Binecuvântata mea fiică, Maica Domnului să te întărească în nevoinţa sufletului tău până la sfârșit. Văd deznădejdea sufletului tău; semeni cu tinerii recruţi care sunt duși pe front și care atunci când văd căzând gloanţe și bombe, îndată își pierd curajul și caută să fugă înapoi. Dar experienţa generalilor îi amestecă cu ostașii vechi și încercaţi, iar aceștia îi încurajează până ce se obișnuiesc să lupte.
Laud voinţa și buna ta intenţie. Îţi doresc să ajungi la desăvârșire și la nepătimire. Către aceasta trebuie să tindă toate strădaniile tale. Nu trebuie însă să uiţi cu cine ai de luptat. Lupta ta este cu începătoriile, cu stăpâniile, cu puterile întunericului cele prea‑viclene și prea‑iscusite în războiul cel duhovnicesc. De asemenea cu trupul și cu lumea patimilor, care seamănă cu rănile ce dor cumplit și este nevoie de timp, răbdare și stăruinţă pentru a fi tămăduite.
Din faptul că deznădăjduiești cunoaște că acesta este război, este bombardament al vrăjmașului; este una din rănile patimilor. Prin urmare trebuie răbdare, stăruinţă, curaj. Aceasta să nu‑ţi întunece cerul nădejdilor tale. Crede că Dumnezeu cunoaște toate dispoziţiile lăuntrice ale fiecăruia și că nicio dorinţă sau osteneală de a face bine nu a trecut cu vederea și nu a rămas nerăsplătită, fie mai devreme, fie mai târziu.
Îi vedem pe Sfinţii Părinţi că în primii lor ani sufereau uscăciune, stări înfricoșătoare de deznădejde și alte ispite istovitoare, dar ţineau cu tărie cârma răbdării și a silirii de sine. Apoi erau cercetaţi de Har, potrivit cu ce sufereau mai înainte.
Te înspăimântă mentalitatea egumenei, lipsa ta de experienţă și, în general, acel mediu în care trăiești, crezând că nu este potrivit pentru atingerea desăvârșirii, datorită ispitelor etc. Acestea toate sunt alungate de către smerenie și prihănire de sine. Adică aruncă greutatea lor asupra ta, zicând: „Eu sunt pricina stărilor mele de deznădejde, fie datorită mândriei mele, fie pentru că încă nu am vederea duhovnicească curată și nu pot să mă orientez cu siguranţă. De aceea este firesc ca să‑mi pierd curajul și nădejdea”.
De asemenea, norul poate fi alungat și cu credinţa către cea care te povăţuiește, ajunge doar să fie respectate de către tine regulile luptei.
Cunoaștem din tradiţia patristică și isihastă că în vechime începătorii, cu binecuvântarea unui stareţ încercat, își zideau chilii și vieţuiau singuri și doar în răstimpuri veneau la acel stareţ pentru a‑și mărturisi gândurile lor, după care luau sfătuire și plecau. Și cu toate că nu aveau pe stareţ mereu cu ei, ajungeau la măsuri mari, doar cu ajutorul sfaturilor.
Cunoaște, fiica mea, că deasupra tuturor este Hristos. Nu numai deasupra capului, ci și înlăuntrul nostru și încununează fiecare intenţie bună și silire de sine.
De multe ori smerenia, desigur nu cea adevărată, ci cea otrăvită de diavol, ne sfătuiește cu gânduri „smerite” cum că nu sunt puternic și că am nevoie de aceasta sau de aceea pentru a spori și că de vreme ce nu le am, cum mă voi mântui, și celelalte. Și crezând acestor gânduri, se taie nervii duhovnicești, din care pricină vine și lipsa de putere sufletească și celelalte. În timp ce trebuia să se adăpostească sub acoperământul sfaturilor unui duhovnic încercat, pentru a nu pătimi acea lipsire de putere. Căci știm că diavolul se preface în înger de lumină și că orice virtute săvârșită fără discernământ devine foarte vătămătoare. De aceea Sfinţii Părinţi au spus că „mai mare decât toate este discernământul”.
Fiică iubită în Domnul, leapădă deznădejdea și spune: „Mă voi nevoi până la moarte, voi căuta să ajung la desăvârșire și nepătimire. Și dacă nu voi ajunge, fie din pricina neputinţelor mele, fie din orice altă pricină, cred, potrivit învăţăturilor Părinţilor noștri, că Dumnezeu mă va rândui cu cei desăvârșiţi”.
Dar poate că‑mi vei spune: „Vreau să mă desfătez de fericirea și de pacea lui Dumnezeu”. Spune‑i vrăjmașului: „Dumnezeu este înlăuntrul meu; dacă mă voi sili la rugăciune, la dobândirea smereniei și la umilinţă, Domnul îmi va arăta Chipul Său cel sfânt. Nu numai în mănăstire de mă voi afla, dar chiar și în Sodoma de mă voi afla precum Lot, puternic este Dumnezeu ca să‑mi dăruiască această sfântă dorire a sufletului meu”.
Crede, fiică, cele pe care ţi le scriu. Dreptul Lot auzind și văzând faptele cele rușinoase ale nelegiuiţilor, pe nimeni nu judeca, și de aceea s‑a învrednicit de dumnezeiască arătare și mântuire. Și tu să iei aminte doar la păcatele tale și cred că vei afla mai multe decât aștepţi.
Extras din „Poveţe părinteşti”- Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2015.
