Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit

Sfântul Nicolae Velimirovici

În anul al treilea al predicării Sale, Stăpânul Hristos a vorbit adesea ucenicilor Lui despre Patima Lui cea apropiată şi de asemenea despre slava Lui care avea să urmeze chinului şi morţii Lui de pe Cruce. El le-a grăit acestea astfel încât Patima Lui cea de neocolit să nu îi înspăimânte pe ucenici, să nu le slăbească credinţa, şi să nu îi lase să cadă în înşelarea că totul nu a fost decât un vis. El, Cel Atotînţelept, a voit să le dăruiască ucenicilor vederea a unei părţi măcar a slavei Lui, şi aceasta înainte de Patimă şi de Înviere.

Astfel voind, El i-a luat pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi au urcat noaptea pe vârful Muntelui Tabor, unde S-a schimbat la faţă înaintea lor: și S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Moise şi Ilie, proroci mari ai Vechiului Testament, au stat atunci de o parte şi de cealaltă a Lui, şi au grăit cu El. Văzând aceasta, ucenicii au căzut în uimire, iar Petru a zis: „Doamne, bine este ca să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una” (Matei 17: 4). Pe când Petru încă vorbea, Moise şi Ilie s-au depărtat, iar locul s-a acoperit cu un nor luminos care i-a acoperit pe ei, iar din nor s-a auzit un glas zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L.” Auzind glasul, ucenicii s-au spăimântat foarte şi au căzut cu feţele la pământ ca şi când ar fi fost morţi. Ei au rămas aşa, tremurând de spaimă, până când Domnul a venit la ei şi S-a atins de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi” (Matei 17: 7).

Dar oare de ce a luat Mântuitorul doar pe trei dintre ucenicii Săi cu El? De ce nu i-a luat pe toţi?

Aceasta a fost pentru că Iuda nu putea fi vrednic să vadă slava cea dumnezeiască a învăţătorului, el, cel care se pregătea să îl vândă. De aceea, luându-i pe toţi ucenicii cu El, ar fi însemnat ca numai Iuda să fie lăsat afară, la poalele muntelui, ceea ce nu ar fi fost drept: din pricina acestei excluderi, trădătorul şi-ar fi îndreptăţit cu atât mai mult trădarea lui.

Dar de ce S-a schimbat Domnul nostru la Faţă pe înălţimea unui munte şi nu într-o vale?

El a făcut astfel ca să ne înveţe pe noi două virtuţi de căpetenie: dragostea de nevoinţe şi obişnuirea cu gândurile dumnezeieşti; căci urcarea la înălţimi cere nevoinţă, iar înălţimile însele reprezintă gândurile noastre cele înălţate la cugetarea lucrurilor dumnezeieşti.

Dar de ce S-a schimbat Domnul nostru la Faţă noaptea?

El S-a schimbat la Faţă noaptea deoarece timpul nopţii este mult mai potrivit pentru rugăciune şi cugetări dumnezeieşti decât timpul zilei; şi pentru că întunericul nopţii ascunde ochiului toate frumuseţile cele de jos, de pe pământ, şi dă la iveală frumuseţile cele de sus, ale bolţii celei înstelate a raiului.

Dar de ce au venit de faţă şi Moise şi Ilie?

Ei au stat atunci acolo de faţă şi au grăit cu Domnul în scopul de a face de nimic minciuna jidovească cum că Hristos a fost unul dintre proroci, adică, Ilie, Ieremia sau vreun altul.

De aceea S-a înfăţişat El înaintea ucenicilor ca un împărat, care este deasupra prorocilor, şi de aceea Moise şi Ilie au apărut ca nişte slujitori ai Lui. Domnul îşi arătase puterea Lui dumnezeiască înaintea ucenicilor şi poporului de multe ori şi până atunci, dar pe Muntele Taborului El le-a arătat chiar şi Fiinţa Lui Dumnezeiască. Vederea Dumnezeirii Lui, şi auzirea mărturisirii dumnezeieştii Lui firi de Fiu al lui Dumnezeu de către însuşi Tatăl- această faptă trebuie să îi fi ajutat şi mântuit pe ucenici de lepădare în zilele cumplite ale prinderii, schingiuirii şi Răstignirii Lui pe Cruce. Această faptă le-a întărit lor credinţa în El şi în Biruinţa Lui finală.

Previous Post

Priveliștea Raiului

Next Post

40 de liturghii „pentru odihna” sufletului

Related Posts
Total
0
Share