Ascultă-mă! (II)

Și a sosit în sfârșit ziua când aveam să mergem acasă. M-am gândit că poate acum lucrurile se vor schimba. Când am intrat în casă, ochii mei au privit de jur împrejur. Mmm, avem o casă frumoasă! Ia să văd și camera mea! Cum o fi oare? Dar nu aveam camera mea! M-a dus în camera ei, în care era și pătuțul meu; m-a întins, m-a învelit și a plecat.

Eu nu plângeam deloc; voiam să cunosc locul. După ce l-am examinat destul, am obosit și am adormit. Când m-am trezit, am plâns, ca să mă audă mămica mea. Dar niciun răspuns… Eu am continuat să țip și să plâng.

La un moment dat a venit enervată. M-a luat cu nervi în brațe și mi-a băgat sânul în gură. Eu mâncam și o priveam în ochi. Așteptam un zâmbet de-al ei. Dar în zadar…După ce am mâncat, m-a ținut puțin în brațe în picioare, ca să râgâi și apoi m-a așezat din nou în pat și a plecat. Nu mi-a plăcut deloc, dar nu m-am plâns. Pur și simplu am simțit în inima mea o durere ascuțită pentru lipsa dragostei ei.

Aceasta se petrecea în fiecare zi. De multe ori îmi mirosea a țigară și mă înecam. În fiecare zi deveneam tot mai străini. Mă străduiam cu ochii mei să-i arăt că nu mă iubește, că simt din ce în ce mai multă răceală, singurătate, nesiguranță, dar nu putea să mă înțeleagă. Oare toți oamenii sunt la fel? Am început să mă tem. Cât despre tatăl meu, eu nu-l vedeam, fiindcă atunci când venea, eu dormeam. Dar femeia care m-a născut a continuat să nu mă înțeleagă. Oare de ce m-a născut, de vreme ce nu mă vrea? De ce m-a născut, dacă sunt piedică în viața ei?

Când o căutam și începeam să plâng, ca să mă țină cu gingășie în brațele ei, o auzeam zicându-i tatălui meu: „Las-o să plângă și până la urmă o să tacă”. Nu aveau chef să se preocupe de mine și să vadă cât de mult rău îmi făceau că mă lăsau să caut dragostea lor.

Cât de mult greșești, dulcea mea mămică! Când plâng, am motivele mele. Nu plâng ca să-ți provoc mânia. Plâng fiindcă fie mă doare, fie mi-e foame, fie caut să văd chipul tău, cu nădejdea că mă vei lua în brațe să-mi zâmbești, să lipești fețișoara mea de obrazul tău, să simt răsuflarea ta. Atunci cu siguranță, plin de dragostea ta, voi înceta să plâng.

Când mă lași să plâng sub pretextul să nu mă învăț rău în brațele tale, ceea ce reușești să faci este ca la sfârșit să mă retrag, după ce obosesc să te mai caut. Tu, mămica mea, știi ce înseamnă să mă retrag? Dacă nu, îți voi explica eu. Mă retrag înseamnă că încetez să mai caut dragostea ta, încetez să mai caut îmbrățișarea ta, mângâierea ta, privirea ta cea caldă. Și aceasta pentru că nu vrei să mă iubești! Fiindcă mă vezi ca pe o piedică în viața ta, în cariera ta. Pur și simplu m-ai născut, deoarece te temi că atunci când vei îmbătrâni, vei fi singură și părăsită de toți. Ai înțeles, mămico? De frică m-ai născut, dar nu te gândești că așa cum m-ai născut, fără dragostea ta, nu voi fi lângă tine la bătrânețile tale, ci te voi trimite la vreun azil de bătrâni, adică îți voi da ceea ce meriți. Ai înțeles, mămico?

Pentru că și mămica ta nu te-a iubit, nu te-a luat în brațele ei, nu te-a încălzit cu răsuflarea ei. De aceea nici nu ai iubit-o. Cu adevărat, ți-a lipsit îmbrățișarea ei? Ți-a lipsit mângâierea ei cea gingașă? Ți-a lipsit „te iubesc, copilul meu”? Dacă ți-au lipsit toate acestea, de mă lipsești și pe mine de ele? De ce-mi dai aceeași durere pe care suferit-o și tu? De ce, mămica mea?

Mămica mea, tot ce-mi dai, la fel vei primi înapoi. De aceea dă-mi dragostea ta, ca să fii sigură că niciodată nu te voi răni, niciodată nu te voi trăda, niciodată nu-ți va fi rușine cu copilul tău. Dimpotrivă, te voi face să mă lauzi. Însă ce păcat, mămica mea! Ceea ce ai reușit este că am devenit două străine. Dacă vreodată vei fi gata să ne cunoaștem și să ne iubim, eu sunt gata să te iert”.

Fragment din Cartea Ascultă-mă! ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos.

 

Total
10
Shares
Previous Post

Tatăl necredincios acceptă dorința copilului său

Next Post

Creştinii suferă în continuare în Siria – 19 tinere ucise

Related Posts