumire sufletească, de bucurie, pentru că am ajuns la locurile sfinte, pe pământ sfânt. M-am întâlnit cu Sfinți pe care îmi doream de mult să-i întâlnesc în locurile în care ei s-au nevoit, precum Sfântul Antonie ce Mare, Sfântul Mina sau Sfântul Atanasie cel Mare. Îi simt foarte apro­piați. Această expe­riență îmi aduce o stare de mul­țumire sufletească deosebită. Și, cu siguranță, voi deveni mai recunoscătoare pentru tot ce am primit de la Dumnezeu până acum”, încearcă să sintetizeze trăirile acestui drum inițiatic Gabriela Claudia Mitrofan,  studentă la Medicină, la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, deținătoarea Premiului „Cel mai bun student al anului în Europa Universitar”, la cea de-a noua ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate, și colega noastră de urcuș duhovnicesc.

Dumitru Manolache 

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteți urmări și un material video:

Mănăstirea Cuviosului Antonie cel Mare – Egipt

Total
88
Shares
Previous Post

Te voi urma oriunde vei merge

Next Post

Pr. Varnava Iankos – Dăruim iubirea lui Hristos sau iubirea noastră căzută?

Related Posts