Biruiți răul cu pace!

Totul se află pururea în schimbare, se preface neîncetat. Nimic nu rămâne în aceeași stare, ci se schimbă sau se desăvârșește: în bine sau în rău. Nu vom putea învăța să fim smeriți, până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Și, până ce nu învățăm să fim smeriți, vom îndura multe dureri în inimă. Dumnezeu stă deoparte, îngăduie să primim durerea sub coasta stângă, să vedem ce miasmă avem acolo, să spunem: „M-a mușcat chiar de inimă, oh, și nu-l pot ierta!”.

Cum să nu-l poți ierta, când și tu ești la fel ca el, când și tu ai mâniat pe mulți în același fel? Învață acum să fii liniștit! Nu ne vom putea deprinde să fim smeriți până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Sfinții Părinți spun: „Dacă nu ne vom osteni să ne smerim, Domnul nu va înceta să ne smerească El Însuși.” Domnul nu va înceta să ne smerească prin cineva de lângă noi. Cineva ne va mânia, ne va împinge la o stare de mânie, până ce vom ajunge să rămânem liniștiți când va vrea oareșicine să ne mânie. Atunci vom fi încercați. Și ne va ataca, dar noi vom rămâne liniștiți. Va năvăli din toate părțile, iar noi vom privi în liniște, ne vom păzi pacea lăuntrică – nu avem intenția să ne dăm pacea lăuntrică atât de ieftin. Iată, atunci sufletul ajunge

smerit și blând, și trece prin lumea aceasta cu o deplină înțelegere a vieții. Iar oamenii socotesc după aceea și spun: „Știu, omule, cum erai tu înainte, îndărătnic, iar acum ai devenit parcă nesimțitor, totul îți este la fel.” Nu, aceasta nu este nepăsare, ci biruință asupra răului! Domnul ne dă putere să biruim răul cu pace.

Domnul ne dă putere să biruim răul cu pace. Câtă vreme suntem aici, în trup, se cuvine să biruim toate acestea prin puterea lui Dumnezeu. Aceasta și vrea Domnul de la noi, să respingem răul prin înțelegere și să ne întoarcem cu toată inima și cu toată ființa noastră către El, către Domnul. Dispoziția pe care o avem față de semeni este dispoziția pe care o avem și față de Dumnezeu. Interesele și planurile noastre ne încurcă mult în viață. Interesul, și planul unu, apoi doi, și trei, și patru, și cinci… Socotim că nu vom izbuti nimic dacă nu planificăm, dacă nu socotim, dacă nu facem ceva. Trebuie să ne ostenim să lucrăm după conștiință, dar nu în grabă, căci din grabă ne răstoarnă vrăjmașul. În graba aceasta nu ne mai îngrijim dacă nu cumva vătămăm vreo persoană sau vreun interes al semenilor noștri, dacă nu împiedicăm pe cineva – fiindcă nu avem grija acestui lucru, preocupați fiind de planurile noastre…

Și uite așa greșim față de aproapele nostru de-a lungul vieții. Iar când greșim față de aproapele, nu greșim de fapt față de o ființă omenească, ci greșim personal față de Dumnezeu. Căci Dumnezeu locuiește tainic în fiecare suflet, și pretutindenea odihnește. Iar felul în care ne purtăm cu aproapele este felul în care ne purtăm cu Dumnezeu. Să ne fie limpede că nu suntem pe calea cea bună, dacă ne purtăm cu dragoste față de cei ce au dragoste pentru noi, iar celor care ne urăsc le întoarcem cu aceeași măsură. Aceasta nu este calea cea bună, căci se cuvine să fim fii ai luminii, fii ai dragostei, fii ai lui Dumnezeu, copiii Domnului. Da, să fim copiii Săi, să avem caracterul Său – caracter Dumnezeiesc, caracterul păcii, al dragostei și al bunătății. A nu te împotrivi celui viclean înseamnă a-ți păzi pacea lăuntrică. Știm cum a fost Domnul câtă vreme a fost în trup – a fost cu grijă față de toți, față de fiecare, față de cei ce Îl prigoneau. El este Dumnezeu Atotputernic – un singur gând și cuvânt al Său, și totul cade, totul se năruiește. Dar El ne-a arătat calea, cum se cuvine să învățăm a ne feri de rău.

Domnul Însuși spune: „Să nu stați împrotivă celui viclean.” (Mt 5:39)

Spune să nu ne împotrivim celui viclean, și a nu ne împotrivi înseamnă a ne păzi pacea lăuntrică. Împotrivirea este ceva rău, ea vrea să întoarcă ceva cu aceeași măsură și, atunci, se pornește război – hrană pentru duhurile cele căzute din văzduhuri. Iar când atacă și nu întâmpină împotrivire, atunci armele lor cad de îndată și sunt biruiți. De aceea, să ne ostenim, cu orice preț, cu ajutorul lui Dumnezeu și să Îl rugăm neîncetat: „Doamne, păzește-mi pacea lăuntrică, învață-mă să fiu un suflet liniștit, pașnic, bun – așa cum sunt îngerii și sfinții Tăi.

De aceea trebuie neîncetat să fim și cu gândurile la Dumnezeu. Celor pe care îi iubim în viața aceasta, rudelor noastre, celor apropiați nouă le dăruim toată atenția și viața noastră, gândurile și simțirile, totul. Iar Domnul tocmai aceasta vrea de la noi – să avem luare-aminte față de Dânsul, căci El este Părintele nostru. Cu dreptate ne cere să Îi înapoiem ceea ce ne-a dat, pentru binele nostru, ca să fim părtași la bucuria dumnezeiască, la pacea și viața dumnezeiască, să nu fim străini și să nu ne chinuim singuri. Pentru aceasta, să învățăm a ne ruga neîncetat Domnului, să Îl căutăm în rugăciune neîncetată. Sfinții Părinți se rugau: „Doamne, izbăvește-mă de uitare!” Sfinții Părinți spun: „De îndată ce ne trezim, grija noastră să fie la Dumnezeu, cugetele noastre să se unească cu Domnul.” Și așa, pe parcursul zilei, necurmat, neîncetat, să ne amintim de Domnul.

Sursa: Starețul Tadei, Cum îți sunt gândurile așa îți este viața, selecție p.175-177

 

Total
37
Shares
Previous Post

Despre descoperirea dumnezeiască (II)

Next Post

Dragostea, arma care ne păzește de toate relele

Related Posts